vineri, 1 iunie 2012


Cine Suntem Noi?
-Scurta Istorie a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România-
Vremurile de silnicii şi de prigoane vor să vie iarăşi asupra turmei pravoslavnice, căci lumea de azi nu mai poate vedea cu ochi buni aşezămintele vechi ale Sfintei noastre Biserici. Omul modern caută să lepede rânduielile cele vechi ca pe nişte haine ponosite. Pentru asta se pornesc atacuri tot mai dese împotriva legii sfinte şi împotriva celor binecredincioşi. Să ascultăm cuvintele Sfântului Apostol Pavel care strigă: „Nu vă plecaţi grumajii sub jug străin cu necredincioşii, că ce legătură poate avea dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu Veliar, sau ce tovărăşie poate fi între un credincios şi un necredincios, sau ce legătură poate fi între Biserica lui Dumnezeu şi între idoli? Căci „voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu Celui viu. De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi”, zice Domnul.
         În Biserica Pravoslavnică a lui Hristos, noi, credinciosii ortodocsi de stil vechi suntem continuatorii ortodoxiei propovăduite de Sfintii Apostoli si întărită de Sfintii Părinti prin cele sapte Sfinte Sinoade Ecumenice si celelalte locale. În mod dispretuitor suntem supranumiti stilisti de către cei care stau împotriva mărturisirii credintei apostolice si patristice, desi noi nu am instituit nici un stil (de credintă) si nu am fondat nici o Biserică în afara sfintelor asezăminte apostolice si patristice primite de la Sfintii Părinti.
         Schisma calendaristică din 1924 prin trecerea de la calendarul iulian bisericesc la calendarul apusean gregorian, adoptat cu puţin mai înainte de 1924 numai pentru lumea laică şi care nu are nici o compatibilitate cu rânduielile bisericeşti, a scindat Biserica Ortodoxă Română, zidită pe nucleul de mărturisire ordoxă a propovăduirii Sf. Apostol Andrei. Deci pentru Biserica Ortodoxă Română din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic, anul 1924 marchează schisma (despărtirea) credinciosilor după criteriul calendaristic, formându-se două Biserici: una păstrătoare a vechiului calendar si a vechilor traditii ale Sfintilor Părinti, denumită Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, si alta fidelă calendarului si pascaliei papei Grigorie al XIII-lea (deci noul calendar gregorian elaborat în anul 1582 în Apus) si deschisă spre inovatii canonice si dialog inter-religios fată de confesiuni eretice si sectare. 
Cei care au primit noul calendar astronomic al papei, au căzut sub condamnarea canoanelor Sfinţilor Părinţi, însă cu toate acestea ei si-au fondat o nouă structură bisericească (noul stil bisericesc). În mod firesc pe temelia noului stil bisericesc s-a fondat o nouă Biserică, păstrând numai vechea denumire de Biserica Ortodoxă Română, dar care s-a dezis în mare parte de canoanele Sfintilor Părinti, mai ales cele care interziceau introducerea inovatiilor în materie de credintă.
Astfel, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România este păstrătoarea cu strictete a tuturor dogmelor si canoanelor Sfintilor Părinti, care a respins dintotdeuna orice inovatie în materie de credintă, respectând întreaga rânduială bisericească asa cum au tinut-o Sfintii Părinti si cum ni s-a poruncit prin canonul ce zice: „Nimănui nu-i este slobod a aduce, a scrie sau a alcătui altă credinţă (reguli de credinţă n. ed), afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi, aflaţi în cetatea Niceea împreună cu Duhul Sfânt. Dacă cineva va îndrăzni a alcătui altă credinţă sau a propune cuiva care vrea să se întoarcă la cunoştinţa adevărului, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi mirean să se afurisească”  (can. 7, Sinodul al III-lea Ecumenic).

Primul reprezentant duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
Cel dintâi lider duhovnicesc al credinciosilor păstrători ai vechiului calendar bisericesc a fost ieromonahul Glicherie Tănase, fost vietuitor în Mănăstirea Neamt, care în anul 1926 a iesit de sub oblăduirea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, din motivul inovatiilor necanonice în materie de credintă ortodoxă, adică acceptarea noului calendar gregorian si schimbarea datei Pastelui (anul 1926 si ulterior 1929). 
În anul 1947 ieromonahul Glicherie a pus piatra de temelie a Mănăstirii Slătioara, devenită sediul administrativ si spiritual al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, sub denumirea de Mitropolia Slătioara. Condamnat în mai multe rânduri la ani grei de temnită si îmfometare, din motivul păstrării adevărului în materie de credintă, ieromonahul Glicherie a înfruntat si a biruit prin puterea rugăciunii către Dumnezeu toate obstacolele care-i stăteau înainte.
După ostenitoare călătorii la Sfântul Munte Athos si la Ierusalim, în scopul mentinerii si întregirii Bisericii Pravoslavnice din România după vechiul calendar bisericesc, în anul 1956 ieroschimonahul Glicherie a fost înaintat la treapta de arhiereu, iar mai târziu (anul 1972) în urma trecerii la cele vesnice a mitropolitului Galaction Cordun, arhiereul Glicherie a fost numit mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. În anul 1985 mitropolitul Glicherie trece si el la cele vesnice, iar la 15/28 iunie 1999 în urma unei ample cercetări, este trecut în rândul sfintilor. Din această perioadă Biserica Mitropoliei Slătioara adăposteste la sânul ei sfintele moaste ale întemeietorului ei, Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul. 
Succesor la scaunul mitropolitan a urmat mitropolitul Silvestru Onofrei, iar astăzi Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România este condusă canonic si administrativ de mitropolitul Vlasie Mogârzan.

Binecuvântarea pentru întemeierea sfintelor locasuri si refacerea ierarhiei bisericesti
În anul 1926, Sinod condus de patriarhul Miron Cristea a luat decizia de a prăznui Sfintele Paşti după calendarul gregorian, adică cu 13 zile mai devreme de data pascală impusă de conditiile sinodale de la Niceea, unde  s-au stabilit patru reguli, astfel:
1) Paştele trebuie sărbătorit întotdeauna după primăvăreasca isimerie (echinocţiul de primăvară - 21 martie);
2) Paştele nu se cade a se sărbători în aceeaşi zi cu evreii;
3) Paştele nu trebuie să se ţină niciodată mai înainte de primăvăreasca isimerie, ci după cea dintâi lună plină a lui martie, care va fi după echinocţiu;
4) Paştele să se ţină în cea dintâi Duminică, care va fi după luna plină a lui martie. 
Dacă în România în anul 1926, Pastele s-a prăznuit la o dată anticanonică,  la Sfintele Locuri, Sfânta Lumină a venit după vechiul calendar iulian, aşa cum se întâmplă dintotdeauna, lucru care a ruşinat foarte mult ierarhia bisericească din România, pusă în situaţia de a vedea prăznuindu-se Paştele de două ori într-un an. Pentru aceste grave abateri canonice, ieromonahul Glicherie s-a dezis de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Împreună cu ierodiaconul David, ieromonahul Glicherie s-a stabilit într-o pustie denumită Râpa lui Coroi, aproape de schitul Sihla, unde au săpat un bordei în pământ, întocmind un paraclis pentru rugăciune şi o altă încăpere pentru locuit. 
În anul 1927, cuviosii părinţii Glicherie şi David au mers în Sfântul Munte Athos pentru aprofundarea chestiunilor ce tineau de schimbarea calendarului în relatie cu canoanele Sfintilor Părinti. În Sfântul Munte Athos inovatia noului calendar papist a fost respinsă si condamnată. După un an de sedere în Sfântul Munte Athos, cuviosii Glicherie şi David au fost tunsi în schivnicie. Spre sfârsitul anului 1928, Chinotita Athonită a decis ca cei doi cuviosi să se întoarcă în România, acordându-le binecuvântare pentru fondarea sfintelor locasuri de închinare. Cât despre refacerea ierarhiei Bisericii Ortodoxe după vechiul calendar, răspunsul Chinotitei Athonite a fost astfel: „Mergeti în România si tineti aprinsă făclia dreptei credinte a Sfintilor Părinti, asa cum ati văzut că se păstrează la noi. Să faceti multă rugăciune către Maica Domnului si ea va rândui pentru Biserica voastră si crestini buni si conducători (ierarhi, n.ed.) întelepti. Întoarceti-vă în România si căutati sprijin din partea unui episcop din Biserica de stil nou. si, dacă veti găsi unul ca acesta, să nu-l primiti mai înainte de a-l judeca după mărturisirea de credintă (să fie dreaptă si în conglăsuire cu cea a Sfintilor Părinti), după hirotonie (să aibă hirotonia de la Sfintii Părinti) si după canoane (situatia de reprimire să se încadreze în canoanele apostolice)”. 
Spre sfârsitul anului 1930 ieroschimonahul Glicherie a călătorit spre Sfintele Locuri din Ierusalim, unde a sezut vreme de sase luni, prezentând patriarhului Damianos situatia critică a credinciosilor din România păstrători ai vechiului calendar bisericesc. La întoarcerea ieroschimonahului Glicherie în România, patriarhul Damianos a încuviinţat propunerea Chinotitei Athonite, cu referire la cercetarea şi condiţiile de reprimire în Biserica Dreptslăvitoare a unui arhiereu din cadrul Sinodului Bisericii de stil nou. În acest caz, după cum canoanele Bisericii Ortodoxe nu permit intervenţia unei patriarhii pe teritoriul juridic şi administrativ al alteia, patriarhul Damianos a tras concluzia că rezoluţia Chinotitei Athonite din 1928 era singura cale de consolidare a ierarhiei în Biserica Ortodoxă din România după vechiul calendar bisericesc. 
Ca o binecuvântare pentru începutul de drum în lupta duhovnicească de propovăduire şi păstrare a dreptei credinţe, patriarhul Damianos a oferit părintelui Glicherie mai multe  Sfinte Antimise şi o sticluţă cu Sfântul şi Marele Mir, dându-i totodată binecuvântare pentru a ridica şi a sfinţi biserici în România, unde să se slujească după rânduiala Bisericii din Ierusalim, folosind vechiul calendar.

Controversele cu privire la taina Hirotoniei si a Botezului
Începând cu anul 1924, odată cu schisma din Biserica Ortodoxă Română, datorată introducerii de inovaţii în materie de credinţă, venite din Apus, au fost controversate două mari Taine din cadrul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. Este vorba de taina Hirotoniei si a Botezului. Pentru aceasta, suntem datori cu o serie de explicaţii şi argumente canonice, prin care combatem învinuirile nejustificate aduse la adresa Bisericii noastre. După rânduiala celui de-al 68-lea canon apostolic cele două taine, mai sus numite sunt interzise spre a se repeta, atunci când acestea au fost săvârşite în mod canonic de către slujitor dreptslăvitor (preotul trebuie să mărturisească dreapta credintă apostolică si patristică a Sfintilor Părinti). Nerepetarea acestor două sfinte taine se datorează faptului că ele se fac spre închipuirea morţii Domnului. Împreună cu Sfintii Părinti mărturisim „un botez întru iertarea păcatelor”, dar un botez întru dreapta credinţă şi săvârşit de către cleric dreptslăvitor. 
Sfatul întelept al patriarhului Damianos, care pentru părintele Glicherie a rămas ca o poruncă pe care niciodată nu a încălcat-o, era cel cu privire la reprimirea în Biserica Dreptslăvitoare a creştinilor întorşi din schisma noului calendar. Cuvintele patriarhului au fost acestea: „de vor fi mireni şi vor avea botezul ortodox cel adevărat, adică cu cele trei desăvârşite afundări şi cele trei chemări ale Dumnezeirii (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, n.ed) să fie primiţi numai prin Mirungere. Iar care se întorc de la eres, să-i botezati cu botezul desăvârsit al adevăratei Biserici Ortodoxe.”

Chestiunea hirotoniei.  Arhiereul Galaction Cordun si Biserica Ortodoxă de Stil Vechi
             Din cele mai vechi timpuri, Biserica Ortodoxă se conduce după două principii - cel al scumpătăţii (acriviei), în virtutea căruia canoanele au putere şi devin literă de lege - şi cel al pogorământului (iconomiei), care presupune o toleranţă canonică, aplicată doar în situatii critice şi numai pentru o vreme. 
În urma numeroaselor discutii purtate pe seama refacerii ierarhiei Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, în anul 1955 Dumnezeu a împlinit prin faptă binecuvântarea Chinotitei Athonite din anul 1928, cât si cea a patriarhului Damianos al Ierusalimului. Revenirea arhiereului Galaction la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a constituit primul pas spre reconsolidarea  ierarhiei ei. Simpatizant activ al vechiului calendar bisericesc si a valorilor ortodoxe, arhiereul Galaction Cordun întrerupe în anul 1949 împreună-slujirea cu cei din Biserica de stil nou, pe motiv de pensionare pentru limită de vârstă. După anul 1949, arhiereul Galaction Cordun a continuat în mod periodic slujirea liturgică  numai în cadrul Mănăstirii Râmeţ (jud. Alba) unde stareţul Evloghie menţinea rânduiala bisericească după vechiul calendar iulian şi tipicul din Sfântul Munte Athos, grupând în jurul său creştini şi clerici din cadrul a şapte protoierii din judeţul Alba şi împrejurimi. Din punct de vedere administrativ, Mănăstirea Râmet apartinea Patriarhiei Române, motiv pentru care niciodată nu s-a putut constitui aici nucleul Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste.
La începutul anului 1955 s-au pus bazele primelor relatii de colaborare între arhiereul Galaction Cordun si conducerea Mănăstirii Slătioara, instituită acum ca forul superior al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, recunoscută prin actul Ministerului Cultelor nr. 38955 din 03 august 1945 şi funcţionând sub denumirea de Cult Creştin Tradiţionalist.   
Revenirea arhiereului Galaction la Biserica Ortodoxă strămoşească, păstrătoare a vechilor predanii ale Sfinţilor Părinţi a fost înfăptuită la 05 aprilie 1955 şi se concretizează prin declaraţia publică (mărturisirea de credinţă) din aceeaşi dată. Personalitatea sa, de o verticalitate fără cusur, nu admitea ascunzişuri de acest fel, iar poziţia sa fermă, cu privire la păstrarea Sfintei Tradiţii şi păzirea Sfintelor Canoane, erau deja foarte bine cunoscute, atât în mediile înalte bisericeşti, cât şi în rândul poporului ortodox. Declaraţia de revenire în cadrul Bisericii strămoşeşti a fost o adevărată mărturisire de credinţă. Iată cuprinsul ei: „Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în Bucureşti, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr. 2, şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi), declar prin prezenta, în faţa clerului şi poporului din toate parohiile şi mănăstirile de pe teritoriul R.P.R. că: Eu, arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea şi nesilit de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi şeful spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, aşa cum am declarat Sf. Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin Tribunalul Capitalei R.P.R. la 5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul oficial al Sf. Sinod, nr. 34. Asupra acestei declaraţii publice n-am renunţat niciodată. Declar în faţa poporului dreptcredincios, că sunt şi rămân Arhiereul şi Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit, mărturisire pe care o fac odată pentru totdeauna.”
Reîntoarcerea arhiereului Galaction Cordun la Biserica vechiului calendar a avut un caracter canonic, ce implica mărturisirea adevăratei credinţe ortodoxe. Ruperea definitivă şi în mod oficial de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din anul 1955 era întărită de canonul al 15-lea de la întâiul şi al doilea Sinod din Constantinopol, de la anul 861, care printre altele zice: „... iar cei care se despart de împărtăşirea cu mai-marii şezători ai lor din motive de erezie (sau schismă, n.ed.) propovăduită de aceştia, şi care schismă sau erezie sunt oprite şi certate de Sfintele Sinoade şi de Sfinţii Părinţi, aceştia, care se despart, nu numai că nu se osândesc, dar şi de cinste se învrednicesc, pentru că au păzit Biserica de schismă, erezie sau învăţături greşite ale acelor minciuno-episcopi. Aceştia se pot despărţi chiar şi mai înainte de hotărârea Sinodului, căci nu greşesc”.

Conditiile canonice de reprimire a arhiereului Galaction Cordun
În luna martie 1955, la Slătioara, ieroschimonahul Glicherie împreună cu alţi slujitori din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi au cercetat amănunţit situaţia canonică de reprimire a arhiereului Galaction Cordun. Cu privire la conditiile canonice de reprimire a arhiereului căzut în schismă, pe primul loc se afla canonul întâi al Sfântului Vasilie cel Mare, prin care urmând principiul iconomiei bisericeşti, s-a acceptat ca validă hirotonia episcopului Galaction Cordun, prin reîntoarcerea acestuia si mărturisirea dreptei credinte strămosesti, tinând cont că el a fost dintotdeauna unul dintre cei care nădăjduiau că într-o zi un Sinod pan-ortodox va pune lucrurile pe vechiul şi sfântul făgaş al Bisericii.
Printre hotărârile acestei întruniri (martie 1955) se stipula că reprimirea arhiereului Galaction Cordun era întărită si de conditiile de pocăinţă a acestuia, iar acţiunea în sine era săvârşită în baza principiului iconomiei bisericeşti, în conformitate cu canoanele Sfinţilor Părinţi, dar şi ţinându-se cont de sfatul Chinotitei Athonite a Sfântului Munte (1928) si a patriarhului Ierusalimului, Damianos (1930).
În acest sens, s-a luat în considerare şi faptul că în primăvara anului 1955, în Biserica de stil nou erau trei episcopi care manifestau simpatie fată de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. Era vorba de Atanasie Dincă Bârlădeanul, hirotonit episcop în 1945, Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, hirotonit episcop în 1944 şi Galaction Cordun, hirotonit episcop în 1935.  Dintre aceştia, episcopul Galaction Cordun a fost singurul care a rămas nestrămutat din hotărârea sa de revenire la Biserica pravoslavnică. Din pricina presiunii şi a amenintărilor sinodalilor din Biserica de stil nou, primii doi episcopi nu au mai revenit niciodată la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi.
În martie 1955, părintele Glicherie împreună cu slujitorii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, se aflau în situaţia de a reconsolida ierarhia acestei Biserici prin reprimirea arhiereului Galaction Cordun, care după porunca Chinotitei Athonite şi a patriarhului Damianos al Ierusalimului trebuia cercetat după mărturisirea de credintă (să fie dreaptă si în conglăsuire cu cea a Sfintilor Părinti); după hirotonie (să aibă hirotonia de la Sfintii Părinti) si după canoane (situatia de reprimire să se încadreze în canoanele apostolice)”. Deci reprimirea trebuia făcută numai în duhul canoanelor bisericeşti.
          Atitudinea arhiereului Galaction Cordun, care din anul 1949, pe motivul pensionării, s-a dezis de ierarhia schismatică, a fost socotită ca un început de pocăinţă. Din lucrările sale teologice, se putea vedea că arhiereul Galaction mărturisea dreapta credinţă pe care Apostolii au propovăduit-o, Sfinţii Părinţi au pecetluit-o, iar mucenicii au apărat-o şi au mărturisit-o. La aceasta se mai adăuga încă si mărturisirea publică a credintei ortodoxe, ceea ce a constituit subiectul primei sale predici rostită la Mănăstirea Slătioara, cu ocazia slujirii în acest locas a Sfinte Liturghii.
Tot în acest sens se adăuga si declaratia ulterioară a acestuia  din data de 05 aprilie 1955, adresată atât Tribunalului Capitalei Republicii Socialiste România, cât şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, condus de Justinian Marina, prin care se aducea la cunostintă aderarea sa la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi cât si faptul că devenise, prin alegerea poporului si a monahilor, seful spiritual al Cultului Crestin Traditionalist (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România).
Chestiunea cu privire la hirotonia acestuia era binecunoscută din raportul Patriarhiei Române din anul 1935, unde se preciza: „După efectuarea examinării canonice din 27 martie 1935, arhimandritul Galaction a fost hirotonit întru arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului - Noul Severin cu titlul de „Craioveanul” în Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti în ziua de 31 martie 1935. Ceremonia hirotonirii a fost oficiată de către următorii trei episcopi: Vartolomeu Stănescu al Râmnicului - Noul Severin (hirotonit episcop în 1912), Gherontie Nicolau al Constanţei (hirotonit episcop în 1923) şi Policarp Moruşca al episcopiei misionare pentru românii ortodocşi din America (hirotonit episcop în 1935). Ulterior, episcopul Galaction a fost numit în funcţia de secretar al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române”.
În concluzie, episcopul Galaction a fost hirotonit de trei episcopi, dintre care doi aveau hirotonie validă şi succesiune apostolică, fiind hirotoniti mai înainte de 1924 - momentul intrării în schismă a Bisericii Ortodoxe Române. În virtutea faptului că episcopii Vartolomeu Stănescu al Râmnicului - Noul Severin (hirotonit episcop în 1912) si Gherontie Nicolau al Constanţei (hirotonit episcop în 1923) aveau deplinătatea Darului hirotoniei primit de la Sfintii Părinti, la rândul lor au transmis acest Dar sfintitor si noului hirotonit, episcopului Galaction, mai ales în conditiile în care acesta sustinea o mărturisire de credintă dreaptă si în conformitate cu cea a Sfintilor Părinti. Chiar si făcând abstractie de cel de-al treilea episcop (Policarp Morusca), hirotonia episcopului Galaction era canonică si validă, chiar dacă ar fi fost săvârsită numai de primii doi, cu hirotonii valide la rândul lor. 
Reîntoarcerea episcopului Galaction Cordun în sânul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, urma a fi cercetată şi în virtutea rânduielilor canonice ale Sfintilor Părinti. După rânduielile canonice ale Sfinţilor Părinţi şi constituţiile apostolice, în baza iconomiei bisericesti, reprimirea ierarhilor aflaţi în schismă se face prin pocăintă (în cazul în care acestia au succesiune apostolică si rânduiala hirotoniei lor este săvârsită după canoanele Bisericii Ortodoxe). Acestora li se păstrează aceeaşi treaptă ierarhică în care se aflau înainte de revenirea lor la trupul Bisericii celei adevărate. 
În baza principiului iconomiei bisericeşti, arhiereul Galaction Cordun era reprimit prin pocăinţă, respectându-i-se rangul arhieriei, precum altădată a fost cazul a doi ierarhi schismatici - Zonie si Saturnin - care au fost primiti în Biserica-mamă, păstrându-si rangul lor de episcopi, după mărturia Sfântului Vasilie cel Mare, din I-a epistolă canonică). Ţinând cont de situatia prin care trecea Biserica noastră în acea vreme, dar şi pe temeiul principiului iconomiei bisericesti, s-a acceptat drept validă hirotonia arhiereului Galaction Cordun, prin mărturisirea dreptei credinţe şi în temeiul canonul I al Sfântului Vasilie cel Mare, care printre altele zice: „dacă cei ce în vreo oarecare treaptă aflându-se s-au dus împreună cu cei nesupuşi (schismatici), când se vor pocăi (întoarce), să se primească în aceeaşi rânduială (treaptă) în care au fost”.
În temeiul acestui canon, dar şi al principiului iconomiei bisericeşti, a fost considerată validă hirotonia întru arhiereu a mitropolitului Galaction Cordun, care părăsea schisma şi se întorcea la dreapta credinţă. Acest lucru a fost perfect întemeiat din punct de vedere canonic, prin iconomia (pogorământul) Bisericii, însă numai pentru acea vreme (1955) şi niciodată de atunci înainte.
         Conditiile canonice acceptate prin principiul iconomiei aduc în prim-plan si situatia Bisericii din Africa (sec. al IV) care era oarecum similară cu cea de acum.  Este ştiut că în secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi din Africa, prin iconomie, au primit hirotoniile schismaticilor donatişti (Tâlcuirea Can. 66, 61 din Cartagina, nota 346) iar cei hirotoniţi ai donatiştilor au fost primiţi în aceleaşi ranguri clericale, prin întoarcerea lor la Biserica Dreptslăvitoare.  
În conglăsuire cu Sfântul Vasilie cel Mare, care, în primul său canon, prin iconomie primeşte botezul şi hirotonia schismaticilor engratişti şi novatieni, deşi îi numeşte „lipsiţi de Dar şi ca nişte botezaţi şi hirotoniţi de mireni”, iar în can. 47, acelaşi Sfânt, prin scumpătatea Bisericii, leapădă şi botezul şi hirotonia acestor schismatici, pentru că la acea vreme nu mai era nevoie de folosirea iconomiei, aşa şi noi împreună cu Sfântul Chiprian al Cartaginei şi sinodul său; împreună cu Sfântul Firmilian al Iconiei şi Patriarhul Dositei al Ierusalimului (la Dodecavivlios, fila 221) spunem că „ceea ce s-a făcut prin iconomie într-o oarecare vreme (adică primirea hirotoniei episcopului Galaction Cordun în 1955) nu se face ca o lege în Biserică”. Şi, pentru că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a depăşit perioada de prigoană şi lipsă de slujitori, renunţăm la principiul iconomiei şi adoptăm pricipiul scumpătăţii, în virtutea căruia astăzi nu mai primim hirotoniile schismaticilor.

Respingem caterisirea necanonică si subiectivă
asupra arhiereului Galaction Cordun
În urma calomniilor aduse asupra Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, datorită faptului că arhiereul Galaction Cordun reintrase în cadrul acesteia ca reprezentant si sef spiritual al credinciosilor păstrători ai vechiului calendar bisericesc si a pascaliei Sfintilor Părinti, sentinta de caterisire din 14 aprilie 1955 proclamată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedenţia patriarhului Iustinian, s-a dovedit a fi una necanonică, subiectivă (nedreaptă) si ca o expresie de răzbunare a sinodului schismatic. Motivul caterisirii era unul necanonic, adică revenirea arhiereului Galaction Cordun la dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe a Sfinţilor Părinţi, iar sentinta de caterisire nu era elaborată în conformitate cu normele şi canonicitatea tribunalului Bisericii Ortodoxe, din mai multe aspecte:
1. Caterisirea arhiereului Galaction Cordun nu s-a făcut în temeiul canonic al Sfinţilor Părinţi şi al Sfinţilor Apostoli care poruncesc: „a se caterisi sau afurisi cei care încalcă rânduiala sfintelor canoane. Şi acest lucru presupune să se dovedească faptul că cel învinuit a încălcat rânduiala sfintelor canoane şi, abia după aceasta, să fie lipsit de Darul lucrător al preoţiei sau al arhieriei. Deci, abia după judecata Sinodului şi după ce este dovedită învinuirea, să i se aplice afurisenia sau caterisirea”(vezi Tâlcuirea canonului 3 al Sf. Apostoli).
Canoanele bisericeşti poruncesc Soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi sau să afurisească pe mireni, când aceştia încalcă sfintele canoane. În cazul mitropolitului Galaction Cordun, prin întoarcerea lui la dreapta credinţă, nu poate fi vorba de nici o abatere canonică. În mod canonic, era justificată nesupunerea faţă de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, care prin acceptarea calendarului gregorian devenise atât schismatică (fiind în opoziţie cu adevărata Biserică Ortodoxă a Sfinţilor Părinţi), cât şi sub caterisirea şi osândirea canonică (prin încălcarea sfintelor canoane ale Sfinţilor Părinţi şi ale Soborului marilor patriarhi ai lumii din anii 1583, 1756, 1848).
2. Caterisirea arhiereului Galaction Cordun a fost rostită la o dată ulterioară numirii acestuia ca mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Declaraţia mitropolitului Galaction Cordun, prin care aducea la cunoştinţă integrarea sa în cadrul Bisericii de Stil Vechi, a fost elaborată şi înregistrată de Tribunalul Capitalei Republicii Populare Române la data de 05 aprilie 1955. Caterisirea a fost emisă la data de 14 aprilie 1955, când mitropolitul Galaction făcea parte din ierarhia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, o altă structură bisericească, separată de cea a B.O.R. În organizarea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, patriarhul Iustinian nu avea nici îndreptăţirea şi nici puterea de a lua vreo decizie, deci cu atât mai mult nu avea puterea de a caterisi pe vreun cleric al acesteia, din moment ce intervenţia sa, în acest caz, nu era posibilă din punct de vedere canonic al rânduielilor bisericeşti.
3. Caterisirea arhiereului Galaction Cordun a fost o expresie de răzbunare a sinodalilor Bisericii Ortodoxe Române şi s-a născut din zavistia pentru reîntoarcerea arhiereului la dreapta credinţă apostolică. Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe cateriseau pentru lepădarea şi îndepărtarea de la adevărul de credinţă, dar niciodată nu certau pentru pocăinţă şi îndreptare către adevărul dumnezeiesc. Arhiereul Galaction s-a desprins de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din pricina schismei şi al colaborării acesteia cu ereticii, despărţirea lui fiind îndreptăţită şi de canonul al 15-lea de la întâiul şi al doilea Sinod din Constantinopol, de la anul 861.
4. Caterisirea arhiereului Galaction Cordun a fost o acţiune contrară sfintelor canoane, întrucât acesta se rupea de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române având ca temei multiple motive, pentru care Sfântul Theodor Studitul zice: „Păziţi-vă pe voi înşivă de erezia stricătoare de suflet şi de comuniunea cu aceasta, care este înstrăinare de Hristos” (P.G. 99, 1216). La fel, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte „că nu doar cei aflaţi în erezie, ci şi cei ce ţin comuniunea cu aceştia sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu”. Întocmai şi Sfintele Scripturi ne poruncesc: „nu vă amestecaţi  cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos să le mustraţi” (Efeseni 5, 11), şi: „pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul Atotţiitorul” (II Corinteni 6, 17-18). La fel şi Sfântul Marcu al Efesului mărturiseşte şi el zicând: „Toţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin rele învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei”.
Dintre motivele de despărţire a arhiereului Galaction Cordun de Biserica de stil nou amintim următoarele:
a. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (de stil nou) a recunoscut şi aplicat (în anul 1924) în mod schismatic calendarul gregorian, căzând sub anatemele patriarhilor din Răsărit. Se ştie că papa Grigorie al XIII-lea a stăruit mereu ca patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului să îl urmeze în inovaţia calendarului, dar patriarhul Ieremia în scrisorile sale a refuzat acest lucru. În anul 1583 s-a adunat un sinod la Constantinopol, prima consultare ţinându-se la 20 noiembrie 1583, sub oblăduirea patriarhilor din Răsărit care au osândit noul calendar introdus de papa Grigorie al XIII-lea cu un an mai înainte (1582). Tot astfel s-a procedat ulterior în alte două rânduri. După episcopul Policarp al Diavliei, se ştie că şi în 1593, un sinod al Bisericilor Ortodoxe, la care au luat parte cei patru patriarhi din Răsărit, trimisul Bisericii Rusiei şi mulţi alţi ierarhi ortodocşi, reprezentând Bisericile Ortodoxe, s-a adunat la Constantinopol şi a poruncit: „Cel ce nu urmează, ci voieşte a răsturna şi nimici obiceiurile Bisericii hotărâte de cele şapte Soboare Ecumenice, în ceea ce priveşte ţinerea Sfintelor Paşti şi a minologhionului, adică vechiul calendar, pentru sărbătorile cu dată fixă şi voieşte a urma noua pascalie şi minologhionul (noul calendar) astronomilor papei, unul ca acesta să fie anatema, în afara Bisericii lui Hristos şi a adunării credincioşilor”.
 b. În 1926 şi 1929, Sinodul Bisericii de stil nou a prăznuit Paştele (Învierea Domnului) la o dată anticanonică, ce a sfidat hotărârile Sinodului I de la Niceea, aducând atingere gravă dogmei Învierii lui Hristos, lucru pentru care nici în prezent nu a făcut pocăinţă publică.
c. În 1935, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a acceptat hirotoniile şi tainele ereticilor anglicani. La Bucureşti s-a încheiat un acord preliminar privind recunoaşterea validităţii hirotoniilor anglicane, apoi acest acord a fost definitivat în iunie, 1966, la Lambeth, când patriarhul Justinian (de orientare marxist-leninistă) şi arhiepiscopul anglican de Canterbury au semnat „Comunicatul comun”.
d. Biserica de stil nou a recunoscut validitatea tainelor romano-catolicilor şi ale greco-catolicilor, semnând acorduri în acest sens cu uniaţii (în anul 1947), când aceştia au fost primiţi anticanonic în cadrul ei.
e. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a arătat binevoitor faţă de deschiderea dialogului mişcării ecumenice, cea mai mare erezie a tuturor timpurilor, aderând la Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.).
f. Sinodul Bisericii Ortodoxe de stil nou a recunoscut catolicismul drept Biserică egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme. În anul 1955, erezia C.M.B. atinsese multe Biserici Ortodoxe. Toate bisericile ecumeniste erau în deplină comuniune şi împărtăşeau acelaşi crez ecumenic: dogmele uneia erau convingerile celorlalte, fiecare patriarh susţinea şi încuraja acţiunile ecumeniste ale celorlalţi.
g. Arhiereul Galaction Cordun, ca fost secretar al Sinodului Patriarhiei Române, avea cunoştinţă despre colaborarea ierarhilor acestuia cu puterea anticreştină comunistă. Încă de la începutul instaurării puterii comuniste antireligioase, supremaţia puterii civile anticreştine şi comuniste asupra Bisericii lui Hristos a fost recunoscută din partea patriarhului şi a mai multor ierarhi din Biserica Ortodoxă Română. Din aceste motive, destul de întemeiate din punct de vedere canonic, în anul 1949 arhiereul Galaction Cordun a părăsit Sinodul Patriarhiei, sub motivul de pensionare.
În anul 1955, odată cu trecerea episcopului Galaction Cordun la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, Patriarhul Justinian Marina avea un motiv în plus de a scăpa de un păstor adevărat, devenit deja „incomod” pentru politica ulterioară a Bisericii de stil nou, ce avea să devină, sub chiar păstorirea „patriarhului roşu”, un instrument de propagandă al regimului comunist şi o anexă a statului totalitar.
În cadrul unei întrevederi dintre episcopul Gherasim Cucoşel de Rădăuţi (B.O.R.) şi actualul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, Vlasie Mogârzan, preasfinţitul Gherasim a declarat că „în anul 1990, Patriarhul Teoctist Arăpaşu a ridicat toate caterisirile politice”, printre care se număra şi caterisirea arhiereului Galaction Cordun.

 
Chestiunea privitoare la taina Botezului în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România
      Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, după cuvântul Sfântului Vasilie cel Mare, din cel dintâi canon al său, a hotărât să fie primit, prin iconomie, si numai în parte, botezul schismaticilor din Biserica Ortodoxă de stil nou, adică numai cele trei afundări săvârşite în numele Sfintei Treimi. si în acest sens, pentru a nu împiedica mântuirea multora, s-a aplicat principiul iconomiei, aşa cum au făcut-o şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I (can. 8) şi de la Sinodul al-II-lea (can. 7), precum şi Sfântul Vasilie (can. 1). Deci în baza acestor canoane, prin iconomie sunt admise ca valide cele trei afundări din cadrul botezului schismaticilor, numai dacă acest botez este săvârşit după rânduiala Bisericii Ortodoxe (cele trei afundări complete şi în numele Sfintei Treimi). Deşi Sfântul Vasilie îi numeşte pe schismatici ca nişte „mireni şi lipsiţi de Dar”, totuşi primim cele trei afundări ale lor, atât pe temelia canoanelor mai sus numite, dar şi ţinând seama de porunca patriarhului Damianos, adresată Sfântului Glicherie, în vreamea când acesta se afla la Sfintele Locuri, anul 1930.
În anul 1964 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a întărit modul de reprimire în Biserică a schismaticilor şi a ereticilor, stabilit încă din anul 1930 de către patriarhul Damianos al Ierusalimului. În anul 1964, nu s-a schimbat această rânduială, însă s-a întărit decizia ca acei credincioşi aflaţi în schismă să fie primiţi numai prin mirungere, ţinându-se cont de două reguli. Cea dintâi regulă făcea referire la hotărârea canonului I al Sfântului Vasilie cel Mare, care zice: „însă dacă acesta (adică botezul schismaticilor) are să facă împiedicare obşteştii iconomii, ca nu cumva pentru asprimea poruncii acesteia să-i facem leneşi spre a se boteza, ruşinându-se poate că se botează ca nişte desăvârşiţi necredincioşi  şi prin urmare să împiedicăm mântuirea lor, în scurt zicem: câţi se botează cu botezul acelora (al schismaticilor) aceştia întorcându-se la dreapta slăvire, negreşit trebuie a se unge de cei dreptcredincioşi cu Sfântul şi Marele Mir şi aşa să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine.
Cea de-a doua regulă, de ordin tradiţional, ţinea de rânduiala aşezată în Biserica noastră în anul 1930 de către patriarhul Ierusalimului, Damianos, care odată cu vizita părintelui Glicherie la Ierusalim, a oferit Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, mai multe Sfinte Antimise şi Sfântul şi Marele Mir, poruncind ieroschimonahului Glicherie ca acei credincioşi aflaţi în schismă, întorcându-se la dreapta slăvire a Bisericii Soborniceşti, să fie reprimiţi numai prin Taina Mirungerii. Acest mod de reprimire a credincioşilor în Biserica Sobornicească era valabilă numai în condiţiile în care aceştia erau botezaţi prin cele trei afundări şi prin chemarea celor trei nume ale Sfintei Treimi.
În cazul ereticilor, s-a luat hotărârea ca aceştia să fie primiţi numai prin botezare. Chestiunea cu privire la mirungerea aplicată schismaticilor care se întorc la dreapta credinţă a fost aprofundată în temeiul canoanelor Sfinţilor Părinţi, însă Sfântul Sinod actual al Bisericii noastre nu s-a îndepărtat de la decizia din 1930 şi reînnoită în 1964, cu toate că chestiunea ce priveşte unitatea Bisericii Ortodoxe este una mult controversată în mediile informative de azi.
După rânduiala impusă în Biserică de către Sfântul Vasilie cel Mare prin întâia sa epistolă, reiese idea că dincolo de graniţele Bisericii Ortodoxe, săvârşirea tainei Botezului se limitează doar la îndeplinirea formei exterioare, însă desăvârşirea ei devine reală doar după întoarcerea schismaticilor în sânul Bisericii, adică după primirea Darului Preasfântului Duh. Prin Mirungere se dă puterea de a întrebuinţa Darurile Botezului sau, altfel spus, Botezul curăţeşte vasul, iar Mirungerea aşează în el Darul. La Botez este reprimit chipul, iar prin Mirungere se reprimeşte Darul, care va face lucrător acest chip prezent în puterile sufletului. Astfel Mirungerea este împărtăşirea Duhului Sfânt, căci după Botez nimic nu îi mai stă în cale, fiind înlăturate cele două cauze care ne despărţeau de Dumnezeu: firea stricată şi fărădelegile adăugate. Cum spune şi Sfântul Vasilie cel Mare, creştinii aflaţi în schismă pot fi primiţi în sânul Bisericii Ortodoxe fără repetarea formei exterioare a tainei Botezului, atunci când ritualul exterior al acesteia este săvârşit canonic.
Deci pe unii ca aceştia îi primim numai prin pecetluirea şi chemarea Darului Preasfântului Duh asupra acestora, zicându-se: „Pecetea Darului Preasfântului Duh” şi ungându-se la toate încheieturile cu Sfântul şi Marele Mir în semnul Sfintei Cruci, adică prin Mirungere. Însă această iconomie rămâne valabilă numai în cazul tainei Botezului, pentru că acelaşi sfânt completează zicând: „prin Mirungere se dă puterea de a întrebuinţa Darurile Botezului”. Şi atât.
Pentru aceasta, Sfântul Ierarh Glicherie a lăsat ca pe o lege în Biserica Ortodoxă de Stil Vechi ca, după plinirea tainei Mirungerii, să se săvârşească şi celelalte taine bisericeşti ce sfinţesc fiinţa omenească trupeşte şi sufleteşte, căci prin săvârşirea acestora se îndeplineşte lucrarea Darului sfinţitor.
Deci, în baza acestor explicatii, Sfântul Sinod actual al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, a hotărât (după cele două reguli de mai sus, cea canonică şi cea tradiţională) nerepetarea formei exterioare a botezului (cele trei afundări) săvârşit de schismatici după rânduiala canonică a Bisericii. Şi aceasta nu pentru că ar recunoaşte lucrarea Darului în botezul schismaticilor, ci folosindu-se de principiul iconomiei bisericeşti, nerepetând asupra persoanei forma exterioară a tainei Botezului, dar săvârşind în mod obligatoriu taina Mirungerii, care este de fapt plinirea Botezului săvârşit numai sub un aspect exterior. 
Dacă cei care vin la dreapta credinţă nu au botezul săvârşit prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Treimi - fie ei schismatici, fie eretici - îi primim ca pe nişte nebotezaţi şi îi botezăm cu botezul cel adevărat al Bisericii Apostolice Ortodoxe, după care îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir şi îi împărtăşim cu Sfintele Taine (Tâlcuirea can. 46 şi 47 ale Sfinţilor Apostoli, notele 83 şi 84).
Hotărâri sinodale
       Prin can. 3 (Soborul al-II-lea Ecumenic); can. 7 (Sinodul al III-lea Ecumenic); can. 1 (Sinodul al IV-lea Ecumenic), can. 1 (Sinodul al VI-lea Ecumenic); can. 1 (Sinodul al VII-lea Ecumenic), Sfinţii Părinţi, îi caterisesc pe cei ce „introduc sau numai acceptă scornituri în materie de credinţă” (introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii; schimbarea datei Paştelui din 1926 şi 1929 şi prăznuirea acestuia la aceeaşi dată cu iudeii; reducerea sau chiar anularea postului Sfinţilor Apostoli; prăznuirea marilor sărbători ale Bisericii la aceeaşi dată cu catolicii, protestanţii şi neo-protestanţii). La aceste canoane ale Sfinţilor Părinţi, se adaugă anatemele patriarhilor celor patru Patriarhii ortodoxe (Alexandria, Constantinopol, Antiohia şi Ierusalimul), recunoscute şi publicate sub denumirea de Enciclice Sinodale (Sigilioanele patriarhale) din 1583, 1756, 1848, prin care cei ce au introdus sau numai au acceptat inovaţii în materie de credinţă (precum cele de mai sus), sunt caterisiţi de Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe şi numiţi „lipsiţi de Dar”. În conglăsuire cu Sfinţii Părinţi , care (prin ale lor canoane), şi cu Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe (prin anatemele enciclicelor sinodale) - îi numesc pe aceştia „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, aşa şi noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România numim „caterisiţi şi lipsiţi de Dar” pe toţi cei care au primit inovaţii în materie de credinţă. 
Conform can. 15 al celui Dintâi şi celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din anul 861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se îngrădeşte pe sineşi şi nu acceptă comuniunea liturgică sau alte relaţii confesionale cu cei care din 1924 (în România) au primit schimbarea calendarului. În acest sens, pe baza canoanelor Sfinţilor Părinţi şi a deciziilor sinodale (de mai sus) ale marilor patriarhi ai lumii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România nu recunoaşte nici una dintre tainele Bisericilor aflate în schisma calendaristică, cu excepţia celor trei afundări ale botezului. Nu recunoaştem hirotonie, jertfă euharistică, maslu, mirungere, cununie, spovedanie şi nici botez (dacă acesta din urmă nu este făcut după rânduiala Ortodoxiei). Acest lucru îl întărim prin faptul că Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic, în tâlcuirea can. 6 - nota 204, prin puterea pricipiului scumpătăţii, precizează că „toţi prezbiterii, ca şi episcopii ce se vor caterisi pentru arătate învinuiri (inovaţii în materie de credinţă n.ed) - unii ca aceştia nu pot nici a blagoslovi, nici a sfinţi, nici vreo altă sfinţită lucrare a face, nici a cumineca pe cineva (…) findcă în toate aceste sfinte lucrări se face împărtăşire de binecuvântare şi de sfinţenie, pe care ei nu o au”. Deci unii ca aceştia nu mai au putere de a mai săvârşi nici taine ale Bisericii, nici ierurgii şi nici altă lucrare de sfinţenie. Cu atât mai mult nu acceptăm nicio taină săvârştă de ereticii apuseni sau alte confesiuni care îşi au originea în schisma din 1054.
       Împreună cu Sfinţii Părinţi, îi numim pe schismatici drept „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, si prin urmare nu recunoaştem nici una din tainele săvârşite de aceştia, cu excepţia cazului botezului ortodox (cele trei afundări) - şi acesta prin pogorământ, cu atât mai mult nu recunoaştem şi chiar le numim nule şi lipsite de lucrarea Sfântului Duh, toate acţiunile şi hotărârile acestora asupra Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, aşa cum a fost caterisirea arhierelui Galaction Cordun, de la 14 aprilie 1955. Caterisirea arhiereului Galaction Cordun de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (de stil nou) a fost necanonică si dictată de raţiuni politice. Cu mai multă vreme înainte de anul 1955, Petru Groza (prim-ministru în primul guvern comunist al României, între 1945 şi 1952, şi ulterior Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române) ceruse Patriarhului Justinian Marina „să termine cât mai repede cu regalistul de Galaction”, motiv pentru care episcopul Galaction Cordun, alături de alţi arhierei din B.O.R. precum Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Atanasie Dincă Bârlădeanul au fost înlăturaţi din Sinodul B.O.R., pe motivul de „pensionare la cerere”.
 
Respingem erezia ecumenismului
       Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe opresc rugăciunea în comun cu ereticii şi schismaticii (prin can. 10, 11, 45, 65 ale Sfinţilor Apostoli, can. 6, 9, 32 de la Laodiceea). Pentru aceasta, nici noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, nu primim nici un fel de împreună-slujire; nu săvârşim nici una din cele Şapte Taine ale Bisericii - nici ierurgii şi nicio altă lucrare duhovnicească - cu adepţii şi reprezentanţii ecumenismului contemporan. Nu acceptăm niciun fel de rugăciune în comun cu aceşti eretici ecumenişti (papistaşi, monofiziţi, luterani, calvini, protestanţi, neoprotestanţi etc), sectanţi, păgâni sau schismatici nou-calendarişti, ce au nesocotit horărârile Sfinţilor Părinţi purtători de Duh de la Soborul Întâi de la Niceea, fiind anatematisiţi prin Enciclicele Patriarhilor Răsăritului din anii 1583, 1756, 1848. Ne alăturăm marelui dascăl al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, care, în tâlcuirea Epistolei către Evrei, cuvântul 34, zice: „Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi”.
       Ecumenismul contemporan are drept scop relativizarea, minimalizarea şi anularea adevărului Ortodoxiei mântuitoare. Cine se alătură acestei erezii care sapă la temelia Bisericii, unul ca acesta se aseamănă lui Iuda, care L-a vândut pe Hristos. Unii ca aceştia cad sub anatemele Sfinţilor Părinţi, îndreptate împotriva ereticilor care falsificau dogmele Bisericii şi necinsteau rânduiala cea dreaptă a Sfintelor Canoane. Mărturisim împreună cu Sfântul Marcu Eugenicul, mitropolitul Efesului (1444), şi singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist" de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), şi zicem împreună cu el: „Credinţa noastră este dreapta mărturisire a Sfinţilor Părinţi ai noştri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar fără de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşenie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie. Chestiunile credinţei nu admit iconomia”.    
Trăsătura fundamentală a Bisericii lui Hristos, este cea stabilită la Sinod I de la Niceea, adică Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, după cum şi Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Mărturisirea credinţei ne învaţă despre Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, pentru ca să te păzeşti de stricăciunea adunărilor eretice şi să fii totdeauna în sfânta sobornicească Biserică”, iar Hristos Mântuitorul a zis: „Pe această piatră (adică mărturisirea de credinţă ortodoxă) voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Din aceste cuvinte, reiese clar ca Iisus Hristos a întemeiat o singură Biserică, iar nu mai multe după cum propovăduieşte erezia ecumenismului despre teoria ramificaţiilor. Pentru aceasta mărturisim în conglăsuire cu Sfinţii Părinţi că, în mod exclusiv, singura Biserică deţinătoare a Darului Sfântului Duh este numai Biserica Ortodoxă ce a păstrat până azi testamentul mărturisirii de credinţă al Sfinţilor Părinţi, respingând orice inovaţie în materie de credinţă . 
Ca fii ai Bisericii lui Hristos, respingem orice manifestare a ecumenismului actual, deoarece avem datoria de a lupta în numele adevărului de credintă, până la ultima suflare. Ne îndreptăţesc şi cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul, ce spune: „Mai mare bucurie decât aceasta nu am, când aud că fiii mei umblă întru adevăr” (III Ioan 1, 4).      
Respingem cu desăvârşire toate manifestările ecumenismului de azi, care înseamnă rătăcire şi apostaziere de la dreapta credinţă apostolică şi patristică. Propovăduim o singură credinţă ca fiind dreaptă şi mântuitoare, adică adevărata Ortodoxie moştenită de la Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. tinem dreptarul Ortodoxiei de secole şi credem cu Sfântul Apostol Pavel că şi înger din cer de ar veni şi ne-ar propovădui nouă o altă credinţă în afara Ortodoxiei pravoslavnice, anatema să fie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să comentați decent în limitele bunei cuviințe.