In pelerinaj la Moastele Sfantului Ierarh Glicherie Marturisitorul
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns si anul acesta la sarbatoarea Sfantului Glicherie la Manastirea Slatioara, pentru a primi binecuvantare de la sfintele sale moaste chiar in ziua inchinata praznuirii sale. A fost un drum presarat cu ispite, dar si plin de purtarea de grija a Sfantului Glicherie.
Ca niciodata pana acum, am hotarat sa nu raman sa ma inchin la urma, cand sfintele moaste sunt duse inapoi in biserica si este liniste si mult mai putina lume, ci am decis oarecum surprinzator sa ma asez la randul mare de oameni care asteptau in soarele puternic cuminti si rabdatori. Coada era lunga, lata si pozitionata in plin soare, iar pentru a fi parca situatia si mai complicata, s-a format curand un al doilea rand de oameni care s-au asezat la umbra pe langa zidul bisericii luand-o oarecum “pe scurtatura”. Cu siguranta soarele era prea arzator pentru acestia din urma, care au ales astfel sa formeze un al doilea rand. Nu va imaginati acum multimi de oameni si ore nesfarsite de stat in picioare, ci vorbim aici despre aproximativ 2 ore si ceva de asteptare. Doua ore trebuiau in mod normal sa fie un fleac pentru mine (am stat la rand odata 24 de ore pentru a ajunge la moastele Cuvioasei Parascheva), dar iata acum ca dupa aproximativ o ora eram deja incins si obosit. Cu toate ca era aproximativ ora 10 dimineata, soarele era necrutator, pe mine ma durea capul si simteam ca nu mai suport sa stau direct expus in soare. Deja ma uitam cu jind la cei cativa fericiti care aveau umbrele si incepeam sa am indoieli referitor la decizia mea de a sta in plin soare la acest rand, ma gandeam acum sa merg sa ma asez la celelalt, al fericitilor neputinciosi care asteptau feriti la umbra. Ganduri negre, indoieli amare, am hotarat totusi intr-un final sa raman aici, sa stau rabdator chiar daca simteam ca am sa fac insolatie. L-am rugat scurt fara insistente pe sfantul nostru, sa-mi poarte de grija el si in rest fie ce-o fi. Poate majoritatea celor care au stat la acest rand, n-au avut nici un fel de probleme si nu ma inteleg, nici nu e de mirare, dar eu trebuie sa recunosc am o problema in a sta cu capul descoperit mai multa vreme in soare. Ma gandesc la bunicii si batranii nostrii care munceau la camp zile la rand in arsita, oameni vrednici, sanatosi, muncitori si credinciosi… alti oameni, alte vremuri. In sfarsit la scurt timp dupa ce am depasit ispita de a parasi randul si cand aveam capul incins de la atata soare si tanjeam cu disperare dupa un petec de umbra, dintr-o data, de nicaieri a aparut exact langa mine o doamna micuta de statura, care in mod firesc a scos o umbrela, a deschis-o si culmea si-a intins mana intr-un gest aproape fortat, tinand intr-o pozitie dificila umbrela. Totul in asa fel incat sa ma prinda in conul de umbra si pe mine, as spune neaparat si pe mine avand in vedere ca ar fi putut tine umbrela intr-o pozitie mult mai lejera care i-ar fi oferit umbra doar ei si celor cativa din spatele ei. Maxima mirare, aceasta doamna se straduia sa faca umbra mai mult in fata ei, adica exact mie si locului in care stateam eu. As putea spune multe acum, dar incerc sa nu zic nimic de la mine. Va spun doar ca cei cativa prieteni care erau aproape si auzisera foarte clar de la mine in repetate randuri ca mi-e greu sa mai stau in soare, s-au mirat si ei vazand aceasta situatie si mai in gluma, mai in serios au vorbit despre purtarea de grija a sfantului. Asa cu umbrela salvatoare am strabatut linistit si umbrit, ultima si cea mai fierbinte si insorita perioada de asteptare (aproape inca o ora), multumind sfantului pentru purtarea sa de grija.
Si cand spun purtare de grija, ma refer si la faptul ca am venit cu masina in conditii in care trebuia sa nu fi ajuns poate pana la manastire. Mai exact umbland dimineata la vasul de expansiune am uitat, ca niciodata pana acum, sa mai pun capacul inapoi si astfel am plecat pierzand cu mult mai mult antigel si apa distilata decat incapea in vas, adica si din instalatie. Da, am mers fara lichid de racire la motor si masina a mers perfect exact pana acolo unde am parcat. Doar la plecare s-a aprins martorul luminos din bord si am vazut grozavia. Sa va mai spun ca tot acum la plecare nu am mai putut pozitiona schimbatorul de viteze intr-a doua… (capacul a cazut cand am plecat de acasa si s-a intepenit undeva la timonerie blocand schimbatorul) si da, la venire nu am avut nici o problema, sfantul a tinut masina in perfecta stare de functionare pana am ajuns la el. Va marturisesc si faptul ca de data aceasta am fost mai stramtorat financiar si am avut indoieli in a veni cu masina personala, luand in calcul idea de a gasi un loc intr-o masina a prietenilor, dar trebuie sa va spun ca pe drumul de acasa pana la manastire si inapoi, masina mea (“gurmanda” de altfel) nu a consumat benzina, imi cunosc bine consumul si am indicator exact, deci stiu ce spun. Apoi Sfantul Glicherie m-a ajutat si la drumul de intoarcere sa ajung cu bine si sa remediez fara costuri problema.
Imi aduc aminte acum de o alta intamplare traita in urma cu cativa ani, la scurt timp dupa ce am fost si m-am inchinat la sfintele sale moaste. Inainte de a pleca din manastire am primit de la cineva o iconita in format mic cu Sfantul Glicherie. Imediat dupa ce am ajuns acasa, in mod nefiresc si inexplicabil am simtit ca trebuie sa ies din casa si sa merg la masina fara nici un motiv. Am iesit, am descuiat masina si fara sa inteleg de ce, m-am apucat sa scot covorasele de cauciuc pe care se sta cu picioarele. Cand am ridicat primul covoras, am vazut uimit iconita primita la manastire pe jos, chiar la margine sub acel presulet de cauciuc (cumva la iesirea din masina a cazut si a ajuns accidental acolo). Sfantul nu a vrut sa fie calcat in picioare si m-a chemat. Da, in trecut el a fost calcat in picioare la propriu, fara mila si fara crutare, acum insa Dumnezeu nu mai ingaduie asta, jandarmii si politistii care inainte l-au prigonit si batut, acum vin cu respect si pazesc racla cu sfintele sale moaste la praznicul sau. Acum a sosit vremea sa il cinstim si sa ne inchinam lui prin sfintele sale icoane.
Revenind in prezent vreau sa va spun ca in aceasta zi, dupa acest episod frumos si mirabil am aflat, trait si inteles mai multe lucruri. Incerc sa rezum ideile principale si sa va impartasesc ceea ce mi-a fost dat sa inteleg pe parcurs.
Fratilor crestini, Sfantul Glicherie este intristat, el nu este cinstit cum se cuvine de unii dintre noi, cei care suntem urmasii sai. Sfantul vrea sa venim la el, sa-i cerem ajutorul, sa ne rugam lui. Din pacate noi il cinstim mai mult formal fara sa alergam la el mai intai, fara sa ne plangem durerea si sa-i cerem indata mijlocirea. Spre exemplu, atunci cand m-am intalnit cu parintele paraclisier, prima intrebare pe care mi-a adresat-o a sunat cam asa: “Ati venit sa va dau ulei de la candela sfantului, nu-i asa?” Atunci in replica l-am intrebat daca au fost multi cei care l-au necajit cerand ulei si spre surprinderea mea am aflat ca sunt foarte putini. Putini sunt cei care alearga si cer mijlocirea sfantului, cei care duc ulei pentru candela si poate si mai putini, cei care cer ulei din candela sa pentru vindecare si tamaduire. Daca tot am abordat acest subiect, as vrea sa ii rog pe crestinii nostrii sa nu uite ca in Piatra Neamt este beciul in care a patimit sfantul si ca acolo ard permanent 7 candele (au fost odata 13) iar acestea au nevoie de ulei. Sfantul poarta mereu de grija prin alesii sai, dar asta nu inseamna ca noi nu putem alege sa trimitem un mic dar acolo, purtand de grija sa fie mereu ulei pentru candele. Cei care doresc sa ajute, sa nu uite sa o faca discret, personal si numai prin doamna Maria.
Sfantul a fost in viata sa pamanteasca foarte smerit. Cei care l-au cunoscut stiu ca pe langa darzenia, lipsa de compromis si verticalitatea marturisirii el a fost foarte bland si smerit. O smerenie uimitoare pentru un ierarh, pentru un mitropolit, pentru un om atat de prigonit. Sfantul a reusit in mod uimitor sa imbine doua virtuti aparent contrare. Imi aduc aminte acum de Sfantul Ierarh Ioan Maximovici, care si el a reusit intr-un mod rar si aproape inexplicabil sa imbine “nebunia cea pentru Hristos” cu arhieria, doua realitati contradictorii prin implicatiile lor. “Nici un prooroc nu este bine primit in patria sa”, aceasta este o realitate amara si cruda, dar nu neaparat necesara. Haideti fratilor sa alergam mai des si cu mai multa credinta la sfantul nostru, care asteapta smerit. Sfantul Glicherie face minuni, sfantul asteapta…
Cer iertare tuturor celor care alearga cu credinta la el si care il cinstesc cum se cuvine pe sfantul nostru, pe Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul, de a carui mijlocire si ocrotire sa dea Dumnezeu sa ne invrednicim cu totii.
Cei care doresc sa vizioneze procesiunea in jurul bisericii, cu moastele Sfantului Ierarh Glicherie Marturisitorul din anul acesta, pot accesa urmatorul link (selectati linkul apoi click dreapta si open link, sau, copy si paste adresa aceasta direct in browserul de net in care tastati de obicei adresa dorita):
http://www.youtube.com/watch?v=_hpdUA6XbNw&feature=plcp
Un pelerin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să comentați decent în limitele bunei cuviințe.