NEAM CRESTIN, NEAM UCIGAS
Romania inoata in Sange
Link Conferinta care trebuie ascultata integral, CLICK AICI CONFERINTA
Majoritatea tinerilor si din pacate si a crestinilor sunt neinteresati de subiectul avorturilor. Lumea nu vrea sa intre in culisele acestui subiect din motive diverse, majoritatea cred ca este mai bine sa nu cunoasca prea multe deoarece asta ii va implica in mod direct cumva. Incercati sa vorbiti apropiatilor vostrii, fie ei si crestini, cate ceva despre avorturi si veti vedea cum in mod suspect vor evita voalat acest subiect. Ar fi multe de spus dar ne vom rezuma la o singura remarca, noi romanii suntem in pragul unei apocalipse duhovnicesti si chiar in derularea unui proces de disparitie accelerata ca neam. Facem baie in sange de prunci nevinovati avortati al caror glas striga si cere socoteala in fata Tronului Dumnezeirii. Daca vi se pare in continuare un subiect neinteresant puteti dormita in nestiinta pe mai departe dar, cu siguranta candva fiecare va da socoteala...
Majoritatea tinerilor si din pacate si a crestinilor sunt neinteresati de subiectul avorturilor. Lumea nu vrea sa intre in culisele acestui subiect din motive diverse, majoritatea cred ca este mai bine sa nu cunoasca prea multe deoarece asta ii va implica in mod direct cumva. Incercati sa vorbiti apropiatilor vostrii, fie ei si crestini, cate ceva despre avorturi si veti vedea cum in mod suspect vor evita voalat acest subiect. Ar fi multe de spus dar ne vom rezuma la o singura remarca, noi romanii suntem in pragul unei apocalipse duhovnicesti si chiar in derularea unui proces de disparitie accelerata ca neam. Facem baie in sange de prunci nevinovati avortati al caror glas striga si cere socoteala in fata Tronului Dumnezeirii. Daca vi se pare in continuare un subiect neinteresant puteti dormita in nestiinta pe mai departe dar, cu siguranta candva fiecare va da socoteala...
Înainte de a citi articolul despre avort, vă punem la inimă cuvintele
d-lui Marcel Bouroș care ne oferă soluția pentru renașterea României și pentru spălarea păcatelor neamului românesc din cauza acestei duble
crime – avortul.
Am aflat şi eu în sfîrşit, citindu-l pe Pr. Gh. Calciu, de ce nu sîntem
uniţi: „Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea uneşte.” Să mă
iertaţi căci eu v-am iubit cel mai puţin.
Fericirea, bucuria, izbăvirea de necazuri şi dacă vreţi soluţia politică
a salvării patriei noastre este la îndemîna şi posibilitatea fiecăruia dintre
noi: să ne căsătorim la timp şi să facem copii atît cîţi ne dă Dumnezeu!
Închipuiţi-vă cum se uită Dumnezeu la o familie cu 10 copii, o familie
în care volens nolens atât părinţii cât şi copiii nu mai sînt preocupaţi de
himerele cu care sîntem intoxicaţi, ci sînt ancoraţi în realul vieţii.
Închipuiţi-vă viaţa unui astfel de cuib, închipuiţi-vă o Românie formată
din milioane de cuiburi! Va putea fi ea învinsă de NATO sau Moscova?
Să fim noi înşine un astfel de exemplu, să-i sfătuim pe cei apropiaţi,
să creăm în mentalul colectiv admiraţia pentru o astfel de familie, să
condamnăm crima avortului, să facem fiecare dintre noi pe lîngă rugăciunile
obişnuite acatistul Sfinţilor din închisori!
Marcel B.
Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008
este mai mare decât populaţia actuală a României. Această statistică înfiorătoare
demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut România în
perioade diferite ale istoriei sale recente.
“Ar fi trebuit să mai am azi încă şase fraţi, mai mari decât mine. Dar
în viaţă nu suntem decât eu şi un frate de-al meu. Ceilalţi sunt în Cer. I-a
avortat mama”. Aceste cuvinte, ce aparţin unei femei de 40 de ani, definesc 50
de ani de politică demografică haotică a acestei ţări. Cifrele vorbesc de la
sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele
aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul
Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval,
adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442
de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât
populaţia actuală a ţării.
Trei avorturi, în medie, de femeie
“Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară
europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare”, ne-a spus
Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă
Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări
Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări
Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al
Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la
nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media
întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi
revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o
femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.
1957- legalizarea avorturilor
Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au
spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în
1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor – fie că erau
la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de
stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul
463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Propaganda din anii ’50,
pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost
confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea
lui Lenin, pentru această idee. “Era un ciudat mod de a vedea emanciparea
femeii”, remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei “Pro-Vita pentru
născuţi şi nenăscuţi” – filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când
România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte
“binefaceri” băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în
favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic
familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o
scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi
în fabrici.
1965 – record absolut la întreruperi de
sarcină
E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din
România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci
s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul
altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut
1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din
România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră
încă două “vârfuri”, mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 –
1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a “produs” 7.521.100 de avorturi, în numai
nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai “prolifici” nouă ani, din acest
punct de vedere, ai României!
15.000 de femei ucise de pruncii lor
A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce.
Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul
interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor.
O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată
înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau
din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după
1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 – 1989, vedem că
numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000
de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele
strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin
15.000 de femei si-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză. Unele
foloseau tije, andrele, sonde urinare, altele apelau la “babe”, pentru
“tratamente” din plante. Orice cale, numai să scape de sarcină. Multe femei
s-au ales, în schimb, cu infecţii grave. Doar cele cu adevărat norocoase au
scăpat cu viaţă.
Piaţa neagră a contraceptivelor
Cat despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în
anii ’70, dar se dădeau numai pe reţetă. Au dispărut însă după 1980, când s-a
strâns “şurubul” în politica pro-natalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe
piaţa neagră, mai ales în localităţile din vestul ţării, unde se făcea
aprovizionarea din Ungaria şi Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a
creşte populaţia României. Femeile erau ţinute sub strictă observaţie, prin
controale ginecologice periodice, obligatorii la locul de muncă. Cele depistate
ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorităţi, să nu cumva să
avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că
ţara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori.
Mai multe avorturi decât naşteri, în anii ’80
E ciudat totuşi un lucru, după cum ne atrage atenţia statistica
Ministerului Sănătăţii. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 şi 1983 s-au
remarcat cu cele mai multe avorturi. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de
sarcină. Oficiale! Ne uităm apoi la numărul de născuţi vii din acelaşi an –
381.101 copilaşi. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe
avorturi, decât naşteri. Aceeaşi situaţie şi în 1983. Atunci au fost 421.306
avorturi şi numai 321.498 de născuţi vii. E clar că propaganda anti-avort şi
“ţării cât mai mulţi copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât
se poate de clară : în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în
România s-au făcut 7.398.210 avorturi.
Liberalizarea de după 1990
O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din
26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul
regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor.
Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în
clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului,
ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca
în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de
sarcină, din perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596.
Femeia care a avortat de 35 de ori
“Moda” avorturilor persistă şi azi în România, în ciuda statisticilor
care arată scăderea acestei practici. Doctorul Călin Soporean de Spitalul
Universitar spune că majoritatea pacientelor sale vin din medii sărace, cu un
nivel de cultură limitat. “Mai întâi trec pe la mine, să discutăm. Sunt de
toate vârstele. Eu încerc să le fac să-şi schimbe opţiunea. Unele spun că n-au
bani să-şi crească copiii, dacă i-ar face. Decizia de-a avorta e de
nezdruncinat”, zice medicul. După această discuţie, femeile se programează la
sala pentru întreruperi de sarcină. Aici vin zilnic şapte-opt “cliente”. “Vin
la noi frecvent femei care au deja la activ câte opt-zece avorturi. Le ştiu
deja din vedere. Apar la noi o dată la câteva luni. Când le văd în spital ştiu
pentru ce au venit”, ne dezvăluie medicul. Am descoperit o femeie care se
“laudă” cu nu mai puţin de 35 de avorturi. Acum s-a oprit, după ce viaţa ei
sexuală a ieşit la pensie. “N-am avut nimic. Mă duceam şi lepădam. Parcă
bărbatul ştie cum e? El te trimite la spital şi gata. Am făcut şi înainte de
’89, şi după ’89. Şi la spital, şi la babe. Am avut noroc, că nu s-a lipit
nicio boală de mine”, oftează doamna. Consolându-se totuşi cu cei patru copii
ai ei pe care i-a născut. Unul din cele mai dure canoane bisericeşti, în
privinţa avortului, spune că femeia care îşi leapădă pruncul cu ierburi
otrăvitoare nu mai are voie să vină la Sfânta Împărtăşanie timp de 20 de ani.
Ştiaţi de asta? “M-o ierta Dumnnezeu”, speră cucoana, şi-şi drege baticul negru
pe cap. De parcă ar purta doliu…
Operaţia oarbă
Femeile de peste 35 de ani sunt sfătuite de doctori să-şi pună sterilet,
pentru a evita “operaţia oarbă”, cum este cunoscut avortul. “Operaţia are un
anumit grad de risc, cu precădere la femeile cu avorturi multiple, la care
colul uterin devine flasc, după întreruperile de sarcină precedente. Riscul de
perforare a colului este mare, în asemenea cazuri”, ne explică specialistul.
Categoriile sărace preferă avortul, din câte am observat. Dar operaţiunea nu-i
nici pe departe ieftină. Un avort costă, oficial, 300 de lei. E taxa de la
Spitalul Universitar din Capitală. Mai plăteşti încă 40 de lei pentru consultaţie.
Contraceptia, în schimb, e mult mai convenabilă, financiar vorbind, ne-a
explicat acelaşi medic – cel puţin 20 de lei pentru cel mai ieftin sterilet şi
tot atât pentru o folie cu pilule. “Sunt fete tinere care cred că pilulele
îngraşă şi atunci nu le iau. Iar femeilor mature le e teama să folosească
steriletul, de teama unor boli”, explică doctorul Soporean, plusând cu
informatii pe care le ştie de la colegi de-ai săi din mediul rural – mai sunt
şi azi femei, la ţară, care ajung pe patul de spital cu infecţii grave, după ce
au încercat, singure sau ajutate de cine ştie ce “experţi” locali, să-şi lepede
fătul, prin metode primitive.
Record la adolescente însărcinate
Mentalitatea pro-avort pare să se transmită de la o generaţie la alta.
România e la ora actuală una din ţările “de top” ale Europei, în privinţa
adolescentelor care rămân însărcinate, arată un studiu din 2009 al Societăţii
de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Numărul cazurilor ajunge la 47.000, în
fiecare an. Aproape jumătate din ele avortează. Aceeaşi organizaţie arată că,
pe de-o parte, aproape toate româncele cunosc cel puţin un mijloc de
contracepţie, dar, pe de altă parte, numai 40% dintre ele folosesc o astfel de
metodă, pentru a evita o sarcină nedorită. “Avortul s-a banalizat, ca emoţie. E
o lipsă de atitudine faţă de propriul corp, o desconsiderare faţă de propria ta
fiinţă. Sunt femei care, mergând azi să avorteze, reproduc de fapt
comportamentul mamei, care, la rândul ei, a fost pe vremuri la chiuretaj”, ne
explică profesor universitar doctor psiholog Aurora Liiceanu.
Nu se mai dau contraceptive gratuite
Doctorul Călin Soporean, de la Spitalul Universitar, se ocupă de
cabinetul de planificare familială din această unitate sanitară. El spune că de
anul trecut, din luna octombrie, nu s-au mai primit contraceptive gratuite.
Astfel de materiale sunt distribuite categoriilor defavorizate – şomere,
studente, eleve. De peste zece ani există această prevedere legală. “Sper să se
rezolve cât mai curând problema, pentru că, de când nu se mai dau, a scăzut
adresabilitatea la cabinet”, zice medicul. O ştire similară, din martie anul
trecut, de la Maternitatea “Bega” din Timişoara, referitoare la lipsa contraceptivelor
gratuite, demonstrează că ceea ce se întâmplă acum la Spitalul Universitar din
Bucureşti nu e un fapt izolat. De la Ministerul Sănătăţii nu ne-a venit o
clarificare în privinţa acestei situaţii, deşi am solicitat-o.
“Aoleo, aşa multe avorturi?” – exclamă
politicienii
Ce am învăţat, ca popor, după cei 50 de ani în care a existat în ţara
asta o adevarată “industrie” a întreruperilor de sarcină? Primul răspuns a
venit de la Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. El s-a
dus cu statistica asta la Parlament, pe la diverse comisii sociale şi
economice. “Toţi exclamau – aoleo, aşa de mulţi?”, povesteşte Bogdan reacţia
politicienilor noştri, când au aflat de cele peste 22 de milioane de avorturi
făcute în România. Şi s-a luat vreo măsură? “Nimic. Se discută, se fac
comisii”, conchide şeful asociaţiei, care solicită autorităţilor o schimbare de
atitudine în privinţa susţinerii familiilor cu copii.
“N-am învăţat nimic, după 50 de ani”
La întrebarea noastră a răspuns şi Borbala Koo, director executiv al
Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. “Ce s-a învăţat, de la
revoluţie încoace? Nimic! În şcoală nu se face educaţie sanitară. Sloganurile
legate de educaţia sanitară, sexuală, sunt în continuare sterile. Cât timp au
fost bani din UE şi din SUA pentru campanii în favoarea contracepţiei, pentru
evitarea avortului, s-au organizat acţiuni la nivel naţional pentru informarea
populaţiei, s-au înfiinţat cabinete de planificare familială. Dar şi acestea au
fost reduse, ca număr, în ultimii ani. De la 400 au mai rămas 160, toate la
oraş, iar cele existente sunt din ce în ce mai puţin vizibile, în cadrul
clinicilor”, mi se spune.
Cifre ascunse de clinicile private
Statistica oficială, de după 1990, este pusă totuşi între “paranteze” de
o asociaţie care militează împotriva avorturilor. Avem datele întreruperilor de
sarcină din unităţile sanitare de stat. Nu există, în schimb, rapoarte similare
din clinicile private. Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului
Sănătăţii ne-au confirmat problema. Ei solicită clinicilor private statistica
anuală. Dar informaţiile nu ajung la autorităţi. Legile actuale nu prevăd o
constrângere pentru cei care refuză acest lucru. De situatia asta ne-a vorbit
şi Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. Organizaţia sa a
început, cu trei ani în urmă, să strângă informaţii despre numărul
întreruperilor de sarcină care se fac anual în România, în spitalele de stat şi
în clinicile particulare. Concluzia e că cifrele Ministerului Sănătăţii sunt subraportate,
la nivelul întregii ţări. “Situaţia este cauzată de lipsa de comunicare sau de
comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere
în creştere, în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă,
observată de noi în timpul documentării. Metodele sunt felurite, de la
îngreunarea accesului, până la răspunsul în bătaie de joc, la întrebări
adresate în baza liberului acces la informaţiile de interes public”, susţine
interlocutorul nostru.
“Nu mai văd nicio ieşire”
Previziunile făcute de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare arată că populaţia României ar putea ajunge, în anul 2050, la vreo
14 milioane de locuitori. La rândul ei, Organizaţia Naţiunilor Unite pare ceva
mai optimistă – 15, 9 milioane. În 2007, profesorul Vasile Gheţău, directorul
Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, a publicat un studiu
care tratează această problemă dureroasă – “Declinul demografic şi viitorul
populaţiei României”. Expertul a recomandat atunci autorităţilor o serie de
măsuri, pentru a se evita un viitor sumbru. “România are nevoie de o politică
familială elaborată cu multă grijă şi responsabilitate, clară, stabilă,
orientată spre perspectivă, care să nu urmarească efecte imediate şi care să
aibă consensul clasei politice, al societăţii civile, al opiniei publice şi al
specialiştilor. Alocaţia de stat pentru copii, diferenţiată ca nivel şi
orientată prioritar spre familia cu doi şi trei copii, ca şi alte forme de
stimulare financiară, ar trebui să constituie componente ale unei astfel de
politici “, arăta expertul în lucrarea sa. La patru ani de când a scris aceste
rânduri, profesorul Gheţău ne-a spus acum că “după toate amputările ajutoarelor
pentru mame şi pentru copii, din ultima vreme, nu mai văd nicio ieşire din
situaţia dezastruoasă în care ne aflăm”. Practic, pe măsură ce trece timpul,
lucrurile vor fi tot mai greu de schimbat.
În 2010 s-au născut 209.000 copii, cel mai mic număr din 1955.