Sfantul Serafim de Sarov descopera Sfantului
Ioan de Kronstadt
o Vedenie Profetica si Infricosata
1901
Redam mai jos vedenia profetica a Sf. Ioan de Kronstadt asupra
cumplitelor vremuri ce aveau sa se abata asupra Rusiei si asupra lucrarii
tainei faradelegii, in care l-a avut ca insotitor si indrumator pe alt sfant
cinstit si iubit in toata Rusia: Sf. Serafim de Sarov, deja plecat la Domnul
atunci:
“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din
Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun
adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o
noapte de ianuarie, în 1901.
Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea
pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru
ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz.
Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început
pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!
Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma
odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei
Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un
zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis
încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!”.
M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o
mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai
n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun
ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi
s-a facut usor si vesel pe suflet.
Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu
toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a
desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi,
dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un
câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe
morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale
cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au
patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost
ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut
un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret: „Ce sânge este acesta? Atât
de mult s-a varsat!”. Staretul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele
dreptmaritorilor crestini!”.
Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe
arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu
sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa
aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice
arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor
cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt
cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la
sfârsitul lumii”. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am
auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul
Dumnezeu!”
Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si
vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni,
tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia
cine sunt?”. „Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si
Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele
Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune?
Staretul a raspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este
binecuvântare de la Domnul!”
Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din
pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi
am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi
fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea;
în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin
cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului
statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu
stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!).
Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti
în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece
dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul
s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si
preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si
apara, ce grozavie!
Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte,
spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii
cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au
primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de
biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»
M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”.
Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata,
am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în
frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti,
rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si
mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui
Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am
refuzat!”. Si au început sa plânga.
L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si
am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat
foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?”.
„Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca
pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica
apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru
Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.
Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am
uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare
turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe
tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui
Iisus.
Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui
Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic.
Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb.
Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât
purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în
ochi: „Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor
crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos
si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o
panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”. Apoi
totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.
De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia
lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si
iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba
si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita
umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte
de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta
de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare
insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti
ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin
învataturi straine!” Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele
s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.
Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur
se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul
însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le
citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!”. Am întrebat: „Si
atunci, când vor fi pomeniti?”. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru
ei!”.
Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia
reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o
masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu
pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.
Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si
de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta”. Erau acolo
preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi,
hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura
iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o
prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu.
M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne,
de o asa soarta!”.
Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în
straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau
câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne
zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste
norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…”
Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte
si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?”.
- „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am
urmat pe Staret.
Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un
sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni –
lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol
– Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca
de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme”, în jurul
prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile,
mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.
De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru
toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am
vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau
îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând:
„Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna,
poruncindu-mi sa nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a
patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor
primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia
si luând cununa cereasca!”.
Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre
rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”.
Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola,
era înfipta steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade,
si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul
crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”.
Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot
ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie;
pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este
acesta?”. El a raspuns: „Antihristul!”. De statura înalta, cu ochii ca
jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid,
strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea
gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si
stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toti au cazut la
pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe
mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.
Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile
legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini,
si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat
capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul
antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu
sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si
sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.
Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui.
Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de
foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie
de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari:
milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile
lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am
vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului
Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!”.
Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând:
„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Staretul a privit înapoi si a zis:
„Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este
milostiv cu robii Sai”.
Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în
genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se
desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci
mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este
numele?”. – „Serafim de Sarov!”, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai
vazut pentru crestinii pravoslavnici!”
Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i
dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile
Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului
Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901″.
Aceasta remarcabila „Descoperire cereasca…” a protoiereului Ioan din
Kronstadt, marele purtator de duh si închinator al tarii Rusesti a circulat
vreme îndelungata în manuscris, fiind copiata si raspândita de catre
credinciosi. În anii de restriste aceasta viziune a slujit crestinilor
prigoniti drept mângâiere si consolare”.