duminică, 25 august 2013

MARTURIA SOCANTA A UNUI FOST BUDIST

Multi dintre cei credinciosi impartasesc credinta conform careia, daca esti crestin, daca crezi, daca esti religios, credincios, mistic, spiritual, etc. fara a fi ortodox, poti sa te mantuiesti. Credinta, parerea si propovaduirea ca mantuirea nu este doar in Biserica si ca nu este nevoie sa fii ortodox ca sa te mantuiesti, este foarte raspandita si mai ales foarte convenabila. Tot in acelasi ton gandesc si cei care considera ca mantuirea nu este neaparat conditionata de credinta, sau de o anume credinta, pentru ei este suficient dezideratul de „om bun”. Nu stim cum ii va judeca Dumnezeu pe cei care independent de vointa lor nu au avut in mod obiectiv sansa de a cunoaste credinta ortodoxa (stim insa ca la Dumnezeu nu este nedreptate si ca iubirea Sa nemarginita este cauza Creatiei), dar stim cu siguranta ca pentru toti ceilalti este hotarator sa crezi si mai ales, in Cine si cum crezi.
Exista şi interpretarea eronata a citatului din Romani, luat din context, „Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, îşi sunt loruş lege, legea fiind înscrisă în inimile lor, … care ii şi apără” (Romani 2, 14).
Sfântul Pavel nu spune că păgânii se vor mântui, pentru că au în ei legea conştiinţei, sădită natural de Dumnezeu în toţi oamenii, ca un receptor pentru a-L putea cunoaşte pe Creator, ci afirma ca aceasta conştiinţa a diferenţierii intre bine şi rău ii judeca sau ii apără. Dar nu că s-ar mântui. Din contra, în contextul Epistolei către Romani, tocmai acest lucru se afirmă, cum că fără credinţa în Hristos, chiar dacă eşti iudeu, sub lege, sau păgân, cu legea firii, nu te poţi mântui fără a intra în comuniune cu Hristos.
Sfântul Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea în afara Bisericii Ortodoxe :  „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-si vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e grava, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniţi cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare.
Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte ca e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: „Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela”. După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe”.
 Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numit Pidalion :  „Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi sa se duca la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii sa fie anatema”. (Laodiceea canon 34)
De aici se vede clar ca înafara Bisericii Creştin Ortodoxe, nu numai ca nu este posibila mântuirea, dar nici martiriul pentru Hristos. A muri înafara Bisericii pentru o concepţie eretică despre Hristos nu iţi poate da cununa martirilor, pentru ca, Sfântul Pavel spune ca cel care nu se lupta după reguli nu primeşte Cununa, chiar dacă luptă. (II Timotei, 2,5).
            Celor inca nedumeriti le raspunde destul de clar Sfantul Ignatie Briancianinov printr-o scrisoare adresata unei femei care tot astfel, nu accepta ca sunt "multi chemati si putini alesi" si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocsi.
Sfantul Ignatie scrie:
..."Ce spectacol vrednic de plans in hohote: crestinii care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat: rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si in fapt!
Intrebarea pe care o puneti dumneavoastra a devenit o intrebare obisnuita astazi: de ce sa nu se mantuiasca paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?. Spuneti ca printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni este contrar milei lui Dumnezeu!... Mai multe, spuneti ca: aceasta este contrar chiar ratiunii umane. Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit, iar pe membrii altor credinte pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini... (ii scria acea femeie Sfantului Ignatie).
Crestinilor, ii raspunde Sfantul, voi vorbiti despre mantuire, dar habar n-aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos, singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: Mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intreg neamul omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta este pretul virtutilor firii noastre cazute!
Ca sa refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita de Insusi nemarginitul Dumnezeu. Pedepsele, partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu? Domnul le-a raspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El.
Un singur lucru bun ne e necesar pentru mantuire: credinta; dar credinta ca lucrare. Prin credinta si numai prin credinta putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!...
Nu!... Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara la iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni, care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina, pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii si ateii, care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea, numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc, si acesta este credinta in Rascumparatorul”.
            Revenind la titlul acestui articol, dorim sa subliniem faptul ca indiferent de ceea ce marturisesc unii sau altii care au trecut prin experiente ale „mortii clinice” (care in marea lor majoritate sunt inselari si viziuni induse de cel viclean tocmai pentru a raspandi credinta ca indiferent de faptul ca esti credincios sau nu, tot la bine ajungi - „tunelul de lumina, bucuria, armonia si pacea universala”), ceea ce conteaza in final este tocmai consensul patristic care nu lasa loc de interpretari, in afara bisericii si a credintei in Iisus Hristos Rascumparatorul nu poate exista rascumparare deci nici mantuire.
De ceva vreme circula pe internet marturia incredibila a unui fost budist. Chiar daca unii o considera falsa, credem din investigatiile celor care au cercetat adevarul despre acest personaj si marturisirile sale (inregistrate initial in format video), ca nu ne aflam in fata unui fals. Marturia sa este un mesaj incomod intr-o societate in care si ceea ce crezi, trebuie sa fie politic corect.
                                                         Buddha in Iad
Un fost calugar budist l-a vazut pe Buddha in iad si recunoaste ca doar crestinii detin adevarul. Redam cateva fragmente din ea:
“ Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu si sunt din Myanmar. M-am nascut in 1958 in orasul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parintii mei erau budisti devotati, asa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o manastire budista pentru a deveni calugar novice. In Myanmar, multi parinti incearca sa-si trimita fiii intr-o manastire budista, considerand ca e o mare onoare in a servi in felul acesta.
Cand am implinit 19 ani si 3 luni (in 1977), am devenit calugar obisnuit. Calugarul senior de la manastirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul in tara noastra. El era cel mai faimos calugar budist din tot Myanmar-ul. Toata lumea stia cine era, fiind onorat pe scara larga de catre oameni si respectat ca un mare invatator. Din pacate, in 1983 el muri brusc, fiind implicat intr-un accident de masina mortal. Moartea lui a socat pe toata lumea. La momentul acela eram calugar deja de sase ani.
Am incercat din greu sa fiu cel mai bun calugar si sa urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat intr-un cimitir unde am trait si am meditat continuu. Unii calugari care doresc sa cunoasca adevarurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc in adancul padurilor si duc o viata solitara. Am incercat sa ma detasez de gandurile mele egoiste si de dorinte, pentru a scapa de boala si suferinta si pentru a ma elibera de ciclul acestei lumi. Cat am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci cand am incercat sa ating pacea interioara, un tantar a aterizat pe bratul meu si, in loc sa-l alung, l-am lasat sa ma piste. Si asta pentru ca invataturile noastre budiste ne spun ca nu trebuie sa facem rau niciunei fiinte.
Putin timp după piscatul tantarului, m-am imbolnavit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus ca am atat febra galbena cat si malarie. Am stat o luna i spital, timp in care nu numai ca nu m-am facut mai bine, dar mi-era din ce in ce mai rau. Medicii mi-au dat drumul, spunandu-mi ca nu aveam nicio sansa de supravietuire.
Dupa ce am fost externat din spital, m-am intors la manastire, unde alti calugari au avut grija de mine. Mi-era atat de rau, incat, la un moment dat am intrat intr-o stare de inconstienta. Am aflat mai tarziu ca de fapt am murit timp de trei zile. Inima mea incetase sa mai bata, iar trupul meu a fost pregatit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform traditiilor budiste.
Desi cei din jurul meu spuneau ca sunt mort, totusi mintea si spiritul meu erau constiente. Sa va povestesc acum experienta mea dincolo de moarte. Am simt deodata un vant foarte puternic si cand privi in jur vazui un loc pustiu, fara persoane. Am mers un timp, pana cand am vazut un rau. De partea cealalta a raului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. In budism nu avem conceptul de iad. La inceput am fost confuz si nu am stiut ca era un iad pana cand l-am vazut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, in numeroase culturi din Asia). El avea un trup si o fata de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Imi era extrem de frica. Tremurand, am intrebat cum il cheama. El a raspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.
Regele iadului mi-a spus sa se uite in iazul de foc. M-am uitat si am vazut mai multi calugari budisti. M-am uitat mai aproape si am vazut capul ras al unui om. Cand m-am uitat la fata omului am vazut ca era calugarul meu senior, cel care a murit intr-un accident de masina in 1983. L-am intrebat: “De ce se afla el in acest lac de foc? El a fost un invatator foarte bun.” Regele iadului a raspuns: “Da, a fost un invatator bun, dar nu credea in Iisus Hristos. De aceea, el este in iad.”.
Mi s-a spus sa ma uit la o alta persoana care se afla in foc. Am vazut un barbat cu parul foarte lung infasurat pe partea stanga a capului sau. L-am intrebat regele iadului “Cine este acest om?” El a raspuns: “Aceasta este cel caruia voi va inchinati: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat sa-l vad pe Gautama in iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun si a avut un caracter moral desavarsit. De ce sufera el in acest lac de foc?” Regele iadului mi-a raspuns: “Nu conteaza cat de bun a fost. El este in acest loc pentru ca nu a crezut in Dumnezeul cel vesnic.”
Am vazut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rana mare pe piept. L-am intrebat: “Cine este acest om?” Regele iadului mi-a raspuns: “Acesta este Aung San, liderul revolutionar din Myanmar. El este aici pentru ca a persecutat si a ucis crestini, dar mai ales pentru ca nu crede in Iisus Hristos.”
Epilog
Dupa descrierea infieratoare a iadului, acest fost calugar budist ne descrie cum a vizitat si paradisul, in cele 3 zile cat timp el a fost mort. Apoi, ca un miracol el s-a trezit. Iată ce ne mai povesteste el:
Imediat am inceput sa le spun calugarilor si oamenilor lucrurile pe care le-am vazut si auzit. Toti au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla in iazul de foc, si le-am spus ca numai crestinii detin adevarul si ca stramosii nostri ne-au inselat de mii de ani! Le-am spus ca tot ce credem noi este o minciuna. Oamenii au fost uimiti pentru ca stiau ce fel de calugar am fost, plin de ravna pentru invataturile lui Buddha. Dupa acest eveniment marcant, fostul calugar a devenit crestin si s-a lepadat de credinta sa pentru Buddha.