MARTURIA SOCANTA A UNUI FOST
BUDIST
Multi dintre cei credinciosi impartasesc credinta conform careia, daca esti
crestin, daca crezi, daca esti religios, credincios, mistic, spiritual, etc.
fara a fi ortodox, poti sa te mantuiesti. Credinta, parerea si propovaduirea ca
mantuirea nu este doar in Biserica si ca nu este nevoie sa fii ortodox ca sa te
mantuiesti, este foarte raspandita si mai ales foarte convenabila. Tot in
acelasi ton gandesc si cei care considera ca mantuirea nu este neaparat
conditionata de credinta, sau de o anume credinta, pentru ei este suficient
dezideratul de „om bun”. Nu stim cum ii va judeca Dumnezeu pe cei care independent de vointa lor nu au avut in
mod obiectiv sansa de a cunoaste credinta ortodoxa (stim insa ca la Dumnezeu nu
este nedreptate si ca iubirea Sa nemarginita este cauza Creatiei), dar stim cu
siguranta ca pentru toti ceilalti este hotarator sa crezi si mai ales, in Cine si cum crezi.
Exista şi interpretarea eronata a citatului din
Romani, luat din context, „Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii,
aceştia neavând lege, îşi sunt loruş lege, legea fiind înscrisă în inimile lor,
… care ii şi apără” (Romani 2, 14).
Sfântul Pavel nu spune că păgânii se vor mântui, pentru că au în ei legea conştiinţei, sădită natural de Dumnezeu în toţi oamenii, ca un receptor pentru a-L putea cunoaşte pe Creator, ci afirma ca aceasta conştiinţa a diferenţierii intre bine şi rău ii judeca sau ii apără. Dar nu că s-ar mântui. Din contra, în contextul Epistolei către Romani, tocmai acest lucru se afirmă, cum că fără credinţa în Hristos, chiar dacă eşti iudeu, sub lege, sau păgân, cu legea firii, nu te poţi mântui fără a intra în comuniune cu Hristos.
Sfântul Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea în afara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-si vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e grava, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniţi cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare.
Sfântul Pavel nu spune că păgânii se vor mântui, pentru că au în ei legea conştiinţei, sădită natural de Dumnezeu în toţi oamenii, ca un receptor pentru a-L putea cunoaşte pe Creator, ci afirma ca aceasta conştiinţa a diferenţierii intre bine şi rău ii judeca sau ii apără. Dar nu că s-ar mântui. Din contra, în contextul Epistolei către Romani, tocmai acest lucru se afirmă, cum că fără credinţa în Hristos, chiar dacă eşti iudeu, sub lege, sau păgân, cu legea firii, nu te poţi mântui fără a intra în comuniune cu Hristos.
Sfântul Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea în afara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-si vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e grava, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniţi cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare.
Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi
încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte ca e
Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: „Mulţi vor veni în
numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela”. După cum el nu e
Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu
rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe”.
Sinodul
de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numit
Pidalion : „Nici un creştin nu se cuvine
să părăsească pe martirii lui Hristos şi sa se duca la pseudomartiri, adică la
ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt
străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii sa fie anatema”. (Laodiceea
canon 34)
De aici se vede clar ca înafara Bisericii Creştin Ortodoxe, nu numai ca nu este posibila mântuirea, dar nici martiriul pentru Hristos. A muri înafara Bisericii pentru o concepţie eretică despre Hristos nu iţi poate da cununa martirilor, pentru ca, Sfântul Pavel spune ca cel care nu se lupta după reguli nu primeşte Cununa, chiar dacă luptă. (II Timotei, 2,5).
De aici se vede clar ca înafara Bisericii Creştin Ortodoxe, nu numai ca nu este posibila mântuirea, dar nici martiriul pentru Hristos. A muri înafara Bisericii pentru o concepţie eretică despre Hristos nu iţi poate da cununa martirilor, pentru ca, Sfântul Pavel spune ca cel care nu se lupta după reguli nu primeşte Cununa, chiar dacă luptă. (II Timotei, 2,5).
Celor inca
nedumeriti le raspunde destul de clar Sfantul Ignatie Briancianinov printr-o
scrisoare adresata unei femei care tot astfel, nu accepta ca sunt "multi
chemati si putini alesi" si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocsi.
Sfantul Ignatie scrie:
..."Ce spectacol vrednic de plans in hohote: crestinii care
nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste
acest spectacol neincetat: rareori vedem cate o exceptie, rareori putem
intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin
nu doar cu numele, ci si in fapt!
Intrebarea pe care o puneti dumneavoastra a devenit o intrebare
obisnuita astazi: de ce sa nu se
mantuiasca paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?. Spuneti ca printre
ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni este
contrar milei lui Dumnezeu!... Mai multe, spuneti ca: aceasta este contrar
chiar ratiunii umane. Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit,
iar pe membrii altor credinte pierduti, este o nebunie, este o trufie fara
margini... (ii scria acea femeie Sfantului Ignatie).
Crestinilor, ii raspunde Sfantul, voi vorbiti despre mantuire, dar
habar n-aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in
sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos, singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata
adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei
Biserici: Mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta
comuniune a fost pierduta de intreg neamul omenesc prin caderea in pacat a
protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea
este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. Coborau in iad, dupa sfarsirea
pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La
atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta este pretul
virtutilor firii noastre cazute!
Ca sa refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte,
ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului
omenesc a fost savarsita de Insusi nemarginitul Dumnezeu. Pedepsele, partea
neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor
omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune
omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura
fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand
iudeii L-au intrebat pe Domnul: Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu?
Domnul le-a raspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care
L-a trimis El.
Un singur lucru bun ne e necesar pentru mantuire: credinta; dar
credinta ca lucrare. Prin credinta si numai prin credinta putem intra in
comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a daruit El. In
desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si
mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!...
Nu!... Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur
mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti
ale firii cazute pogoara la iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii
de minuni, care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina, pogorau in iad, cum
va inchipuiti ca paganii si mahomedanii si ateii, care nu au cunoscut si nu au
crezut in Rascumparator vor capata mantuirea, numai pentru ca ei vi se par
dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea
nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc, si acesta este
credinta in Rascumparatorul”.
Revenind la
titlul acestui articol, dorim sa subliniem faptul ca indiferent de ceea ce
marturisesc unii sau altii care au trecut prin experiente ale „mortii clinice”
(care in marea lor majoritate sunt inselari si viziuni induse de cel viclean
tocmai pentru a raspandi credinta ca indiferent de faptul ca esti credincios
sau nu, tot la bine ajungi - „tunelul de lumina, bucuria, armonia si pacea
universala”), ceea ce conteaza in final este tocmai consensul patristic care
nu lasa loc de interpretari, in afara
bisericii si a credintei in Iisus Hristos Rascumparatorul nu poate exista
rascumparare deci nici mantuire.
De ceva vreme circula pe internet marturia incredibila a unui fost
budist. Chiar daca unii o considera falsa, credem din investigatiile celor care au
cercetat adevarul despre acest personaj si marturisirile sale (inregistrate
initial in format video), ca nu ne
aflam in fata unui fals. Marturia sa este un mesaj incomod intr-o societate in
care si ceea ce crezi, trebuie sa fie politic corect.
Buddha in Iad
Buddha in Iad
Un fost calugar budist l-a vazut pe Buddha in iad si recunoaste ca
doar crestinii detin adevarul. Redam cateva fragmente din ea:
“ Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu si sunt din Myanmar. M-am
nascut in 1958 in orasul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parintii mei erau
budisti devotati, asa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18
ani, am fost trimis la o manastire budista pentru a deveni calugar novice. In
Myanmar, multi parinti incearca sa-si trimita fiii intr-o manastire budista,
considerand ca e o mare onoare in a servi in felul acesta.
Cand am implinit 19 ani si 3 luni (in 1977), am devenit calugar
obisnuit. Calugarul senior de la manastirea mea mi-a dat un nou nume budist,
acesta fiind obiceiul in tara noastra. El era cel mai faimos calugar budist din
tot Myanmar-ul. Toata lumea stia cine era, fiind onorat pe scara larga de catre
oameni si respectat ca un mare invatator. Din pacate, in 1983 el muri brusc,
fiind implicat intr-un accident de masina mortal. Moartea lui a socat pe toata
lumea. La momentul acela eram calugar deja de sase ani.
Am incercat din greu sa fiu cel mai bun calugar si sa urmez toate
preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat intr-un cimitir unde am
trait si am meditat continuu. Unii calugari care doresc sa cunoasca adevarurile
lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc in adancul padurilor si duc o viata
solitara. Am incercat sa ma detasez de gandurile mele egoiste si de dorinte,
pentru a scapa de boala si suferinta si pentru a ma elibera de ciclul acestei
lumi. Cat am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci cand
am incercat sa ating pacea interioara, un tantar a aterizat pe bratul meu si,
in loc sa-l alung, l-am lasat sa ma piste. Si asta pentru ca invataturile
noastre budiste ne spun ca nu trebuie sa facem rau niciunei fiinte.
Putin timp după piscatul tantarului, m-am imbolnavit foarte grav.
M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus ca am atat febra
galbena cat si malarie. Am stat o luna i spital, timp in care nu numai ca nu
m-am facut mai bine, dar mi-era din ce in ce mai rau. Medicii mi-au dat drumul,
spunandu-mi ca nu aveam nicio sansa de supravietuire.
Dupa ce am fost externat din spital, m-am intors la manastire,
unde alti calugari au avut grija de mine. Mi-era atat de rau, incat, la un
moment dat am intrat intr-o stare de inconstienta. Am aflat mai tarziu ca de
fapt am murit timp de trei zile. Inima mea incetase sa mai bata, iar trupul meu
a fost pregatit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare
conform traditiilor budiste.
Desi cei din jurul meu spuneau ca sunt mort, totusi mintea si
spiritul meu erau constiente. Sa va povestesc acum experienta mea dincolo de
moarte. Am simt deodata un vant foarte puternic si cand privi in jur vazui un
loc pustiu, fara persoane. Am mers un timp, pana cand am vazut un rau. De
partea cealalta a raului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. In
budism nu avem conceptul de iad. La inceput am fost confuz si nu am stiut ca
era un iad pana cand l-am vazut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit
regelui Infernului, in numeroase culturi din Asia). El avea un trup si o fata
de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o
serie de coarne. Imi era extrem de frica. Tremurand, am intrebat cum il cheama.
El a raspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.
Regele iadului mi-a spus sa se uite in iazul de foc. M-am uitat si
am vazut mai multi calugari budisti. M-am uitat mai aproape si am vazut capul
ras al unui om. Cand m-am uitat la fata omului am vazut ca era calugarul meu
senior, cel care a murit intr-un accident de masina in 1983. L-am intrebat: “De
ce se afla el in acest lac de foc? El a fost un invatator foarte bun.” Regele
iadului a raspuns: “Da, a fost un invatator bun, dar nu credea in Iisus
Hristos. De aceea, el este in iad.”.
Mi s-a spus sa ma uit la o alta persoana care se afla in foc. Am
vazut un barbat cu parul foarte lung infasurat pe partea stanga a capului sau.
L-am intrebat regele iadului “Cine este acest om?” El a raspuns: “Aceasta este
cel caruia voi va inchinati: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat sa-l vad
pe Gautama in iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun si a avut un
caracter moral desavarsit. De ce sufera el in acest lac de foc?” Regele iadului
mi-a raspuns: “Nu conteaza cat de bun a fost. El este in acest loc pentru ca nu
a crezut in Dumnezeul cel vesnic.”
Am vazut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o
rana mare pe piept. L-am intrebat: “Cine este acest om?” Regele iadului mi-a
raspuns: “Acesta este Aung San, liderul revolutionar din Myanmar. El este aici
pentru ca a persecutat si a ucis crestini, dar mai ales pentru ca nu crede in
Iisus Hristos.”
Epilog
Dupa descrierea infieratoare a iadului, acest fost calugar budist
ne descrie cum a vizitat si paradisul, in cele 3 zile cat timp el a fost mort.
Apoi, ca un miracol el s-a trezit. Iată ce ne mai povesteste el:
Imediat am inceput sa le spun calugarilor si oamenilor lucrurile
pe care le-am vazut si auzit. Toti au fost uimiti. Le-am spus despre cine se
afla in iazul de foc, si le-am spus ca numai crestinii detin adevarul si ca
stramosii nostri ne-au inselat de mii de ani! Le-am spus ca tot ce credem noi
este o minciuna. Oamenii au fost uimiti pentru ca stiau ce fel de calugar am
fost, plin de ravna pentru invataturile lui Buddha. Dupa acest eveniment
marcant, fostul calugar a devenit crestin si s-a lepadat de credinta sa pentru
Buddha.