Rugãciune Mãrturisitoare cãtre Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul

Rugãciune Mărturisitoare

Cu inimi înfrânte şi nevrednicie, noi cei desfãtaţi întru vremuri de libertate, care nu ştim ce înseamnã prigoana, şi nici a purta, dintre cruci, pe aceea mai grea, cea a mãrturisirii, care singurã duce înainte, Adevărul Bisericii, noi cei care am primit toate de-a gata, îţi mulţumim pentru jertfa ta cea mare prin care, întocmai s-a pãstrat Adevărul neschimbat şi pe temelia lui Biserica Domnului, Credinţa Strămoşeascã în Ţara Româneascã, şi aşa îţi cântãm şi te lãudãm:
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Glicherie Mãrturisitorule,
Al Sfinţilor Pãrinţi cu adevãrat urmãtorule,
Care în toatã viaţa ta
Cea mult chinuitã şi grea
Pentru a multora luminare
Şi în adevãr încredinţare
Multe, mari şi înfricoşate minuni,
Cu puterea Domnului ai sãvârşit
Atât pentru rãi cât şi pentru buni.

Iar nouã ne-au povestit
Cei care s-au învrednicit
De le-au trãit şi-au mãrturisit
În scris sau vorbit.

Acum şi noi mai departe grãim
Şi aducere aminte a lor
Aşa sãvârşim:

Am auzit Sfinte râvna ta pentru dreapta credinţã
Când în 1924 s-a schimbat cu viclenie calendarul,
Iar tu egumen fiind al Schitului Procrov, ai socotit de cuviinţă
În sobor împreunã cu ceilalţi 12 cãlugãri, a nu strica Hotarul
Şi rânduielile Sfinţilor Pãrinţi pentru cler şi mireni
Şi a cãdea sub Anatemele Sigilioanelor Patriarhilor Rãsãriteni
Şi ale celorlalte Enciclice Patriarhale
Şi Hotãrâri Sinodale

Ci aţi ţinut în Schit rânduiala dupã vechiul calendar,
Pãstrându-l întocmai ca pe-un bun îndreptar

Aşa cu rãbdare şi înţelepciune
Aţi stãruit întru multã rugãciune,
Aşteptând întoarcerea Ierarhiei
În Hotarele Ortodoxiei.

Înştiinţat de Hotãrârea Sfântului Sinod
De a schimba data Sfintelor Paşti în 1926
Şi a o prãznui cu cei catolici dupã noul calendar
Ai primit luminare de Har
Şi ai înţeles cãderea Bisericii
Care în loc de îndreptare
Şi întoarcere în matca vechilor Hotare
Avea mai mult sã se îndepãrteze
Şi încet şi uşor sã apostazieze.

Atunci sufletul tãu s-a întristat
Şi-a intra te-ai înfricoşat
Sub certarea Canoanelor
Şi-a Anatemelor
Celor neschimbate şi veşnice
A celor şapte Soboare Ecumenice.

Stãreţia Schitului Procrov ai lepãdat,
Iar a fi momit cu ranguri viitoare
Ori cu mincinoasã ascultare
Nu te-ai plecat
Sã primeşti noul calendar
Aşa zis îndreptat,
Iar Stareţul Mânãstirii Neamţ
Nicodim Munteanu oricât a încercat
Nu te-a înduplecat.

Dupã ce ai trãit o vreme pustniceşte
Prin codri şi munţi
Departe de ispititorii cei mulţi
Şi îndureratã fiind inima ta
De prigoana cea grea
A celor pânã mai ieri fraţi ortodocsi,
Cu dorire ai râvnit a pleca
În Sfântul Munte Athos
Grădina Preasfintei Fecioare
De Dumnezeu Născătoare.

Ajuns acolo cu greu,
Prin purtarea de grija a Lui Dumnezeu,
Ai slujit aproape un an Sfânta Liturghie
Revãrsând tuturor
Mângâiere şi bucurie.

În semn de preţuire a virtuţilor
Şi-a nevoinţelor
Ai primit din mâinile Stareţului
De la Schitul Prodromu
În anul 1928 canonu’
Îngerescului chip al Schimniciei
Pecete a ascezei şi-a nevoinţei.

Neştiind Pronia Lui Dumnezeu faţă de tine
Doreai în linişte, însingurare şi rugăciune
A petrece departe de lume
Dar până la urmă ai inţeles
Că Dumnezeu te-a ales
Să infăptuieşti apostolia
Acasă în România


1
Îndoitã binecuvântare pentru viitoarea lucrare
şi Apostolie, descoperitã ţie


Primind din Sfântul Munte încredinţare
Că trebuie să urmezi această chemare
Te-ai întors acasă in pribegie
Nevoindu-te incă o vreme în pustnicie.

Înţelegând că ierarhii toţi s-au indepărtat
De Tradiţia Sfântă, făţiş vinovat,
Ai văzut in Ierusalim un bastion al credintei
Un chip de împlinire a dorinţei
După sfat inţelept şi povăţuire
Căutând pentru viitoarea lucrare
Patriarhala binecuvântare.

Ajuns pentru aceasta in Ţara Sfântă
Şi având osârdie multă
Să ajungi la Patriarh te-ai străduit
Dar nicidecum nu ai reuşit.

Maicii Domnului atunci te-ai rugat
Iar curând minunea s-a intâmplat
Patriarhul împreună cu un mitropolit
În pridvorul Bisericii Învierii a ieşit
După slujba de noapte adresând întrebarea
“Cine este Părintele Glicherie din Romănia ?”

Cu emoţie atunci metanie ai pus
Iar Patriarhul poruncind pentru tine a spus
Să primeşti veşmânt şi să slujeşti numaidecât
Un Parastas cu acel mitropolit

După aceea Patriarhul te-a îndemnat
Grăind in pilde te-a invăţat
Că Păstorul a cărui turmă a fost incolţită
Şi apoi de lupii cei cuvântători risipită
Sunând din talangă va ieşi şi căuta
Până când oile toate se vor aduna
Şi numai aşa le va fi lor
Cu adevărat bun Păstor.

Şi te-a binecuvântat să pleci înapoi în ţară
Că aşa va păstra Dumnezeu încă o ramură
A Dreptei Credinţe în România,
Unde aveai de început Apostolia,
Pătimirea şi Mărturisirea

Făcându-te vrednic Păstor
Nouă creştinilor.

Cunoscând voia Lui Dumnezeu
Prin aceastã descoperire
Ai primit jugul păstoririi, cel greu,
Al oilor cuvântătoare
Acum tulburate şi risipite
Pentru Credinţă şi Adevăr prigonite.

Mulţumind Domnului pentru toate
Ai plecat luând ca încredinţare
Pentru aceastã anevoioasã lucrare
Îndoitã binecuvântare,
A Ierusalimului şi a Sfântului Munte,
Aşteptând de acum ispite multe.

Cu vrednicie se cuvine a te lãuda
Sfinte Ierarhe Glicherie,
Cu adevãrat Mãrturisitorule,
Care prin durerile inimii tale
Pentru cãderea Ortodoxiei dreptslăvitoare
Şi prin pãtimirile de la fraţii cei mincinoşi
Ai primit Darul pãstoririi celor credincioşi
Şi aşa cu rãbdare, lacrimi şi sânge
Ai ridicat, dupã cum ţi-a fost profeţit,
O ramurã a Dreptei Credinţe
Care la vremea ei a rodit
Rod însutit.


2
Recunoaşterea sfinţeniei sale printre creştini şi
primele minuni

Vãzând noii calendarişti întoarcerea poporului credincios
Cãtre Ortodoxia curatã, cea întru Hristos,
S-au pornit cu prigoanã sã batã Pãstorul
Ca sã risipeascã poporul.

Curând între bine şi rãu
Prigonitorii cei de pe nou
Au trasat graniţa
La sfinţirea Bisericii
Din satul Buhalniţa.

Aici jandarmii au bãtut cu cruzime
Pe Sfântul şi cei din mulţime
Şi-o bucatã din barbã cu piele i-au smuls
Atunci când l-au prins.

Vãzând moaşa satului
Degrabã s-a înghesuit prin popor
Şi-a cules acel sfânt odor
Fãrã sã ştie
Cã aşa început al minunilor
Avea sã fie.

Dupã aceea multe femei şi nou-nãscuţi
Au scãpat de la moarte
Prin atingerea de acele Sfinte Moaşte
Şi aşa s-au cunoscut printre creştini
Sfinţenia celui tras
Prin sârmã ghimpatã şi spini.

Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Glicherie, mult pãtimitorule,
Al nostru pãrinte duhovnicesc şi ocrotitorule,
Care prin atingerea de Sfintele tale Moaşte
Ne izbaveşti din necazuri, de boli şi de moarte.

3
Cãlãuzire şi împreunã vorbire, cu Sfântul
Înger pãzitor

Asupritorii nu s-au lãsat
Şi-au venit la Boroaia în sat,
De hramul Sfântului Dimitrie,
În Slujbã au intrat
Pentru a-l prinde şi bate
Pe cel ce-a scãpat
Pe uşa din spate.

Tânãrul pe atunci Gheorghe Pãstrãvanu
A fost cel care s-a învrednicit
A-l urma pe cel fugãrit
Şi martor avea sã fie
La minunile ce se fac
Când credinţa e vie.

Întuneric mare în Poiana i-a prins,
Când pe izlaz deasupra satului au ajuns
Şi nu puteau nicidecum
A înnainta mai departe
Prin acea beznã în noapte.

Atunci Sfântul a îngenuncheat,
Mâinile ridicându-şi spre cer
Şi curând s-a arãtat
Un tânãr luminos, minunat,
Desculţ şi la mijloc încins,
Vorbind în şoaptã
Cu cel drept în credinţã şi faptã.

Cei pentru dreptate suferinzi
Au fost conduşi
Pânã aproape de satul Oglinzi,
Când îngerul i-a lãsat
Şi în chip de vecin s-a arãtat
Pãdurarului Gomoana,
Care fãcea rugãciune,
Îndemnându-l cu vorbe bune
Sã le iasã întru întâmpinare
Cu aprinsã lumânare.

Aşa au primit adãpost şi odihnã
Cei prigoniţi fãrã vinã,
Iar dupã mulţi ani
Acel tanar şi viitor ucenic
În tainã a aflat
Cine a fost
Acel luminos bãrbat.

Sfântul Glicherie i-a mãrturisit
Cã acel strălucitor şi împreunã cãlãtor
A fost îngerul sãu pãzitor.

Cu plecãciune îi mulţumim Lui Dumnezeu,
Care toatã viaţa te-a ajutat
Şi prin Sfinţii Îngeri te-a cercetat,
Atât la început cât şi la sfârşit
Când ei ţi-au slujit
Sfânta Liturghie,
Prevestindu-ţi Odihna vieţii
Ce avea curând sã fie.

Bucurã-te, Sfinte cu chip luminos, strãlucitor,
Care împreunã cu Sfinţii Îngeri ai fost vorbitor
Şi lor prin slujire şi râvnã te-ai asemãnat,
Luminând ca o flacãrã-n sfeşnic, frumos şi curat.


4
Certarea necuratului, muzicii şi-a
Cântatului


Într-o iarnã odatã,
Umbla Sfântul prin satul Groşi
Pe la creştinii lui
Cu Ajunul Botezului
Şi la Dumitru Ionaşcu în casã,
În faţã la icoane pe-o masã,
Bãiatul acestuia a uitat
Un aparat de radio, pus pe cântat,
Atunci când cu toţii
În casã au intrat.


Iar copilul cuprins de emoţii
Radioul n-a reuşit
Sã-l mai facã oprit.

Sfântul cu Ajunul,
Aparatul cu cântatul
Şi atunci l-a certat
Pe cel încornorat:
“Diavole cânţi tu sau noi, taci am zis”
Şi nu a tãcut
Şi iarãşi i-a zis
Şi tot n-a tãcut
Atunci cu semnul Crucii
A fost însemnat
Cel încuibat
Şi s-a fãcut mut
Degrabã a tãcut.

“Cum ai îndrãznit”, fost-a iaraşi certat,
“Sus la icoane, de te-ai urcat?
Diavole, nu ţi-e ruşine, dã-te jos!”
Şi o minune !
Cu teamã se cuvine a spune,
Cum aparatul singur îndatã a fugit
Pânã sub pat s-a rostogolit.

Pe dascalii Nicolae Tofan şi Nicolae Oţel
Sfântul i-a legat sã nu spunã defel,
Pânã dupã moartea lui,
Minunea aparatului,
Izgonirea necuratului,
Muzicii şi a cântatului.

Bucurã-te, Sfinte care ai mustrat necontenit
Cântatul, muzica şi dansul nesãbuit
Şi care ne izbaveşti de cel necurat,
Pe care il certi şi-l alungi ruşinat.


5
Cu adevãrat Teofor, de Dumnezeu purtãtor, în foc mare ai stat
întreg şi nevãtãmat

Pomenim pãtimirile tale Sfinte
Şi iarãşi ne aducem aminte
Cum vrãjmaşul nu s-a plecat învins
Şi la Vânãtori Neamţ
La Slujbã te-au prins
Împreunã cu alţi şase ai fost arestat,
Dus la Piatra Neamţ şi întemniţat.

Pãrintele David Bidaşcu,
Fraţii Urzicã Ion şi Mihai
Împreunã cu alţi trei vecini
Au pãtimit alãturi de tine
Numai vai şi suspine.

În beciul adânc şi întunecos
Fost-aţi bãtuţi pânã la os,
Sãreau pe pereţi carne şi sânge,
Nu mai aveaţi
Nici lacrimi a plânge.

Cinci jandarmi, de trei ori pe zi,
Se schimbau sã vã batã,
Nu primeaţi nici pâine, nici apã.

Dimineaţa doi veneau şi glumeau
“Poftiţi ceaiul şi micul dejun,
O sã vã facem carne de tun”.
La amiazã schimbau rândul,
Alţi doi vã serveau ”prânzul”,
Iar seara trei vã aduceau ”cina”
Ca sã vã cunoaşteţi vina.

Dupã bãtãi vã momeau şi spuneau:
“Cine vrea sã fie scãpat
Sã ţinã calendarul îndreptat !”.
Dar nu aţi cedat,
Aţi tãcut şi rãbdat.

Dimineaţa
Douã femei mai miloase veneau
Sã spele podeaua de sânge,
În adâncul durerii la voi coborau
Moartea încercând s-o alunge,
Dându-vã puţinã pâine
S-apucaţi şi ziua de mâine.

Dupã patruzeci de zile,
Abea stând pe picioare,
Un poliţist mai milos
Pentru raze şi examinare
La luminã v-a scos.

Poliţiştii şi doctorul
S-au cutremurat
Când la Sfânt au ajuns
Sã se uite prin aparat.

Atunci cu fricã au mãrturisit,
Despre cel prigonit,
Cã altceva nimic nu vãd în el
Decât o icoanã, în formã de porumbel
Şi strãlucind în ea cu pace
Chipul Preasfintei
Cu Pruncul în braţe.

Imediat poliţistul cel mai milos
Din funcţie a demisionat,
Uniforma şi-a scos
Nevrând a mai face pãcat.

Mirenii bolnavi şi fãrâmaţi
Au fost în ziua aceea eliberaţi,
Doar pe Pãrintele David şi Sfântul
Vroiau sã-i încapã pãmântul.

A doua zi şeful cel mare
A poruncit cu gând de rãzbunare
Un foc mare în curte sã se facã
Şi pe el afarã sã-l scoatã,
Iar când era vâlvãtaia mai mare
L-au dat înãuntru, fãrã cruţare.

O, minunile Tale, Stãpâne,
Cu fricã începem a spune,
Când şi jaru-mprejur s-a topit,
Sfântul nevãtãmat a ieşit.

Ei l-au chemat mai aproape
Necrezându-şi ochilor
De atâta uimire,
Clipeau cu toţii din pleoape
Gândind cã-i vreo amãgire.

“Mulţumesc Lui Dumnezeu
Cã mã ajutã la greu!
Cã puţin m-am încãlzit
De frigul ce-n beci
Am suferit”
Vocea lui blândã
Aşa le-a grãit.

Iar acolo pe locul
Unde au ars focul
Nimic n-a mai crescut
Şi nimeni mãcar sã calce
N-a mai putut.
Aducere aminte a minunii
Aşa s-a fãcut.

Bucurã-te, Sfinte,
De Dumnezeu Purtãtorule,
Al vrãjmaşilor biruitorule,
Care întreg şi nevãtãmat
În focul cel mare ai stat,

Dând mãrturie prin faptã
Pentru credinţa cea dreaptã.

6
Arãtarea Sfinţilor Procopie şi Ilie, vindecarea şi hrãnirea
cu pâine cereascã


Toţi acei mulţi s-au cutremurat
Dar tot v-au întemniţat
Şi aţi fost trimişi la Bucureşti,
Tocmai la Vãcãreşti,
Într-o halã sub pãmânt la rãcoare,
Cu lanţuri la mâini şi picioare,
Trântiţi jos pe nişte grãtare
De sub care se auzea
O apã cum şiroia.

Bãtaie, întuneric,
Umezealã şi rãcoare,
Reţeta perfectã
Pentru exterminare.

Aţi fost loviţi doar cu biciul,
Câteva sãptãmâni
A durat tot supliciul.
Atunci a slãbit tare Sfântul
Şi cunoscând cu Duhul
Cã se apropie sãrbãtoarea
Sfântului Prooroc Ilie,
Cu mâinile ridicate în cãtuşe
Câteva nopţi cu de-adinsul
L-a rugat ca sã vie,
Sã-i izbãveascã de lanţuri şi din robie
Sã poatã macar face
Sfânta Cruce.

Într-o zi
Uşile temniţei s-au deschis singure
Şi locul tot s-a umplut de luminã
Pentru cã aveau sã vină
Sfântul Procopie
Şi Sfântul Ilie.

Iar Sfântul Ilie l-a întrebat:
“Ce le-ai adus, sfinte,
Pentru a-i uşura,
Cã doar azi este ziua ta?”

Douã pâini albe
Sfântul Procopie le-a dãruit,
Iar Sfântul Ilie aşa le-a vestit:
”Cu aceste pâini veţi trãi
Douã sãptãmâni pânã la ziua mea,
Când eu voi veni
Şi alte douã pâini veţi primi.
Trei sãptãmâni sã mai rãbdaţi,
Dupã care veţi fi eliberaţi .”
Şi încã Sfântul Ilie i-a spus,
Pânã când se va elibera,
Sã compunã şi întipãreascã în mintea sa
Un Acatist al sau pe care-l va scrie
Când va scãpa din puşcãrie
Şi va fi dat, cu domiciliu forţat,
La un boier Arsântescu
Sã-i slujeascã argat.
Apoi Sfinţii împreunã au plecat,
Iar locul din nou s-a întunecat.

Când pereţii aceia au fost luminaţi
Sfântul Glicherie a vãzut
Vreo alti douãzeci de întemniţaţi
Cum zãceau mai mult morţi decât vii
Neputând ei nici a vorbi.

Când din acele pâini
Le-au dat
Şi au gustat,

Din boalã cu toţii
Îndatã s-au ridicat.

Paznicii vãzând acele minuni înfricoşate
Nu au mai îndrãznit cu biciul a-i bate,
Nici a mai pune lanţuri pe ei;
S-au transformat lupii în miei.

Dupã treisprezece zile
Sfântul Ilie din nou a venit,
Douã pâini i-a adus şi i-a amintit
Sã nu uite de Acatistul sãu,
Sã il scrie când o sã scape de greu.

Mâncând cu toţii din acele pâini
Nu le-a mai fost foame trei sãptãmâni.

Apoi Sfântul Glicherie a fost eliberat
Şi stabilit cu domiciliu forţat
La boierul Arsântescu,
Om bun şi bogat,
Care în ascuns ţinea
Stilul vechi neschimbat.

Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Glicherie,
Împreunã cu Sfinţii Procopie şi Ilie
De la care te-ai şi învrednicit
Cu pâine cereascã a fi hrãnit,
A Raiului pregustare,
Cereascã binecuvântare.

7

Compunerea Acatistului Sfântului Ilie, cu ajutor de la
Sfântul Înger Pãzitor


Într-o zi de sãrbãtoare
Când Pravila o ai sfârşit
Ai adormit puţin,
Fiind obosit,
Dar Îngerul Domnului
Din somn te-a trezit,
Amintindu-ţi sã scrii
Acatistul promis,
Cum Sfântul Ilie
Însuşi ţi-a zis.

Îngerul încã ţi-a spus
Cã-ţi va da ajutor
Ca sã scrii mai cu spor.

Atunci,
I-ai povestit boierului sã ştie
Sã-ţi aducã condei şi hârtie
Şi-ai început degrabã
A scrie.

Iar boierul acesta
Chiar s-a învrednicit
Sã audã glasul şoptit
Cum dicta Îngerul
Acatistul Sfântului,
Dar sã îl vadã
Nu a putut,
Oricât şi-a dorit.

Apoi boierul la tipar a dat
Mai multe cãrticele
Şi chiar pânã la noi s-au mai aflat
Unele dintre ele.

Mai târziu, Sfântul i-a povestit
Minunile pe care el le-a trãit
Şi despre al doilea Rãzboi Mondial
I-a proorocit
Şi l-a învãtat ce sã facã,
Ca din toate sã scape.

Dupã ani, acesta ca mulţumire
A dat mulţi bani la Mânãstire,
Ctitor al Slãtioarei s-a numãrat
Printre primii care-au donat.

Bucurã-te, Sfinte, care nouã ne-ai lãsat
Acatistul Sfântului Ilie, în chip minunat
Şi vã cinstim astfel pe amândoi
Grabnici izbãvitori din nevoi.


8
Puterea Sfintei Cruci în lucrare


În 1947 când au început lucrarea
La fundaţia Sfintei Mânãstiri Slãtioara,
Au rãmas la urmã
Bolovanii cei mari de crãpat
Dar nimeni n-a reuşit,
Oricât au încercat.

Vãzând Sfântul
Cã stagneazã lucrarea
A început pe bolovani însemnarea
Cu semnul Sfintei Cruci
Şi i-a spart ca pe nuci
Cu o piatrã mai micã-i lovea
Crãpau în patru fãrã sã vrea.

Pe toţi i-a dovedit
Şi-au încercat şi alţii la fel,
Dar n-au reuşit
Decât numai el.

Şi bolovanii şi piatra
S-au înmuiat
Şi te-au ascultat,
Numai inimile celor pe nou
Atât s-au învârtoşat,
Cã s-au fãcut pietre
De nesfãrâmat.

Bucurã-te, Sfinte, care prin pãtimirile tale drumul Crucii ai urmat
Şi prin semnul acesta de biruinţã şi pietre ai sfãrâmat;
Fãrã Cruce învãtând cã nu e mântuire
Aşa cum nu poate fi Înviere
Decât numai prin Rãstignire.


9
Puterea Rugãciunii


Tot la construcţia Mânãstirii
Aveau nevoie de grinzi imediat,
Dar una a ieşit mai scurtã
Oricât le-au mãsurat
Şi era neapãratã nevoie de ea
Pentru a putea
Continua.

Vãzând Sfântul aceastã nevoie,
Lângã grindã a fãcut rugãciune
Şi îndatã s-a lungit
Exact cât le-a trebuit
Şi-au vãzut aceastã minune
Gheorghe Pãstrãvanu
Care nouã ne-o spune
Şi alţi doi sãteni
Tocmai din Rãdãşeni.

Bucurã-te, Sfinte, îndelung rugãtorule
al Domnului, Ierarhe Glicherie Mãrturisitorule.




10
Ţinerea în loc a ploii, cu puterea rugãciunii


Odatã,
O ploaie grozavã s-a apropiat,
Când lucrau la acoperişul Bisericii,
Tot cerul s-a întunecat;
Iar muncitorii speriaţi l-au chemat
Pe Sfânt la rugãciune smerit
Sã ţină-n loc ploaia
Pânã când terminã
De acoperit.

Şi minune cu toţii au vãzut
Cum norii în loc au încremenit,
Jumãtate de zi nu s-au mişcat,
Cerul era clocotit
De-atâta tunat
Şi fulgerat.

Abea dupã ce-au terminat
Tot de acoperit
Îndatã a plouat
Şi norii s-au risipit.

Bucurã-te, Sfinte, rugătorule de foc,
Cã furtuna şi ploaia, ai ţinut în loc;
Iar Dumnezeu prin tine multe minuni a sãvârşit
Pânã când aţi terminat de construit
Mânãstirea Slãtioara, cea binecuvântatã,
Cu dragoste, jertfã şi sânge întemeiatã.


11
O minune pentru deţinuţii din subteran

La Ghencea în Bucureşti fiind odatã întemniţat
Într-un subteran cu deţinuţii, lucraţi la sãpat
Când o conductã de apã s-a spart
Tot locul a fost inundat.

Fiind în primejdie de moarte
Când malurile pe rând s-au surpat,
Mâinile la Cer ai ridicat
Şi Domnului cu credinţã
Aşa te-ai rugat:
“Doamne Iisuse Hristoase
Mai îngãduie puţin,
Te rog, ca sã iasã
Zidirea Ta la suprafaţã.”

Cât a stat Sfântul cu mâinile ridicate
Toţi au ieşit în viaţã
Şi malurile au rãmas nemişcate.

Aceastã minune au mãrturisit-o deţinuţii
Şi un maior, mai în vârstã, al unitãţii
Precum şi deputatul Onţanu,
Care-a cunoscut astfel într-însul
Şi deţinutul şi sfântul.


Bucurã-te, Sfinte, care pe toţi i-ai iubit,
Cã te-ai rugat pentru cei care te-au prigonit
Şi viaţa multora tu ai salvat,
Rãu sau bun, nu te-ai uitat,
Pentru toţi te-ai jertfit
Şi minuni pentru ei
Ai sãvârşit.
12
Care calendar este adevãrat, cel neschimbat sau cel
aşa zis îndreptat



Fiind la Rãchitoasa
În Bãrãgan deportat
Cu un preot pe nou
Într-un bordei, împreunã aţi stat
Şi în puţinul timp liber
Despre calendar aţi discutat.

Pentru a vedea care este adevãrat,
Cel vechi sau cel nou aşa zis ”îndreptat”,
Aţi hotãrât sã vã rugaţi fiecare
Pentru a fi eliberat
În ziua de Bunavestire.

Martorii acestui legãmânt
S-au nimerit a fi
Trei Dascãli
Gheorghe Pãstrãvanu,
Petrea Movilã şi Gheorghe Buzdea,
Care se aflau în vizitã la Sfântul
Şi-au pecetluit legãmântul.


A trecut pe nou Bunavestire
Fãrã nici o schimbare,
Iar cu o zi înainte de Praznic,
Pe stil vechi adevãrat,
Sfântul a fost anunţat
Cã a doua zi
Va fi eliberat.

A plâns atunci preotul acela întristat,
Dar cu duhul blândeţii a fost mângâiat
Şi i-a proorocit cã va fi eliberat
Tot de Bunavestire pe vechi,
Peste-un an,
Pentru a fi încredinţat
Cã este adevãrat
Calendarul neschimbat.

Aceastã proorocie întocmai s-a împlinit,
Iar atunci preotul acela îndatã a venit
Direct la Slãtioara la mãnãstire,
Unde a fost tuns întru cãlugãrie
De însuşi Sfântul Glicherie.

Abia atunci a înţeles
Cum toate întocmai s-au întâmplat
Aşa cum la începutul vieţuirii în bordei
Într-o noapte a visat,
Cum avea singur sã fie
De mâna Sfântului decorat
Undeva în Moldova
Într-o mare adunare
Cum avea sã primeascã
Aceastã onoare,
Decorat într-un vis proorocesc
Cu marele chip îngeresc.


Bucurã-te, Sfinte, al sfinţilor drept urmãtor
Şi-al predaniei lor adevãrat pãstrãtor,
Care mincinos şi nedrept ai fost acuzat
C-ai fãcut calendarul dogmã şi lui te-ai închinat
Şi care prin minuni ai adeverit, celor rãu credincioşi,
Cã prin tot ce-au schimbat se fac mincinoşi
Şi singuri de voie s-au lepãdat
De canoane şi sfinţi, care i-au învaţat
Cã nu poate nici înger din cer, ceva a schimba,
Nici o virgulã din Lege mãcar a muta.

Calendarul schimbat a fost calul troian,
Introdus în Bisericã cu gând viclean,
Iar lui i s-au închinat
Cei care au îndrãznit şi l-au adoptat,
Stilişti fãcându-se numai cei
Care-au fãcut un stil nou, doar pentru ei.





13
Şi şerpii cei otrãvitori, de tine s-au fãcut ascultãtori


Altãdatã fiind tu
În Delta Dunãrii deportat,
Tocmai pe Insula Şerpilor izolat,
Ai fost vizitat
De Nicolae Pãstrãvanu cu Vasile Buzdea
Şi cel care nu te putea
Nicicum uita,
Domnul Arsântescu boier mare,
Care obţinuse în Prezidiu în adunare
Pentru tine
Ordin de eliberare.

Şi te-au gãsit în apã intrat
Cu o funie lungã la mijloc legat
Pe-acea arşiţã şi zãduf,
La tãiat de trestii şi stuf.

Iar pe mal erau alţi deţinuţi,
Care-au fost întrebaţi
De ce numai tu
Eşti în apã intrat
La stuf la tãiat?


Iar aceştia toţi au mãrturisit
Cã tot cel care a îndrãznit
Sã intre în apã la tãiat
A fost îndatã muşcat
De aspide şi şerpi veninoşi
Foarte periculoşi
Şi cã numai singur pe el
Nu îndrãzneşte vreunul
Sã-l muşte defel
Şi din Baltã toate vietãţile încã
Numai pe el îl ascultã.

L-au strigat atunci foarte uimiţi
Şi când se apropia de mal
Au vãzut toţi îngroziţi
Cum un şarpe mare din ape
I s-a urcat pe spate,
Iar Sfântul liniştit l-a luat în mânã
Şi mângâindu-l pe cap,
I-a spus cu vorbã bunã:
”Eu plec, iar tu mergi în apã înapoi
Şi nimic sã nu faceţi
La aceştia ce rãmân cu voi!”
Iar şarpele capul sãu a plecat
Şi-a intrat
În apã imediat.

Cu lacrimi în ochi s-au despãrţit
Deţinuţii de acela
Ce i-a pãzit
Şi le-a fost un adevãrat salvator,
În primejdii de moarte
Mare ajutor.

Bucurã-te, Sfinte, blând şi smerit,
Care jivine sãlbatice ai îmblânzit
Pentru a-l salva pe aproapele tãu
De primejdii de moarte şi rãu.


14
Minunatã arãtare, pentru a Varvarei schimbare


În 1949 Varvara
Era tânãra verişoarã
A lui Gheorghe Pãstrãvanu,
Fatã aşezatã
Dar cam rãsfãţatã.

Foarte mult îi plãcea
În horã a juca,
Iar Sfântul în scaun la mãrturisire
I-a dat bunã povãţuire,
Spunându-i cã toţi cei
Care danseazã aicea şi ei
Nevrând a se lãsa,
În iad hora Satanei
Cu el vor juca.

Canon a primit şi îndreptare
Dar sã renunţe n-a vrut,
Patima fiindu-i prea mare.

Atunci la sfârşitul postului,
Noaptea înaintea Naşterii Domnului,
Sfântul în chip minunat
În odaie la ea a intrat
Şi în veşminte albe
Fiind îmbrãcat
Tot locu-împrejur
A tãmâiat,
I-a spus sã meargã la slujbã
Apoi a plecat.

Şi-au cunoscut
Toţi ai casei aceastã minune,
Cum a intrat şi-a ieşit
Fãrã sã fie vãzut.
Şi încã au mirosit
Acel parfum minunat de tãmâie
Ca o înainte-înştiinţare
Pentru a Varvarei schimbare.

Prin aceastã minune de Sus
Viaţa ei s-a schimbat
Şi-ntru atâta sporire a ajuns
Încat s-a învrednicit a-l vedea
Pe Sfânt, atunci când slujea

Citind din Sfânta Evanghelie,
Strãlucind ca soarele
Faţa lui şi mâinile
Şi uneori un porumbel
Alb ce se-aşeza
Chiar pe mitra sa.

Bucurã-te, Sfinte, care în chip minunat
Şi prin uşile închise, în tainã ai intrat
Şi-ai lãsat în urmã, spre încredinţare,
Parfum de tãmâie, fãrã asemănare.


15
Cum se cuvine a cinsti sfânta zi, a Duminicii


Într-o Duminicã, la Brusturi în sat,
Doi cântãreţi foarte buni la cântat
Au venit tocmai de la Fântâna Mare
Pentru acea sãrbãtoare.

Dimineaţa pe frig s-au grăbit
Şi pânã în sat au rãguşit,
Iar gândind cã nu vor putea
În stranã bine-a cânta,
S-au oprit sã bea
Undeva la un birt
Un pahar de vin fiert.

Imediat ce-au intrat în stranã
Sfântul a iesit din Altar în grabã
Şi le-a zis încet numai lor
Cu glas mustrãtor:
”Astãzi nu veţi cânta
Pentru cã ce aţi fãcut bine ştiţi
Şi cum se cuvine a cinsti
Sfânta zi a Duminicii
Iarãşi ştiţi.”

Şi toatã strana a vãzut
Cum au stat şi-au tãcut,
Dar pricina nu au ştiut
Pânã târziu odatã
Când au povestit
Pãţania toatã,
Greşeala bãutului
Şi înainte-vederea Sfântului.

Iar dupã slujba aceea, pentru a se şti,
A ţinut Sfântul cuvânt
Despre cum se cuvine a cinsti
Sfânta zi a Duminicii.

Cum nimeni din nici o pricinã
Nu se cuvine a bea
Sau ceva a mânca
În timpul Sfintei Liturghii,
Taina şi Jertfa cea mare
Pentru morţi, pentru vii.

Bucurã-te, Sfinte, vrednic Pãstor,
Care te-ai ostenit neâncetat a învãţa în popor
Cum se cuvine a pãstra şi-a cinsti
Sãrbãtorile toate şi mai ales Sfânta zi,
A Duminicii.


Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Glicherie, Mãrturisitorule al Dreptei Credinţe, care prin nevoinţele tale cele mari şi de bunăvoie şi prin pãtimirile cele înfricoşate de la fraţii cei mincinoşi, prin jertfa de sânge te-ai învrednicit de cununa mãrturisitorilor, a muceniciei şi a apostoliei şi care te-ai împodobit şi cu darul facerii de minuni, al înainte vederii, al proorocirii, al tãmãduirii, care şi furtuna ai potolit şi fiarele cele sãlbatice ai îmblânzit şi cu îngerii împreunã te-ai însoţit şi cu sfinţii te-ai întâlnit şi în foc mare te-ai rãcorit şi întreg şi nevãtãmat ai ieşit, care cu pâine cereascã te-ai ospãtat şi prin uşile închise în casã ai intrat şi pe duhurile întunecate le-ai certat şi alungat şi aşa şi pe noi ne-ai învãţat, cu vrednicie sã te lãudãm şi aşa sã-ţi cântãm:
Bucurã-te, Sfinte, care mai ales ai strãlucit prin simplitate şi adâncã smerenie, cu rãbdare nemãsuratã şi credinţã adevãratã;
Bucurã-te, Sfinte, care toatã viaţa ai suferit şi ai pãtimit bãtãi, condamnãri şi nevoi, auzi-ne acum, te rugãm, şi pe noi şi ne învredniceşte mãcar sã pãstrãm neschimbatã moştenirea pe care cu lacrimi şi sânge, deplin ne-ai lãsat-o.
Roagã-te Domnului, te rugãm, pentru noi, sã ne ţinã în dreapta credinţa şi sã ne izbãvim din nevoi, lupta cea bunã sã o luptãm, flacãra credinţei aprinsã sã o pãstrãm şi aşa sã îndrãznim a cânta: Bucurã-te, Sfinte, şi nu ne lãsa, Glicherie Mãrturisitorule, al nostru pãrinte şi învãţãtorule.

Argument
Acest text are ca izvor mãrturiile hagiografice (”mãrturisiri de credinţã, minuni, trãiri duhovniceşti, pãstrate din tatã în fiu prin viu grai”) culese şi transpuse în scris mai întâi de cãtre Nicolae Pãstrãvanu (mai târziu Nectarie Pãstrãvanu, monah şi ucenic fidel al Sfântului Ierarh Glicherie Mãrturisitorul), iar mai apoi de cãtre nepoţii sãi şi fiul sau Gheorghe Pãstrãvanu, care le-au sistematizat şi adunat toate într-un singur
manuscris (1).
Dumnezeu sã le rãsplăteascã acestora dãruirea şi dragostea arãtate faţã de Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul precum şi osteneala pentru alcãtuirea acestui caiet, care se constituie într-un veritabil testament duhovnicesc al lor pentru generaţiile viitoare.
Aceastã ”Rugăciune Mãrturisitoare” se doreşte a fi un apel la memorie şi neuitare, un exerciţiu de cunoaştere a minunilor şi faptelor de credinţã sãvârşite în timpul vieţii de cãtre Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul, alcãtuite şi redate într-o formã rimatã, mai plãcutã şi accesibilã.
Ideea unui asemenea demers s-a conturat dupã ce am luat cunoştinţã de acest manuscris şi l-am citit, fiind profund impresionat.
În urma unui pelerinaj binecuvântat la Mãnãstirea Slãtioara, la Sfintele Moaşte aflate aici şi mai ales în chilia acestui sfânt mãrturisitor contemporan, toate aceste gânduri s-au materializat şi s-au transformat treptat în versuri, alcãtuind într-un final forma prezentatã aici.
Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în acest demers precum şi duhovnicului meu, de la care am primit binecuvântarea de a face public acest material închinat spre slava Sfântului Ierarh Glicherie Mãrturisitorul.

(1). Acest manuscris a început să fie publicat pe capitole în Revista Tradiţia Ortodoxă a Mitropoliei Slătioara, incepand cu Nr.28, din Iunie 2010.
Autorul.