sâmbătă, 6 aprilie 2013


Razboiul crestinilor cu Dumnezeu

In ultima vreme in spatiul ortodox (mai ales in cel virtual) sunt publicate si comentate foarte multe profetii referitoare la vremurile din urma. Multe dintre ele apartin sfintilor parinti  (cum ar fi spre exemplu, Profetia Sfantului Metodie Arhiepiscopul Patarelor, a Sfantului Nil Athonitul, a Sfantului Cosma Etolianul, a Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos, a Sfantului Nifon, a Sfantului Serafim de Viriţa, a Sfantului Lavrentie de Cernigov, a Sfantului Efrem Sirul etc. si aici cu o mentiune speciala trebuiesc amintite si trei texte  deosebite, ”Marsul Distrugatorului”, ”Cugetarile unei inimi smerite” si ”Profetiile Saptamanii Mari”), iar altele parintilor contemporani cu viata imbunatatita. Despre aceste vremuri cumplite vorbeste destul de lamurit si Sfanta Scriptura, atat Vechiul cat si Noul Testament. Astfel toate aceste profetii au un cadru “legal” in interiorul caruia isi pot dovedi autenticitatea si veridicitatea. Sfanta Scriptura este odata in plus masura care le da valoarea si garantia credibilitatii. Printre altele ceea ce este in mare parte comun tuturor acestor profetii, este si abordarea problematicii unui mare si infricosat viitor razboi mondial.
Ca ne place sau nu, ca vrem sau nu, acesta trebuie sa vina. Razboiul acesta nu este unul care poate fi aplanat prin rugaciune, el nu poate fi incadrat in randul acelor profetii care au avut mai ales un rol pedagogic si care nu s-au implinit datorita pocaintei poporului avertizat. Intelegerea acestei realitati despre tragedia unor evenimente conflictuale viitoare, pe care este posibil sa le prindem si noi, poate duce la deznadejde (dupa cum spun unii dintre crestini).
Fara a desconsidera aceasta parere, credem totusi ca prin prisma invataturii patristice (care ar putea fi rezumata simplist pe acest subiect si asa, “mai intai trebuie frica de Dumnezeu pentru a ajunge la dragostea de Dumnezeu” si, “nimeni nu poate ajunge la Inviere fara a trece prin Rastignire” sau “cugetarea la moarte este miezul intelepciunii”), aceasta cunoastere a unor iminente si viitoare patimiri personale sau universale, chiar trebuie asumata si exersata (spunea un parinte contemporan ca profetiile sau proorociile  si cele despre Apocalipsa trebuiesc a fi vazute ca o palma a unui parinte data copilului sau pentru a-l trezi din greseala in care zace, iar asta o face din dragoste si din iubire. Noi suntem datori sa citim ca sa ne intarim duhovniceste si sa intelegem ce ne asteapta, sa avem timp sa ne pregatim si sa stim de ce anume sa ne ferim ca sa nu avem a raspunde ca nu am stiut).
Inteleasa corect aceasta viziune apocaliptica nu ar trebui sa aiba ca finalitate deznadejdea ci pocainta si implicit modul in care ne pregatim si raportam la viitor, atat in plan financiar cat si duhovnicesc. Vom fi astfel fortati sa acceptam crudul adevar si anume ca nu exista solutii omenesti. Asa vom intelege ca trebuie sa ne lasam in Voia Lui Dumnezeu (“fie voia Ta”, a treia cerere din Rugaciunea Domneasca) deoarece, “ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu”.
Bineanteles unora le foloseste sa mediteze mai mult la mila si dragostea Lui Dumnezeu, la fericirea viitoare si frumusetile Raiului. Totusi acest tip de cugetare pentru a fi rodnic, trebuie sa aiba la baza mai intai pocainta. Starea de  pocainta vine din sentimentul de frica, de rusine, de smerenie, iar acestea se nasc mai ales, din frica de Dumnezeu. Atat Sfantul Ioan Botezatorul cat si Domnul nostru Iisus Hristos si-au inceput predica in lume invatand unul si acelasi lucru, “pocaiti-va”.
Revenind la subiectul nostru putem concluziona faptul ca, studiind profetiile despre Apocalipsa vom ajunge sa ne temem si vom intelege mai usor frica de Dumnezeu, acea frica izbavitoare care trebuie convertita numai in pocainta, niciodata in deznadejde. Unii dintre sfintii parinti, vorbind despre acele vremuri ii plangeau pe aceia care vor ajunge sa le traiasca iar altii ii fericeau pentru sansa de a primi cele mai mari cununi dorindu-si cu ardoare sa fi avut sansa sa traiasca atunci. Dupa cum spunea cineva, “poate asa vrand nevrand vom fi impinsi de la spate si conditionati sa traim crestineste, sa facem alegeri, sa patimim, sa ne mantuim”.
Adevarul este ca acum, la modul in care ne-am obisnuit sa traim crestineste oarecum caldicel si formal, avem poate sanse mai mici sa ne mantuim, daca ceva sau cineva nu ne trezeste. Scopul fundamental al acestui articol nu este numai acela de a face apologia ideii ca trebuie cunoscute profetiile ortodoxe, ci cu atat mai mult modul in care trebuiesc ele a fi intelese. Conteaza cum si unde punem centrul de greutate, ne axam indeosebi pe razboiul vazut sau pe cel nevazut, aratam cu degetul in afara sau inauntru?
Riscul major al neantelegerii in “cheia potrivita” a profetiilor, nu este acela de a cadea in deznadejde, ci acela de a ne concentra atentia in afara pe vinovatii si responsabilii aparenti, pe elitele intunecate. Conteaza enorm sa pricepem corect cine este de vina pentru tot raul ce ne va lovi si din cauza cui se vor declansa si produce toate aceste pedepse divine.
Apocalipsa nu vine ca sa fie pedepsiti pacatosii, satanistii, ocultistii, masonii si illuminati, paradoxal nu pentru acestia vine Apocalipsa, nu ei o starnesc si nu ei o aduc.
Dumnezeu caruia nimic nu-i este cu neputinta, nu pe satanisti si pe masoni vrea sa-i pedepseasca cu Apocalipsa ci lor, doar le ingaduie ca sa fim pedepsiti NOI. Sau cu alte cuvinte Dumnezeu se foloseste de ei ca sa ne urgiseasca si sa ne indrepte pe noi. Razboiul care trebuie sa ne intereseze mai mult si mai profund (spre ex. mai mult decat cel de-al treilea razboi mondial – despre care este foarte bine sa stim), nu este razboiul lor cu noi ci al nostru cu Dumnezeu prin pacate.
Noi crestinii i-am declarat razboi Lui Dumnezeu, prin pacate si spurcaciuni si milioane de avorturi, noi il provocam, noi ”cersim” inconstient Apocalipsa. Daca o primim intelegand ca este o pedeapsa pentru pacatele noastre, ea poate fi si mantuitoare.
Doar cand vom intelege asta si ne vom schimba launtric, numai atunci va slabi si Dumnezeu presiunea teribila asupra noastra. Pe masoni si pe ocultistii mondiali El ii poate starpi intr-o clipa. Problema este ca prin ei, Dumnezeu ne va pierde pe noi daca nu ne vom trezi duhovniceste. Noi tot incercam sa ne luptam cu mijloace proprii impotriva sistemului si sa le punem ”piedici” gandind lucrurile dupa mintea noastra ingusta si egoista. Noi focalizam gresit toata atentia in afara, aratam cu degetul, judecam si invinovatim pentru tot raul din lume numai oculta mondiala. Uitam esentialul, atunci cand ne vom vedea pe noi vinovati si pacatele noastre, atunci toti acesti ocultisti si conspiratiile lor vor disparea ca fiind vinovati.
Si ei sunt niste victime, poate chiar ale noastre (din lipsa de exemplu de sfintenie din viata noastra, din lipsa de dragoste din relatiile noastre, din lipsa de misiune, de jertfa...). Este mai de folos pentru noi sa credem ca EI SUNT VICTIME, NOI VINOVATI. Ne este noua mai de folos sa-i privim asa (”iubiti pe vrajmasii vostrii”, ”iertati celor ce v-au gresit”) dar cu mult mai de folos sa ne privim pe noi si mizeria noastra pe dinauntru. Numai astfel Dumnezeu ne poate ierta, ne poate salva. Sa nu uitam ca sfarsitul lumii este sfarsitul nostru, putem muri in pacate oricand si odata ce am murit, pentru noi a venit sfarsitul lumii. Mentionam explicit ca nu dorim sa se inteleaga gresit faptul ca din aceasta perspectiva n-ar trebui sa ne mai preocupe semnele vremurilor sau profetiile. Noi vrem doar sa atragem atentia ca trebuie sa ne concentram mult mai mult inauntru, la adevaratul razboi duhovnicesc si pe adevaratii vinovati.
Satanistii, paganii, ocultistii si necredinciosii au ales de buna voie, ei oricum s-au pedepsit singuri si vor fi judecati, Dumnezeu nu are nevoie sa aduca Apocalipsa peste ei pentru ca nu se vor indrepta. Urgia si mania Lui Dumnezeu vine mai ales peste si pentru cei credinciosi care s-au intinat in pacate si vine, atat pentru a-i pedepsi dar si pentru a-i indrepta (pe cei putini care s-au pocait si mai pot fi indreptati). Pedeapsa este cu mult mai cumplita pentru cei care au stiut si totusi nu s-au pocait, adica pentru crestini. Sa nu uitam exemplul istoriei poporului ales. Neamul evreu, poporul ales (erau cei care stiau si cunosteau Adevarul Legii Vechi si pe Adevaratul Dumnezeu, prin analogie un fel de ”crestini” ai Vechiului Testament). Ei care erau credinciosi, prin pacatele lor au chemat mania Lui Dumnezeu care i-a pedepsit cumplit. Cand pacatosenia lor a atins apogeul, pedeapsa care i-a lovit a fost un fel de ”Apocalipsa pentru atunci”.
Sfantul Ioan Gura de Aur in celebrul sau comentariu la Sfanta Evanghelie dupa Matei la Cap. 24, talcuieste si vobeste explicit despre cumplita urgie care i-a lovit pe evrei si despre daramarea Ierusalimului. Este vorba despre razboiul de aproximativ 3 ani si jumatate (anul 66 d. Hr.- anul 70 d. Hr.) pornit de romani.
Daramarea Ierusalimului, care avea sa se intample la anul 70 d. Hr. este o “icoana”, adica o prefigurare a sfarsitului lumii, iar semnele premergatoare acestei catastrofe (XXIV, 4-14) arata in mic ce va suferi lumea, la scara cosmica la a doua venire a Domnului. Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur;
”...Domnul zice: „Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna sau Sâmbăta; căci va fi atunci necaz mare cum nu a mai fost de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi”. Bagă de seamă că el vorbeşte către iudei şi lor le descrie nenorocirea ce are să vină asupră-le. Căci atunci când Vespasian s-a arătat cu ostile înaintea Ierusalimului, Apostolii nu mai erau acolo, şi nu serbau Sâmbăta. Pentru ce nu iarna sau Sâmbăta ? Nu iarna, pentru anotimpul cel rău; nu Sâmbăta, pentru că legea oprea a face o cale lungă, aşadar a fugi departe. Si când Hristos zice că n-a mai fost un necaz aşa de mare şi nici nu va mai fi, aceasta nu este o exagerare a lucrului. Cine citeşte cărţile istoricului iudeu losif Flaviu, care vieţuia pe atunci, va vedea că aceasta este adevărat.Si să nu zică cineva că el poate a spus o minciună spre a înfăţişa profeţia lui Hristos ca fiind adevărată. Desigur, nu; căci el nu era unul dintre credincioşi, ci un iudeu foarte râvnitor. Iară el povesteşte că ticăloşia aceea a covârşit toată tragedia şi nici un război n-a nenorocit vreodată un popor, într-o ademenea măsură. Aşa de mare a fost foametea, încât mumele îşi sfâşiau copii şi se certau pe carnea lor, morţii se tăiau bucăţi şi se mâncau. Iudeii înşişi trebuie să spună, şi încă mai mult spune adevărul, că această grozavă nenorocire a venit asupra Iudeii pentru omorârea lui Iisus Hristos. Pentru că aceasta a fost cea mai mare fărădelege din câte s-au săvârşit pe pământ, de aceea şi necazul acela a fost cel mai mare din câte a văzut pământul. „Şi de nu s-ar fi scurtat zilele acelea, zice Domnul, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea”. Prin aceasta El arată că iudeii ar fi meritat şi mai mare pedeapsă, iar sub „zilele acelea” înţelege El timpul împresurării, ceea ce va să zică: dacă războiul romanilor ar fi ţinut mai îndelung, toţi iudeii ar fi pierit. Şi el nu înţelege numai pe jidovii cei din ludeea, ci şi pe cei ce erau afară de această ţară, căci pretutindenea pe unde ei vieţuiau, au fost atuncea prigoniţi şi alungaţi, atâta erau ei ele urâţi.”
Sa intelegem deci fratilor ca pedeapsa Lui Dumnezeu si Apocalipsa nu vine pentru cei necredinciosi si pacatosi, ci pentru cei credinciosi si prea pacatosi care prin faptele lor s-au lepadat de Dumnezeu si care prin faradelegile lor inca il rastignesc pe Mantuitorul si Domnul nostru Iisus Hristos. Noi crestinii suntem cei vinovati, noi am pornit razboiul impotriva lui Dumnezeu.
- In ”vremea” Vechiului Testament. evreii au fost poporul ales, cei carora li s-a dat sa cunoasca Adevarul (atat cat puteau ei pricepe).
- In ”vremea” Noului Testament, crestinii ortodocsi au fost si sunt poporul ales, cei carora li s-a dat sa cunoasca si sa traiasca Adevarul deplin.
- Neamul iudeu s-a lepadat de Hristos si L-au rastignit iar pentru pacatul aceasta, a venit peste ei mania lui Dumnezeu, o cumplita si groaznica preinchipuire a Apocalipsei .
- Biserica Ortodoxa apostaziaza si se leapada de Hristos si de Adevar (de traditii, randuieli si canoane), iar noi neamul crestin prin faradelegi inca il rastignim pe Hristos. Pentru uraciunea acestor pacate nepocaite ale bisericii si ale noastre, ale crestinilor care suntem poporul ales, va veni peste noi Apocalipsa.
Sa nu deznadajduim sa nu uitam, daca vom aduce roade de pocainta, raul ce va veni, va aduce cununi la care multi dintre sfintii parinti au ravnit.
Sa iertam, sa ne pocaim si sa nadajduim.
Domnul Dumnezeu sa ne ierte, sa ne invredniceasca de pocainta si sa ne daruiasca vreme de indreptare. Tuturor ne cerem iertare.