Istoricul
Mănăstirii Cucova
Măcelul
de la Cucova (Marturie)
Situare
Mânăstirea Cucova, cu
hramul mare Sfânta Treime şi hramul mic Acoperământul Maicii Domnului, este
situată în satul Cucova, comuna Valea Seacă, judeţul Bacău, la 35 de km de
municipiul Bacău.
Scurt
istoric al mânăstirii
Istoria mânăstirii
începe în anii 1933-1934, când un număr de credincioşi a hotărât să ridice o
mânăstire în satul Cucova, pe vremea aceea în judeţul Putna. Ca şi în alte
părţi, după schimbarea calendarului, creştinii au vrut să-şi construiască
lăcaşuri de închinăciune proprii pentru a-şi continua viaţa creştinească. În
satul Cucova, oamenii aveau un preot, pe ieromonahul Ioanichie Dudescu, dar nu
aveau biserică, slujbele ţinându-se în casele credincioşilor. Astfel, sătenii
au cumpărat 40 de prăjini de pământ şi, obţinând aprobare, au construit o
biserică, câteva chilii şi alte anexe, toate înconjurate de un gard înalt,
pentru o eventuală apărare. În scurt timp, atraşi de viaţa duhovnicească şi de
slujbele permanente din mânăstire, au început să vină tot mai mulţi oameni din
satele învecinate, formând o adevărată comunitate creştinească. Datorită
regimului politic, ei veneau noaptea, pe cărări ascunse sau prin pădure.
Prea
Sfinţitul Pahomie, întemeietorul mânăstirii
Mânăstirea odată
terminată şi comunitatea creştină închegată, autorităţile s-au sesizat şi au
început şicanele administrative. Jandarmii încercau să pătrundă în curtea
mânăstirii sub diferite pretexte, ziua şi noaptea, insultând, ameninţând şi
lovind. Credincioşii au făcut plângere la Ministerul de Interne, care a
interzis Legiunii de jandarmi a judeţului să se mai amestece în problemele
religioase.
Cu toate acestea, în
ziua de Paşti a anului 1935, preotul Trăistaru, slujitor al Bisericii oficiale,
a declarat deschis în biserică că va distruge mânăstirea de stil vechi.
Auzindu-i cuvintele, credincioşii din Cucova, împreună cu vieţuitorii sfântului
lăcaş, s-au sfătuit să păzească mânăstirea zi şi noapte. După trei săptămâni de
la ordinul ministerului, la 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, jandarmii au
descins la Cucova, împreună cu doi preoţi de stil nou şi un grup mare de
enoriaşi ai acestora, hotărâţi să pătrundă cu forţa în curtea mânăstirii.
Credincioşii baricadaţi în interiorul mânăstirii au fost somaţi să deschidă
porţile, iar jandarmii văzând că nu fac faţă, au cerut ajutor.
Ca urmare, în jurul
prânzului au sosit 200 de jandarmi înarmaţi de la Legiunea Focşani, însoţiţi de
un procuror. Credincioşii au fost din nou somaţi cu focuri de de avertisment,
s-au tras sute de focuri de armă, s-au aruncat bolovani şi pietre, gardul şi
poarta mânăstirii fiind izbite încontinuu cu sapa, toporul şi ciomagul, pentru
a-i forţa pe cei dinăuntru să se predea. Aceştia nu au ripostat prin nici un
act de violenţă, arătându-le asediatorilor lor icoana Maicii Domnului, singura
lor apărătoare, pe care jandarmii au distrus-o. Primarul comunei, reuşind să
smulgă o bucată din gard, a deschis calea jandarmilor pentru a intra în
mânăstire. Biserica şi chiliile au fost devastate şi dărâmate, cărămida fiind
transportată la preotul Trăistaru, iar icoanele, cărţile sfinte, odoarele
bisericeşti şi veşmintele au fost distruse.
Au fost omorâţi 5
credincioşi, iar alţi 28 răniţi grav. Un număr de 40 de persoane au fost
arestate şi închise timp de 4-5 luni, iar ieromonahul Ioanichie Dudescu a fost
condamnat la doi ani de închisoare, toţi fiind acuzaţi de rebeliune în masă.
Cruzimea măcelului de la Mânăstirea Cucova, la care au participat importante
forţe de jandarmi, preoţi şi enoriaşi de stil nou, evidenţiază disperarea la
care ajunsese conducerea Bisericii Ortodoxe oficiale faţă de iuţeala cu care se
reorganiza Biserica Ortodoxă Română de Răsărit şi de pericolul îndreptării
populaţiei spre aceasta.
După 21 de ani, timp în
care locul a fost părăsit, în 1956, în Valea Seacă s-au stabilit ieromonahul
Pahomie Moraru împreună cu părintele Antonie Clapon. Ei au început să
construiască un mic paraclis şi câteva chilii, timp în care au făcut actele
pentru terenul, pe atunci transformat într-o livadă, pe care fusese mânăstirea.
Din cauza prigoanei, ei au cerut autorizaţie pentru construirea unei case, şi
nu a unei biserici. Cu toate acestea, după turnarea temeliei unui paraclis,
autorizaţia le-a fost suspendată. Ea a fost obţinută pentru a treia oară după
colectivizarea din 1962, când s-a reînceput zidirea unui paraclis şi a câtorva
chilii. Odată cu întemeierea vieţii de obşte şi cu extinderea construcţiilor,
autorităţile şi-au reluat ameninţările de expulzare şi demolare. În timp, au
fost emise trei decizii de demolare, dintre care numai una a fost pusă în
practică prin demolarea unor anexe. Tot ceea ce s-a realizat în această
perioadă, s-a făcut sub o teroare continuă, pentru că cei care vroiau să
trăiască cu adevărat creştineşte erau consideraţi de autorităţile vremii
,,elemente antisociale”. Mânăstirea care se ridică astăzi este rodul muncii şi
perseverenţei întemeietorilor şi al rugăciunilor mucenicilor ce şi-au vărsat
sângele în acest loc.
Mănăstirea
Cucova astăzi
In prezent (2012)
obştea mănăstiri Cucova numără 37 de călugări şi fraţi, printre care se află
P.S. Teodosie Braşoveanul care este şi stareţul mănăstirii, opt preoţi şi nouă
diaconi. În mânăstire există ateliere de sculptură, tâmplărie, fierărie.
Călugării se ocupă cu creşterea animalelor şi a albinelor şi cu munca câmpului,
ceea ce le asigură traiul.
Măcelul
de la Cucova – mărturie a părintelui Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului
Ioan Iacob Românul
În anul 1992, înainte
de trecerea sa la Domnul, părintele schimonah Ioanichie Pârâială, ucenicul
Sfântului Ioan Iacob Românul, a trimis ultima sa mărturie, despre măcelul de la
Mănăstirea Cucova, citând un articol apărut în presa vremii, respectiv într-un
număr al ziarului “Dreptatea Putnei” din luna decembrie a anului 1935; iată în
cele ce urmează mărturia părintelui Ioanichie:
În ziua de 22
decembrie, distinsul nostru prieten, deputat de Cetatea Alba, dl. Theodor
Iacobescu, în urma intervenţiilor domnului Nicuşor Graur, a adresat domnilor
miniştrii de Interne şi Justiţie, următoarea interpelare:
“Domnul ministru de
Interne, în discursul rostit, accentua marea grijă pe care domnia sa a avut-o
pentru păstrarea ordinii şi mai ales abilitatea ce s-a manifestat în
preîntâmpinarea dezordinelor. În judeţul Putna, în tot timpul anilor 1934-1935,
a fost dezlănţuită o adevărată teroare împotriva credincioşilor stilului vechi.
Teroarea administrativă, după devastările bisericilor din Răcoasa şi
Angheleşti, a culminat cu măcelul de la Cucova, unde s-au comis sălbăticii şi
orori nemaipomenite. Credincioşii de stil vechi din judeţele Putna, Bacău şi
Tecuci, au hotărât ridicarea unei mănăstiri în comuna Cucova, judeţul Putna. Ei
au cerut şi au primit autorizaţie de construcţie atât de la ministerul de
interne cât şi de la primăria din Cucova. Având deci toate formalităţile legale
îndeplinite, credincioşii au dobândit un teren prin act autentic întocmit la
Judecătoria Sascut şi au ridicat apoi mănăstirea şi câteva chilii, împrejmuind
totul cu un gard. Au început şicanele administrative, zi şi noapte, jandarmii
încercând să pătrundă în curtea mănăstirii sub diferite pretexte, insultând,
ameninţând şi lovind.
În ziua de 27 mai a.c,
la trei săptămâni după ordinul de mai sus, organele administrative şi numeroşi
jandarmi au descins la Cucova, cu hotărârea de a pătrunde cu forţă în curtea
mănăstirii.
Credincioşii din
interior s-au opus, incizând porţile şi comunicând că nu primesc jandarmii
înăuntru, pentru că le este teamă. A început atacul care repede s-a transformat
într-un adevărat măcel. S-au tras sute de focuri de armă, s-au aruncat bolovani
şi pietre, s-a izbit cu parul, sapa, toporul, ciomagul etc., pentru a-i forţa
pe cei dinăuntru să deschidă porţile. Credincioşii n-au ripostat cu nici cel
mai mic act de violenţă, au luat icoana Maicii Domnului şi au ridicat-o
strigând: „Omorâţi-ne, privim moartea cu ochii”. Atacul a durat toată ziua,
terminându-se fatal cu pătrunderea jandarmilor în curtea mănăstirii, fiind
omorâţi 5 oameni şi rănite 28 de persoane, din care multe au rămas infirme pe
toată viaţa. S-a devastat totul, fiind dărâmate biserica, chiliile, gardul şi
fiind distruse icoanele, cărţile sfinte, odoarele bisericeşti şi veşmintele.
Astăzi pe locul unde a
fost mănăstirea, chiliile şi gardul nu se mai găseşte nimic, totul a fost ras
până la pământ. Terminându-se măcelul, a început urmărirea credincioşilor care
au putut să scape şi sute de oameni au fost fugăriţi prin păduri timp de două
luni de zile, iar acei care au fost prinşi, în frunte cu răniţii, au fost
bătuţi, maltrataţi, raşi pe cap, li s-au tăiat bărbile şi au fost deferiţi
Parchetului Putna. Un număr de 40 de persoane au fost deţinute timp de 4-5 luni
de zile, fiind închişi în închisori împreună cu criminalii de rând şi torturaţi
zilnic pentru a mărturisi lepădarea de credinţa lor. Astăzi s-a dat împotriva
lor rechizitoriul Parchetului de Putna, pentru acuzaţia de rebeliune în masă.
Acestea sunt faptele.
Aşa că, nu numai că
nimeni n-a fost pedepsit pentru crimele comise, nu numai că nimeni n-a fost
tras la răspundere pentru barbariile, ticăloşiile şi maltratările săvârşite, nu
numai că nimănui nu i s-a cerut socoteală pentru sângele vărsat, dar tot
credincioşii au avut de suferit în urmă, fiind arestaţi şi deţinuţi luni de
zile, iar astăzi trimişi în judecată.
Întrebam: Au cunoştinţă
domnii miniştrii de Interne şi Justiţie de măcelul de la Cucova? Au cunoştinţă
că acolo organele administrative au ucis 5 oameni şi au rănit grav 28 de
persoane? Cine sunt autorii crimelor comise? Cine sunt autorii barbariilor
săvârşite? Cine răspunde pentru sângele vărsat? Ce măsuri au luat domnii
miniştrii de Interne şi Justiţie împotriva autorilor acestui măcel? Cine a fost
dat în judecată dintre ei? “
La Cucova a fost măcel
în toată puterea cuvântului, au fost ucişi oameni care nu vroiau nici măcar să
se apere; asasinii au fost acoperiţi de imunitate: credinţa se plăteşte cu
sânge. Eu am fost aici – m-am pus cu faţa la pământ ca să scap cu viaţă.
Monahul
Ioanichie, rugaţi-vă pentru mine, păcătosul.
(extras din cartea Sfântul Ioan Iacob Românul – Din Ierihon catre Sion,
ediţia Ierusalim 1999, pag. 658, 659).
