Minunea
aratarii Sfintei Cruci pe cerul Atenei din anul 1925
Deoarece mai sunt 3 zile pana la
pomenirea minunii, semnului cinstitei si de viata facatoarei Cruci a Domnului,
care s-a aratat pe cer in Ierusalim, in ziua de 7 Mai a anului 351, la ceasul
al treilea, stralucind mai mult decat soarele, am hotarat sa postam acum materialul
urmator. Acesta da marturie despre o minune uimitoare (consemnata in presa
vremii chiar si cu fotografii), ce adevereste in mod elocvent si de
netagaduit, adevarul calendarului bisericesc neschimbat (cunoscut popular
drept, calendarul „pe stil vechi”).
La începutul secolului
XX, şi mai cu seamă în anii ‘20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din
Constantinopol au apărut puternice curente seculariste şi anti-bisericeşti.
Printre diverse acţiuni ale acestor forţe obscure, s-a numărat şi introducerea
samavolnică a calendarului gregorian. Calendarul gregorian era mai curând
potrivit pentru afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, din
punct de vedere liturgic, însă, el este practic inutil şi chiar dăunător. În
fapt, este imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră
canonică creştin-ortodoxă. Prin urmare, introducerea unor schimbări în
calendarul bisericesc de către o Biserică locală creează o discrepanţă
liturgică inadmisibilă în interiorul Bisericii însăşi.
În acea perioadă, un
mare număr de creştini din Grecia refuzaseră să accepte aceste schimbări
anti-canonice şi anti-bisericeşti, impuse cu ajutorul poliţiei. Aceşti oameni
au suferit prigoane, arestări şi privaţiuni de tot felul din partea
autorităţilor secularizate.
Dar ochii duhovniceşti
ai adevăraţilor creştini ortodocşi au văzut clar, chiar dacă pe atunci ei n-au
înţeles pe deplin în ce constă răul noului calendar, acesta fiind de fapt,
precursorul şi semnul prevestitor al celei mai mari erezii a tuturor vremurilor
– ecumenismul. Aşadar, printre creştinii greci se instalase nedumerirea şi
confuzia. Mulţi începuseră să şovăie. Aşa cum arienii, în 351, controlau
puterea lumească, reuşind cu sprijinul acesteia să-şi impună erezia lor în
întreg imperiul, tot aşa, reformatorii calendarului ţineau sub control puterea
de stat în Grecia.
În aceste vremuri
tulburi şi vitrege, Atotmilostivul Dumnezeu a văzut necazurile poporului Său.
Din nou, ca şi în 351, Domnul a trimis minunata arătare a semnului
Preacinstitei Sale Cruci, ca să pecetluiască adevărul şi să-i facă de ruşine pe
falşii învăţători.
Arătarea
semnului Sfintei Cruci s-a petrecut astfel:
În 1925, în ajunul
prăznuirii Înălţării Preacinstitei şi de viaţă dătătoarei Cruci a Mântuitorului
nostru, la 14 septembrie potrivit vechiului calendar bisericesc ortodox, se
săvârşea privegherea de toată noaptea în biserica Sfântului Ioan Teologul,
situată în împrejurimile Atenei. La orele 9.00 seara, în biserică şi în jurul
ei se aflau peste 2000 de credincioşi dreptslăvitori, deoarece rămăseseră prea
puţine biserici adevărat ortodoxe lăsate deschise din întâmplare de către
autorităţile civile. Bineînţeles că o astfel de adunare n-a putut rămâne
neobservată de către autorităţi. În jurul orelor 23.00, autorităţile au trimis
la biserică un batalion de poliţie „pentru a preveni tulburările ce se pot isca
într-o mulţime atât de mare”. Însă din cauza numărului mare de credincioşi
adunaţi acolo, poliţia nu a putut să îl aresteze pe preot, nici să întreprindă
vreo acţiune concretă, astfel că poliţiştii s-au amestecat cu mulţimea
credincioşilor, care deja umpluseră curtea bisericii.
Astfel, în pofida
adevăratelor motive ale prezenţei lor acolo, împotriva voinţei lor, dar
potrivit Voii lui Dumnezeu, care covârşeşte toată puterea omenească, ei au devenit
părtaşi ai minunatei trăiri a mulţimii credincioşilor.
La orele 23.30, pe cer,
deasupra bisericii, în direcţia nord-est, a început să se contureze o Cruce
luminoasă, strălucind puternic. Strălucirea ce izvora din cruce a luminat
biserica şi mulţimea noroadelor; mai mult încă, în razele ei, stelele de pe
cerul fără nori au pălit, iar curtea bisericii s-a umplut de o lumină aproape
materialnică. Crucea însăşi era alcătuită dintr-o lumină foarte densă şi se
putea observa clar că avea forma unei cruci bizantine cu bara de jos înclinată.
Această minune cerească a durat o jumătate de oră, până la miezul nopţii; după
aceea, Crucea a început să se înalţe încet, pe verticală, ca în rânduiala
slujbei Înălţării Sfintei Cruci, când preotul înalţă crucea în biserică. După
ce s-a înălţat drept în sus, Crucea a dispărut treptat.
Este cu neputinţă
graiului omenesc, a povesti cele petrecute în curtea bisericii în timpul
arătării dumnezeieşti. Toată lumea a căzut la pământ, plângând şi cântând
slavoslovii, rugându-se şi lăudându-L pe Domnul, într-o singură inimă şi un
singur glas. Printre cei ce plângeau se aflau şi poliţiştii, care
descoperiseră, pe neaşteptate, în adâncul inimii lor, credinţa curată, precum
cea a pruncilor. Mulţimea credincioşilor şi batalionul de poliţie devenise o
singură turmă de credincioşi. Cu toţii erau cuprinşi de o dumnezeiască bucurie,
mai presus de fire.
Privegherea a continuat
până în zori, la ora 4.00, după care tot acest puhoi omenesc s-a revărsat în
oraş, ducând vestea minunii petrecute, în urma căreia ei se aflau încă
tremurând şi plângând de bucurie.
Unii dintre
necredincioşi, sofişti şi inovatori, înţelegând păcatul şi vina lor, dar
nevrând să se căiască, au încercat prin orice mijloace să explice sau să
tăgăduiască minunea. Faptul că forma Crucii a fost observată atât de viu şi de
limpede, ca fiind cea bizantină (numită uneori crucea rusească), cu trei bare
transversale, cea de jos fiind înclinată, exclude complet orice argumente în
favoarea unui fenomen fizic întâmplător.
Iar faptul că o astfel
de apariţie a Crucii a avut loc la apogeul primei mari erezii, ar trebui să-i
surprindă pe creştinii ortodocşi prin sensul deosebit al însemnătăţii problemei
calendaristice şi a tot ceea ce este legat de aceasta. Nici o persoană de bun
simţ nu poate adopta o atitudine superficială, invocând raţionamente seculare
ori argumente lumeşti. Inovatorii, asemeni arienilor în 351, au fost lăsaţi
fără replică.
Mărturii ale celor
prezenţi la arătarea semnului Sfintei Cruci, deasupra bisericii Sfântului Ioan Teologul,
de pe Muntele Hymettus – 14/27 septembrie 1925
Presa
vremii relatând despre arătarea minunată a Sfintei Cruci
Ioan D. Glymis, ofiţer
de poliţie – acum pensionat, în vârstă de 78 ani Strada Aristotel, nr. 73,
Cartierul Peristeri (o suburbie a Atenei)
„Eram unul dintre
agenţii de la Academia de Poliţie, trimişi să oprească săvârşirea slujbei de
priveghere din seara aceea, acum mai bine de 50 de ani, în biserica de parohie
cu hramul Sfântului Ioan Teologul. Ortodocşii vechi calendarişti îşi ţineau slujbele
aici, fiind ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci [după vechiul calendar].
Fiind o mulţime mare de oameni adunată acolo – mai mult de 2000 de suflete, nu
am încercat să îl arestăm pe preot, aşa cum ni se ordonase, ci ne-am aşezat, în
linişte, printre credincioşii ce umpluseră curtea ce împrejmuia construcţia
bisericii, aşteptând răbdători sfârşitul slujbei. Pe la orele 22.30, am auzit
un tumult puternic şi neobişnuit, venind din partea mulţimii, care striga în
uimire. Neîntârziat, am alergat să vedem ce se întâmplă… şi am văzut. Toată
mulţimea aceea de credincioşi era într-un freamăt şi într-o stare de bucurie
duhovnicească fără seamăn. Unii plângeau; alţii, strigând, din adâncul inimii
lor: „Doamne, miluieşte!”, îngenuncheau privind spre cer; alţii, copleşiţi de
emoţie, îşi pierdeau simţirea pentru câteva clipe. Apoi, şi noi, am privit, şi,
ce să vezi? O, minune! O cruce imensă, apărută pe cer, chiar deasupra
bisericii, care era acum luminată, dimpreună cu tot locul înconjurător, de
razele ce ieşeau dintr-însa. La început, am fost stăpâniţi de frică, dar mai
apoi, uitând până şi scopul venirii noastre acolo, ne-am venit în simţiri,
îngenunchind şi plângând ca nişte prunci.
E de prisos să mai
spunem că, plini de emoţie, am rămas să participăm şi la restul slujbei de
priveghere – nu ca prigonitori, ci ca ortodocşi dreptslăvitori, iar dimineaţa,
când ne-am întors la Academie, am povestit tuturor despre minunea preaslăvită
pe care ne-am învrednicit a o trăi şi vedea.
Imediat după aceasta,
s-a făcut o investigaţie oficială, iar noi toţi a trebuit să depunem mărturie
sub jurământ, că am văzut Cinstita Cruce limpede, sus pe cer.”
Atanasie Primalis,
Conductor de tramvai – acum pensionat, în vârtsă de 80 ani, Strada Kavales, nr.
17, Niceea (o suburbie a Atenei)
„În noaptea aceea a
anului 1925, când s-a arătat semnul Sfintei Cruci, făceam ultima cursă cu
tramvaiul pe care îl conduceam, pe traseul meu obişnuit. Ajunsesem la staţia
Omonia şi întorceam, în zona scuarului, în momentul în care am văzut pe cineva
uitându-se în sus şi strigând: „Priveşte! Crucea! Crucea!” În aceeaşi clipă, am
apăsat frânele şi am oprit vehiculul. Am scos repede capul pe geamul
tramvaiului, şi, o! nevrednicul de mine, am văzut şi eu Preacinstita Cruce a
Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos – slăvit fie Numele Său,
strălucind deasupra Muntelui Hymettus. Nu îmi amintesc cât a durat aceasta.
Ştiu doar că ce am văzut atunci m-a schimbat într-un alt om; de atunci, toţi
membrii familiei mele au devenit fii credincioşi ai Adevăratei Biserici
Ortodoxe, păstrătoare a calendarului patristic.”