Mijlocirea
si Ajutorul Sfintilor
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie
Izvoratorul de Mir
De multe ori Sfântul Mare Mucenic
Dimitrie si-a izbăvit cetatea Solunului (Tesalonic) de năvălirea şi de asuprirea
barbarilor. În vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea
Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un
om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta,
venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă
cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru
apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri
luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în
biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis
uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii,
vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde
este stăpânul cel ce locuieşte aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca
un slujitor, zicând: "Ce aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul
ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând
spre mormântul sfântului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis
slujitorului: "Spune-i despre noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat
perdeaua şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum
era zugrăvit pe icoană.
Era luminat ca
soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci
tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.
Apoi, cei ce au
venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: "Vă
mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?" Iar cei ce veniseră au
răspuns: "Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca
să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea
vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul.
Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aş fi ştiut că venirea
voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi". Apoi
Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare aşa voieşte Domnul şi
Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea
în mina vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu
cinstesc numele cel sfânt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns:
"De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la
sfinţia ta".
Iar el le-a
zis: "Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie,
robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care
covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie
milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai
pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu
porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii
acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru
cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu pierzi,
Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a
greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti
Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră:
"Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A
zis Dimitrie: "Da, fraţilor, aşa
să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfârşit se va iuţi, nici în veac se
va mânia". Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a închis în
sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate
acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se
vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând la pământ, a
mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu
fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea
poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.
Auzind acestea,
cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie
îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit
întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile
cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui
Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa
Sfântul Mucenic Dimitrie.
