Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul

MARTURII DESPRE CARNAGIUL DIN CLUBUL MORTII

60 (???) DE MORTI, PESTE 180 DE RANITI

   In accidentul din clubul Colectiiv au murit peste 30 de tineri. Nu au murit oricum ci in chinuri cumplite arsi de vii si asfixiati. Multi dintre cei care au reusit sa scape, sa se catere peste mormanul de morti blocati la intrare, sunt in stare critica. Au arsuri cumplite, s-a topit pielea si carnea pe ei, sunt tumefiati si desfigurati incat foarte greu pot fi recunoscuti si sunt plini de otravuri si cianuri inhalate in club. Marturiile celor care i-au vazut si ajutat sunt de speriat. In declaratiile lor intalnesti cuvinte rare, “iad, horror, groaza”.

Multi oameni au sarit in ajutorul lor imediat fara ezitare, altii nu au vrut nici macar sa opreasca masinile personale sa care ranitii spre spital si se pare ca unii taximetristi chiar au refuzat sa transporte ranitii daca nu sunt platiti… Durerea si suferinta lor a fost si este cumplita. In fond aici vorbim si despre durere, fizica pentru cei raniti, sufleteasca pentru cei implicati. Trebuie sa marturisesc si eu durerea sufleteasca personala. Chiar daca nu am nici o legatura directa cu acest accident, simt cumva ca sunt vinovat indirect. Este cred, vinovatia celui care o duce prea bine, a crestinului de Duminica, caldicel si linistit.

Este mirabil pentru mine cum unii cauta vinovatii. Ba sunt vinovati patronii, ba autoritatile, de ce nu si Biserica? Nu stiu cine sunt vinovatii, stiu doar ca si eu sunt cumva vinovat.

   Acum, nu vom vorbi aici despre satanistul halloween insetat de jertfe si sacrificii, nici despre mafia cluburilor de noapte conduse de interlopi unde se face trafic cu droguri si unde prostitutia infloreste, nici despre concertele rock si mesajul lor direct sau subliminal, nici despre curioasele coincidente dintre denumirea formatiei, titlul albumului, imaginea posterului si a copertii de promovare, titlul piesei “Ziua In Care Murim” cu referiri directe la saritul in flacari, nici despre declaratiile lor dinaintea concertului si modul in care toate s-au intamplat in realitate, nici despre hienele cu halate din spatele paravanului donarii de organe care ajung la accidente mai repede ca salvarile, nici despre disperarea si deznadejdea unei generatii insetate de repere si modele reale care orbecaie in intuneric si nici macar despre curajul acelor tineri arsi ei insisi, care au gasit puterea sa se intoarca in flacari sa isi salveze prietenii platind asta cu pretul vietii lor.

 Vom spune putine lucruri, faptele vorbesc de la sine, vom posta doar cateva marturii graitoare. Cine are ochi de vazut va vedea, pedagogia divina este in acest caz evidenta si explicita.

Mesajul nostru se adreseaza mai ales celor credinciosi, celor care acum se simt indreptatiti sa judece si sa arate cu degetul, sa blameze si sa constate ce pacatosi sunt unii si cum ii pedepseste Dumnezeu.

Fratilor in momente ca acestea trebuie mult discernamant, acum este momentul pentru compasiune, pentru mila si rugaciune. Povetele si certarea vin mai tarziu. Acum greu poate primi cineva pedagogia dreptatii si a justitiei divine. Omul indurerat si afectat sau cel care se simte cu musca pe caciula, greu va primi o mustrare directa chiar daca este indreptatita. Conteaza foarte mult momentul in care dam sfaturi/povete si tonul cu care ne adresam. Daca nu valorificam sansa primei adresari, pierdem credibilitatea implicita si avem sanse mult mai mici cand recidivam in demersul nostru.

Mai pe scurt, sa nu ne hazardam sa aratam cu degetul in mod pedagogic iar daca vrem sa o facem sa nu ne grabim, sa alegem momentul si tonul potrivit. Sa-i lasam pe cei indreptatiti sa dea sfaturi sa o faca ei mai intai. Ar fi multe de spus, ma gandesc la suferinta imensa a celor arsi de vii care agonizeaza cumplit prin spitale, la soarta celor 30 de morti, la durerea nemangaiata a parintilor ramasi fara copii si in contrast, la cat de putin facem noi si la cat de bine o ducem fara macar sa realizam poate la adevarata valoare.

Postam mai jos cateva marturii tulburatoare ale celor implicati in cosmarul nefericitului incident care a indoliat o tara crestina in prag de halloween, in speranta ca poate ne mai trezim si noi din somnul crestinului de Duminica multumit de sine.

La final sunt doua marturii in contrast evident. Cea a unui medic de la Elias care reprezinta perfect sistemul indobitocit si spalat pe creier de media, al celor care cred ca Biserica este mereu capul tuturor rautatilor. Este exponentul perfect care nu rateaza sansa sa arunce cu noroi in biserica. La antipod este Gigi Becali, singura persoana publica care a avut curajul sa marturiseasca in fata camerelor de filmat adevarul crestin. Poate nu a fost diplomat, poate nu era acum imediat momentul potrivit, poate, poate… Oricum cinste lui pentru curajul de a spune direct, lucrurilor pe nume. Multi s-au smintit dar si asa poate multi s-au trezit.

Mass media nu a vazut suficient ca Becali a fost omul care s-a oferit sa suporte toate cheltuielile necesare pentru ca cei spitalizati sa traiasca. In  schimb au catalogat imediat afirmatiile sale drept, halucinante, socante si scandaloase. Nu este acceptabil pentru sistem ca cineva sa faca legatura intre aceasta tragedie si halloween, satanism sau pedeapsa divina. Omul modern este deranjat, in viata lui, Dumnezeu nu este binevenit cu toate legile si perceptele sale habotnice si invechite. Nici diavolul nu este oficial binevenit, mai ales pentru ca “nu exista”. Este foarte convenabil ca Dumnezeu si diavolul sa nu fie, daca totusi cumva indraznesc sa existe, atunci este de preferat ca ei sa fie absenti si preocupati cu alte cele.

Dureros este si faptul ca cineva exploateaza si converteste mediatic valul colectiv de solidaritate si emotie publica. Maestrii manipularii maselor folosesc tehnicile mediatice pentru atingerea unor obiective specifice impuse de o anume agenda. Unul dintre obiective este acela de a denigra Biserica. Priviti cat de usor se ajunge de la un eveniment care trebuia sa intoarca oamenii cu fata spre Dumnezeu, la o ura totala impotriva Bisericii si a crestinilor. Deja apar tot felul de articole, scrisori deschise, postari virale si declaratii incredibile.

Unii se grabesc sa semneze o petitie impotriva bisericii unde primul semnatar declara sforaitor si iresponsabil, “daca Dumnezeu exista va trebui sa ma implore sa-l iert”. Altii se afiseaza din nou cu bannere de genul “vrem Spitale nu Catedrale”. Saracii oameni uita ca primele spitale au fost infiintate si intretinute de Biserica. Uita ca Bisericile au fost construite de bunavoie de catre parintii si stramosii lor. Cine va opreste sa construiti spitale, oare Biserica?

Fratilor lumea respinge adevarul crestin, nu e greu de vazut ca noi ortodocsii suntem deja o specie ciudata care se face vinovata pentru tot raul din lume. Acesta este motivul randurilor de la inceputul postarii. Conteaza enorm in zilele noastre felul in care transmitem si marturisim adevarul. Felul in care ne facem vizibili si perceputi poate face diferenta, diferenta dintre a fi credibili sau discreditati. Iar asta mai ales in momente ca acestea de tragedie si solidaritate nationala si durere colectiva.

Credinta noastra este aceeasi, nimic nu s-a schimbat. Singurul lucru care trebuie sa se schimbe insa, este modul de adresare si abordare. Asta daca vrem rezultate. In esenta, omului contemporan trebuie sa i se vorbeasca “pe limba lui” ca sa inteleaga ceva.

La fel predica si aspectul misionar al marturisirii trebuie sa evolueze, trebuie sa fie ancorat in realitatea contemporana, sa abordeze frontal problemele fierbinti de interes real imediat. Oamenii au nevoie de raspuns pertinent concret la probleme contemporane, mesajul bisericii trebuie sa fie la zi, atat ca tematica cat si ca abordare. Asta este valabil si pentru crestinii consacrati care oricum participa la viata bisericii. Si ei au nevoie sa ramana treji, sa nu adoarma la predica auzind aceleasi lucruri stiute si repetate mereu in mod diferit. Poate vom dezvolta acest subiect cu alta ocazie.

Sa ne rugam pentru toti cei afectati de tragicul incident din clubul Colectiv si de asemenea, sa ne rugam sa ne pazeasca Dumnezeu de asemenea nenorociri si moarte napraznica stiind ca, “intru ce te vei afla, intru aceea vei fi judecat”.

Iertare tuturor pentru indrazneala acestor ganduri.

Mărturia unei asistente, Violeta Maria Naca, de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov

„Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal iniţial, am fost al doilea echipaj la faţa locului. Apoi au venit pompierii agitaţi. Primele două victime.  Totul era ca un coşmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfiguraţi. Urlau mulţi. Eram două salvări. Una dintre victime era o tânără rănită grav. Ţipa la mine să venim mulţi. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arşi, călcaţi în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arşi. Plângeam. Săreau arşi pe mine, urlau. Voiau să intre mulţi în ambulanţe. Şi nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum", povesteşte asistenta.

Un pompier cu o tânără de 18 ani, arsă pe 98% din corp, a implorat-o pe asistentă să o ia pe fată: "Ia-o mai repede din braţele mele. Doamne, cât de tânără e! Salveaz-o! Am şi eu o fată acasă!. Mi s-a făcut rău. Veneau mulţi, mulţi de tot. Civili urlau, tineri răniţi trăgeau de doctori, aproape smulgându-le hainele. Implorau să fie ajutaţi, să fie salvaţi. Se aruncau în faţa ambulanţelor. Dădeau cu pumnii în ambulanţe".

Aceeaşi asistentă spune că are urme de piele arsă, pe ea şi pe echipament, iar pompierul şef plângea în hohote, era în şoc şi se întreba de ce s-a întâmplat o asemenea tragedie.

"Tânăra arsă nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urlând la Colţea, cu patru răniţi grav. Ţipam să vină toţi doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de şoc. AM VĂZUT IADUL!
Doi doctori de la echipaje au rămas la faţa locului. Erau şase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Şoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în şir până i-a crescut tensiunea şi i-a ţâşnit sângele pe nas. (...) Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plâns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe braţe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflaţi şi roşii, plângea. Întreba: Sunt rău? E grav?. Apoi au adus altul. Era 70%. Plângeam. Cădea carnea de pe el. Întreba dacă mai trăieşte. Dacă e grav. Era aproape de comă. Îi curgeau lacrimi din ochi, cu sânge.

 Îmi spunea să îl ţin de mână. I-am spus că am un băiat de-o seamă cu el. Mi-a răspuns: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieşea fum din el, mai spune femeia.

Ajunsă la spital, asistenta spune că părinţi pupau ambulanţele, urlau şi întrebau unde le sunt copiii: "Le-am spus adevărul. Le-am spus că sunt în stare gravă. Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trăgeau de mine şi de colegi, de salvare".

După o pauză în care asistenta nu s-a putut opri din plâns, a continuat relatarea, spunând că doctorii au îmbrăţişat-o, i-au sărutat lacrimile şi i-au mulţumit. I-au spus că nu vor uita niciodată vocea ei când implora că are nevoie de ajutor, că vor ţine minte pentru totdeauna cum ruga dispeceratul să cheme şi colegii de acasă. Pe toţi.

"Asistenta cu care am vorbit mi-a povestit că toţi care au fost luaţi aseară sunt în stare gravă. Mi-a scris cu o durere de mamă că este profund şocată de tragedia de aseară. Abia a reuşit să vorbească despre incident, mi-a spus că are tensiunea 20. (...) Salvatoarea, eroul care povesteşte îndurerat, este Violeta Maria Naca şi are 22 de ani experienţă pe Salvare", îşi termină Claudia Postelnicescu postarea, menţionând că a vrut să arete povestea din prisma unui medic care a fost la faţa locului: "Povestea eroilor. Durerea pe care o simt medicii în momentul în care se simt neputincioşi în faţa morţii".

Marturia unui salvator ISU

   Unul dintre cei care au participat la acţiunea de salvare a victimelor din clubul Colectiv, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, era liber vineri seară. El a povestit că în cinci minute după ce s-a dat alarma a ajuns acolo, îmbrăcat în civil, pentru că a fugit de acasă în trening.

Neavând echipament, nu a putut să intre de la început în club, deşi focul era deja stins, aşa că s-a alăturat colegilor săi care preluau victimele care erau scoase de echipele din interior pentru a vedea dacă mai sunt sau nu în viaţă, iar pe cei care mai aveau puls îi transporta către ambulanţe.

"Când am ajuns eu, erau peste tot cei cu arsuri mai superficiale, iar la intrarea în club erau zeci de victime inerte, scoase de colegii mei. De acolo trebuia să îi preluăm noi. Cei care au acţionat în interior îi scoteau afară imediat ce îi găseau, fără să ştie dacă mai erau sau nu în viaţă. Erau şase sau şapte echipe înăuntru, de câte două sau trei persoane, şi îi scoteau unul după altul. Când am ajuns eu, în faţa clubului erau scoase şi întinse pe jos cel puţin 20 de victime", a povestit bărbatul.

El a precizat că până să ajungă la intrarea în club, pe drum s-a întâlnit cu colegi de-ai săi care deja cărau în braţe victimele.

"Toţi cei pe care a trebuit să îi verificăm rapid, după ce erau scoşi la intrarea în club, nu mai erau conştienţi. Erau arşi. Am găsit o fată care cred că a avut o bluziţă mai sintetică pe ea şi se topise pe ea, se vedea cum era prinsă de piele, şi mai avea sutienul. Bluza nu a ars, pur şi simplu s-a topit pe ea de la temperatura aia. Un altul era în pielea goală. Mai avea doar chiloţii pe el. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi cum ajunsese aşa. Era o imagine de groază. Ca într-un film de groază: care arşi, care dădeau din câte o mână, dar de fapt erau nişte spasme, la nas şi la gură toţi aveau funingine", a spus salvatorul.

El mai povesteşte că, după un timp, nu mai aveau tărgi cu care să transporte răniţii către ambulanţe.

"La un moment dat am rămas fără tagă şi am fugit din ambulanţă în ambulanţă şi abia am găsit una. Iar după ce am cărat victima cu targa am constatat că nu mai erau ambulanţe goale, nu aveam unde să îl băgăm. Deschideam uşa şi nici nu apucam să întrebăm că ni se spunea: nu mai avem loc. L-am lăsat acolo cu un băiat (salvator – n.r.). L-am întrebat dacă a făcut cursul de prim-ajutor şi i-am zis să stea pe el (să-l resusciteze – n.r.) şi am plecat înapoi. I-a făcut masaj cardiac până a venit ambulanţa. Nu mai ştiu când a venit să îl ia, dar ştiu că trăia. Era clar în stare gravă, dar se vedea că trăieşte. Mai ridica câte o mână. Pe cei care îi vedeam că nu mişcă şi nu mai au puls, îi dădea într-o parte", a spus bărbatul.

Acesta a povestit că la un moment dat au ajuns şi jandarmii şi au început şi ei să îi preia pe cei grav răniţi.

"Noi nu mai făceam faţă. Eram puţini care puteam să preluăm dintre ei. Din momentul în care au venit şi jandarmii, în 10 minute am terminat trierea. Cum îl scotea pe câte unul, veneau cinci - şase inşi cu boxpaletul şi îl luau", a mai spus el.

Pe lângă lipsa tărgilor, o altă problemă a fost faptul că zona era greu accesibilă şi maşinile de intervenţie ajungeau cu greu la victime.

"Dar lucrurile s-au aranjat uşor-uşor. Medicii când veneau, luau pacientul şi plecau. Nu mai stăteau. Se mai uitau eventual câte puţin şi la alte victime, dar nu mai aveau timp. Cum vedeau o targă în maşină, închideau uşile şi plecau", a mai spus salvatorul.

Acesta a povestit că a intrat în interior foarte târziu, când a primit echipamentul, pentru a se asigura că echipelor de salvatori care au scos răniţii nu le-a scăpat nicio persoană.

"Era un fum dens, un miros greu. Am încercat să intru şi fără mască, dar nu am putut să stau nici măcar un minut şi eram aproape de intrare. De la buretele acela era un fum negru, negru şi dens. Nu aveai nicio şansă să rezişti fără mască. Am intrat ulterior să verific dacă nu a mai rămas cineva după bar, într-o încăpere mică din spatele barului, un fel de depozit al lor. Ne-am uitat sub scenă, ne-am uitat peste tot. Prin club erau geci, telefoane. Pe o boxă de acolo erau o grămadă de telefoane şi sunau întruna. Sunau rudele. Am văzut pe unul că suna „Naşa”. Pe toate canapelele erau genţi, haine, pe jos erau o gramadă de alte lucruri", a povestit bărbatul.

El a mai adăugat că, din câte a reuşit să vadă, a ars doar partea de sus a clubului.

"Din ce mi s-a părut mie, pe tavan erau nişte grinzi din lemn şi sub ele era burete. Grinzile nu au apucat să ardă, dar a ars buretele ăla", susţine salvatorul. Acesta a recunoscut că incidentul de vineri seară a fost cel mai grav la care a participat. "Cred că e genul acela de eveniment care ţi se întâmplă o dată în viaţă", a concluzionat el.

Mărturia unui cameraman: "Urla la mine să las camera şi să car oameni. Ce meserie INGRATĂ"

   Un cameraman dintre zecile care au fost prezenţi vineri seară la clubul Colectiv pentru a reda în direct cele ce se petreceau acolo a povestit pe Facebook scenele pe care le-a văzut în faţa ochilor şi prin obiectivul camerei de filmat, imagini care bat orice efect special din filmele horror pe care lumea probabil se pregătea să le vadă de Halloween.

   Mario Ionescu, operator la Pro TV, a scris pe Facebook cum a trăit el seara de vineri, din mijlocul evenimentelor, cum s-a simţit rupt între meserie şi sentimentele care îl încercau, cum l-a văzut pe Adrian Despot, solistul de la Viţa de Vie ars, dar cărând pe braţe un rănit, cum şi-a găsit printre cei care reuşiseră să supravieţuiască, cum a aflat că o colegă de-a sa este în stare gravă şi că "fierbea pielea pe ea".

Mesajul său nu se vrea a fi un referat de acuzare, ci pur şi simplu o descriere a celor văzute acolo:

"Acum, la peste 35 de ore, de la momentul in care colega mea reportera m-a sunat agitata, aproape plangand, ca arde un club din incinta fostei fabrici Pionierul, dupa doar cateva ore de somn simt nevoia sa povestesc ce am trait in noaptea de 30 octombrie! Am ajuns in jur de 22.37 de minute, odata cu o masina de pompieri si 2 ambulante, mai erau 1 sau 2 la fata locului dar "gemeau" de trupuri arse. In cea din fata maternitatii Bucur, si prima victima de care am dat cu ochii, era amicul si colegul Stefan Dan!

Era ars pe maini, pe piept, pe gat, pe fata (ceea ce parea o fosta barba era o urma de par ars )! Am intrebat "cum esti ?", raspunsul lui a fost primul şoc: " eu sunt ok imi revin, dar Teo nu stiu daca scapa, fierbea pielea pe ea", am avut un moment in care m-am pierdut... "Teo, fierbea pielea pe ea" imi rasuna ca un tunet in urechi! Colegul Remus care era cu Stefan m-a trezit... "du-te si filmeaza acolo drept in fata", " nu sunt destule salvari, a spus el, au venit dupa 20 de minute, e carnagiu, sunt multi morti"! Instinctiv am plecat!

 Am avut parte de un nou şoc, oameni, care pareau vecini cu localul, carau, alaturi de alti oameni arsi, trupuri pline sange, de carne arsa, pe care ii insirau pe asfalt cat mai aproape de salvarile, care de acum curgeau si umpleau piațeta. O tanara blonda îi ghida catre salvari si implora oamenii de pe ambulante sa ia cat mai multi! Am ajuns in gang, unde m-a intampinat Adrian Despot, era ars, plin de negreala pe ochi , cara un tanar ars, a inceput sa urle la mine sa las camera si sa car oameni! M-am blocat si mi-au dat lacrimile ("ce meserie ingrata am" a fost primul gand si mi s-a facut scarba de mine). Am cautat o incuviintare de la colega reportera! Plangea! Prietenii ei erau inauntru... nu raspundea nimeni la telefon! I-am zis sa se adune, sa stea langa mine ca am nevoie de ea sa se concentreze!

Am intalnit un nou coleg Junior (Alex Banu), era bine, agitat, in stare de soc, l-am luat in brate "Teo e rau!". Am continuat sa filmez cum ieseau de acum ca pe banda oameni arsi pe brate! A aparut colegul de la Antena si am inceput sa filmam in tandem!

 Din curte a aparut un grup de oameni, localnici, cu un tanar, care parea a fi avut un tricou negru, nu am inteles care era tricoul care era pielea. I-am urmat catre locul unde l-au pus pe asfalt, cred ca era al 6-lea, al 7-lea!

Aici am remarcat un trup de fata... parul roscat cu suvite de rosu mai deschis si negru mi-a atras atentia! Am ramas nemiscat in partea de sus nu mai avea haine.. ii ramasesera doar blugii pe picioare, nearsi, de la 2 palme deasupra genunchilor! Medici, asistente de la bucur resuscitau oameni 3 trupuri mai incolo! Baiatul a incepul sa aiba convulsii apoi s-a oprit inert. Am lasat camera jos i-am luat pulsul, nu mai avea! Am inceput sa-l masez si sa urlu dupa ajutor in 3 secunde un sofer de ambulanta a inceput sa faca masaj cardiac! 

Colega mea a venit si m-a rugat sa facem stand-up-uri! Pompieri, politisti, localnici.. mutau masini pe brate din calea salvarilor! Abia atunci am realizat piațeta era plina! Colegi de presa erau peste tot.. politie, pompieri, salvari cat cuprizi cu ochiii, harmalaie de nedescris, urlete... indicatii! Am inregistrat primele reactii..(voxuri) toti spuneau la fel de la o artficie... in 30 de secude..., iad..., morti...! Nu pot sa tac.. am vazut dezorganizare crunta! Structuri care ar fi trebuit sa se coordoneze nu stiau unii de altii!

 Era panica mare si elementul uman era coplesit de imaginea dezastrului! Intr-un final s-a insituit un perimetru ... evident grija cea mai mare a politiei locale si a jandarmeriei era presa! Au iesit certuri, imbranceli! Atunci am filmat primele trupuri acoperite in totalitate de folie, de paturi, lungiti pe euro paleti! Am inteles sunt morti! Au inceput sa apara alte echipe de filmare, colegi, ne-am impartit! Am reusit sa imi dau seama trecusera 40 de minute! Piațeta era de acum un sir de ambulante care veneau-plecau!

Gata iureşul a trecut! O tigara si un moment de contemplare! Wow ce DEZASTRU! Primele cifre zvonite 40 de morti 200 de raniti!! Era de acum miezul-noptii! Dezgustarea si revolta au pus stapanire, cata dezorganizare si ce greu s-au miscat! 

Nu pot sa nu remarc personalul de la Bucur care au iesit cu tot ce aveau, cu paturici de copii, cu ser, bandaje; localnicii care s-au luptat sa scoata victimele din interior, care mai apoi erau pe post de stativ de perfuzii, pe care politistii din excez de zel incercau sa-i indeparteze de victime, iar ei tineau cu indarjire perfuziile! Am plecat catre spitale! Am constatat ca imi tremura tot corpul! Colega mea dadea telefoane si se interesa de soarta victimelor! Inca eram in stare de şoc! Sunt multe imagini care nu se vor sterge din minte! Timpul le va aseza langa celelate tragedii la care am fost martor, maternitatea Giulesti, autocarul cu ucraineni de pe A2!

Condoleante familiilor, forta celor ce lupta inca! HAI TEO, MUMU, BOBO.. LUPTATI! Suntem cu voi! Ne rugam! Acest text nu acuza pe nimeni, nu disculpa pe nimeni, nu creaza eroi, este pur si simplu relatarea a ceea ce am trait! La Colectiv".

Mesajul unui medic de la Elias

   Medic de la Elias: „Va rămâne una dintre cele mai marcante gărzi pentru mine pe secţia de Anestezie-Terapie Intensivă” „Acum am ajuns de la Spitalul Elias. Aş zice că a fost o noapte lungă, dar nu îmi dau seama când s-a făcut zi. Cert este că va rămâne una dintre cele mai marcante gărzi pentru mine pe secţia de Anestezie-Terapie Intensivă. Acum problema mea cea mai mare sunt filosofii şi moraliştii români cu puţa mica şi gura mare care stau în spatele unui ecran şi îţi zic ei de ce a fost dezastrul ăla acolo. Pentru că era muzică rock şi Halloween.

Sunteţi nişte idioţi frustraţi spălaţi pe cap de BOR! Pot să jur că Preafericitul nu a tras nici măcar un pârţ când a auzit de cele întâmplate, poate chiar s-a gândit să mai facă două biserici... în fiecare oraş. Măi creştinilor care sunteţi creştini, dezastre de genul acesta au avut loc mereu, în locaţii diverse şi chiar în locaţii în care se cântă Hallelujah, adică prin biserici. Atunci nu a mai fost Halloween şi rock?

Dacă dragostea e unul dintre fundamentele creştinismului, atunci aţi putea să faceţi două sinapse în creierul ăla odihnit şi să vă mişcaţi fundul de pe scaun să donaţi sânge. Aia e o dovadă de iubire şi de bun creştin, dar mai presus de toate, de umanitate, nu să stai la tastatură şi să ştii tu de ce Universul i-a nenorocit acolo pe bieţii oameni. E o tragedie totală, o tragedie pentru care sistemul medical aflat într-o perioadă destul de şubredă s-a mobilizat teribil de bine şi eficient. De la brancardier până la şefi de secţie şi disciplină, inclusiv rezidenţi şi studenţi, toţi au fugit şi şi-au folosit înţelepciunea şi îndemânarea pentru a-i salva pe toţi cei care a păţit acest necaz.

Vreau să îi felicit pe toţi cei care au venit de acasă, din concediu, din oraş, de oriunde şi au muncit cot la cot, au făcut tot ce le-a stat în putinţă şi au salvat extrem de multe vieţi. Am să dorm puţin şi apoi mă întorc la spital, să ajut cum pot, prin orice mijloc pentru că încă este nevoie. Nu uitaţi să donaţi.”

Mesajul lui Gigi Becali

   Contactat de FANATIK.RO, Gigi Becali a vorbit despre tragedia care a avut loc în clubul Colectiv din Capitală. „Nu ştiam ce s-a întîmplat, eu sînt la munte şi nu m-am uitat la televizor. Sînt uimit, Doamne fereşte. Nu îmi vine să cred că s-a putut întîmpla o astfel de tragedie. Aştept să văd ce o să se întîmple şi o să văd cu ce o să pot ajuta cînd ajung în Bucureşti. Nu ştiu ce să fac”, a spus Gigi Becali.

„Mi se ridică părul şi mă cutremur tot! Îmi vine să urlu!”

„Eu nu vreau să intervin, dar această tragedie m-a făcut şi pe mine să mă uit la televizor şi să văd aceste lucruri. Eu voi comenta cum gîndesc: suferinţa părinţilor care îşi îngroapă copiii. Mi se ridică părul şi mă cutremur tot.

 Să fie învăţare de minte la educaţie, că am şi eu fete şi să mă ierte toată lumea, dar ale mele nu puteau fi acolo niciodată. Am văzut nişte filmări de la acele aşa-zise spectacole. Erau lucrări demonice, se jucau cu focul şi făceau mişcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar aţi văzut că atunci cînd dansau, ţineau degetele lui Satana? E semnul lui, încornorarea. Copiii, săracii, nu conştientizau, ci doar conducătorii.

Fetele mele îmi spun tot timpul unde sînt, eu nu le las seara sau noaptea afară. Eu trebuie să ştiu tot timpul unde este. Eu nu vreau ca fetele mele să fie atrase în altă religie. Trebuie ca părinţii să tragă concluzii din această tragedie: trebuie să ştie unde sînt copiii lor tot timpul.

Pe organizatori nu i-a interesat profitul, ci distrugerea sufletului. Ei au vrut să distrugă tineretul, să acapareze suflete prin mişcări demonice. Asta fac cluburile alea. Să mă ierte toată lumea, dar ăsta e adevărul, îmi vine să plîng. Ăla nu era un spectacol curat, nu era lumină, ci întuneric acolo. Îmi vine să urlu! Cum să lăsăm 400 de copii să se ducă într-o mişcare satanica? E semn de la Dumnezeu să învăţăm din asta.

De aia nu i-a interesat banii pe intrare, au fost alţii care au vrut suflete acolo. Vinovaţi sînt cei care au organizat acel spectacol satanic pentru moarte. Procurorii vor intra în ei să le dea 25 de ani ca să îi înveţe minte. Nu au vrut bani, au omorît suflete, să mă ierte Dumnezeu”, a spus Gigi Becali în direct la Romaniatv.