Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul

Inselare cu Binecuvantare

prin cartea

“Urmarea lui Hristos” de Thomas Kempis

    In cartea ”Despre Inselare” scrisa de Sfantul Ignatie Briancianinov (considerat pe buna dreptate prooroc al Ortodoxiei vremurilor din urma) si pe care noi o socotim a fi una dintre cartile fundamentale ale Ortodoxiei, este analizata printre alte diferite forme de inselare si cartea Urmarea lui Hristos. Aceasta din urma este una dintre cele mai populare si laudate carti, tiparita si recomandata chiar in mediul ortodox, la edituri ortodoxe si cu binecuvantarea ierarhilor ortodocsi. Redam mai jos intre ghilimele cateva extrase de prezentare si prefatare a cartii in cauza.

”Revenind la Urmarea lui Hristos, sunt convins că cei care au parcurs această cuceritoare traducere românească a celebrei cărţi Imitatio Christi atribuită călugărului Thomas din Kempis, vor fi de îndată de acord cu mine cum că ea face parte din cele 100 de cărţi esenţiale despre care vorbeam mai sus. Din două motive. Pentru forţa cu totul ieşită din comun a mesajului transmis de carte, forţă evidenţiată în atâtea şi atâtea prefaceri miraculoase a sufletelor considerate păcătoase înainte de-a face cunoştinţă cu ea. Pentru că în cei 500 de ani scurşi de la apariţia ei, această formidabilă carte a ajuns să se plaseze îndată după Biblie în ceea ce priveşte numărul cititorilor, adică doua dintre cele mai citite cărţi ale lumii, nu doar din lumea creştină după cele mai corecte aprecieri”.

Librariile Adevarul

„Urmarea lui Hristos“, în titlu original „Imitatio Christi“ scrisă de călugărul augustinian Thomas  Kempis este o carte pe care trebuie s-o ai în biblioteca ta personală. A fost tipărită în cele mai multe limbi şi în cel mai mare  număr  de exemplare, după Biblie”.

Editura Bunavestire

”Am preferat sa publicam aceasta traducere din doua motive.   Primul   a   fost acela ca traducatorul s-a tinut credincios de textul original si de aceea textul lui reda cu totul fidel cartea originala. In al doilea rand am preferat aceasta traducere si pentru frumoasele Meditatii, ce sunt facute pe marginea capitolelor din cartea originala, si care, socotim noi, pot fi de cel mai mare folos pentru cititori. Credem ca aceasta carte nu ar trebui sa lipseasca din nici o casa de crestin, ravnitor cu adevarat dupa mantuirea sufletului. Asa se explica si de ce, indata dupa Sfanta Scriptura, ea este cartea cea mai citita dupa fata pamantului, precum si cea care a lucrat cele mai multe intoarceri la Dumnezeu a sufletelor pacatoase”.

Editura Artemis dupa Editura Monastirei Neamtu

”Lucrarea este ediţia anastatică a cărţii apărute în anul 1923, la Tipografia Mănăstirii Neamţu, fiind traducerea vestitei lucrări Imitatio Christi a lui Thomas a Kempis. După Biblie, este cartea tipărită în cele mai multe limbi şi în cel mai mare număr de exemplare; numai textul latin a depăşit 2.000 de ediţii. Leibniz spunea că este "una dintre cele mai bune cărţi care s-au scris cândva". Dintre toate cartile de pietate, ce s-au scris de vreun credincios al Bisericii, ea este socotita drept cea mai buna. Cunoscatorii spun ca ei ii revine locul imediat dupa Sfanta Scriptura, in ceea ce priveste puterea de prefacere sufleteasca, pe care o exercita asupra cititorilor. Din proprie experinta noi confirmam constatarea aceasta. Si credem ca intr-adevar ea este cartea, care n-ar trebui sa lipseasca din nici o casa de crestin, ravnitor cu adevarat dupa mantuirea sufletului”.

        Redam mai jos analiza cartii facuta de Sfantul Ignatie Briancianinov concluzionand totodata faptul ca, suntem supusi inselarii duhovnicesti (unul dintre primele semne fiind tocmai acela ca ne consideram neanselati sau neanselabili) si ca toti trebuie sa ne ghidam dupa sfatul duhovnicului si niciodata doar dupa parerea noastra personala. Bine ar fi ca aceasta carte sa fie la loc de cinste in bibleoteca fiecarui crestin ortodox in locul inselatei lucrari “Urmarea lui Hristos”.

Ucenicul: Spui că lucrarea “Urmarea lui Hristos” a fost scrisă din amăgire de sine; totuşi, ea are o mulţime de admiratori chiar printre fiii Bisericii Ortodoxe!

Stareţul: Tocmai că aceştia, fiind extaziati de valoarea ei, isi dau cu parerea despre aceasta valoare fara să aibă nici o pricepere. In inainte-cuvantarea traducatorului rus la cartea “Urmarea lui Hristos” – editia din anul 1834, tiparita la Moscova – se spune: “Un foarte luminat barbat – rus, ortodox – obisnuia sa spuna: “Daca mi s-ar cere parerea as indrazni sa asez scrierea lui Kempis indata dupa Sfanta Scriptura”.

Aceasta sentinta atat de hotarata da unui scriitor de alta lege deplina intaietate asupra tuturor Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, iar cel ce se rosteste, pune parerea sa mai presus de asezamintele intregii Biserici, care, la Sfintele Sinoade, a recunoscut scrierile Sfintilor Parinti ca fiind de Dumnezeu insuflate, randuind citirea lor nu numai spre zidirea sufleteasca a tuturor fiilor sai, ci si ca indreptar pentru dezlegarea problemelor bisericesti.

In scrierile Parintilor se afla pastrata o mare comoara duhovniceasca, crestina si bisericeasca: predania dogmatica si morala a Sfintei Biserici. Este vadit ca “Urmarea lui Hristos” este cea care l-a adus pe sus-pomenitul barbat intr-o asemenea stare care sa-l faca a se rosti intr-un fel atat de indraznet, atat de gresit, atat de trist.

(“Urmarea” atunci cand a aparut pentru prima oara, a fost osandita chiar de Biserica sa latina, fiind pusa sub urmarirea Inchizitiei. Urmarirea a incetat, mai apoi, si s-a prefacut in protectie, atunci cand s-a vazut ca aceasta carte este o buna unealta de propaganda in randul oamenilor care si-au pierdut adevarata intelegere a crestinismului si au pastrat fata de el doar o legatura de suprafata. Sub numele de propaganda papista, se intelege aici acea parere despre Papa, pe care Papa vrea sa o insufle despre sine omenirii, adica parerea despre puterea suprema, autocratica, nemarginita pe care Papa ar fi avand-o asupra lumii. Propaganda, avand acest tel, prea putin ia seama la calitatea invataturii pe care o propune; ei ii convine orice contribuie la implinirea telului sau – chiar si credinta in Hristos fara parasirea credintei in idoli).

Aceasta este amagirea de sine! Aceasta este inselare! Ea a luat fiinta din pareri mincinoase; parerile mincinoase au luat nastere din simtirile gresite impartasite de cartea cu pricina. In aceasta carte traieste si din aceasta carte rasufla ungerea duhului celui viclean, care ii linguseste pe cititorii ei, imbatandu-i cu otrava minciunii, otrava indulcita cu mirodeniile subtiri ale semetei cugetari, slavei desarte si patimii dulcetii.

Cartea ii poarta pe cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa legea duhovniceasca.

Cartea lucreaza cu putere asupra sangelui si nervilor, ii atata – si de aceea ea place cu osebire oamenilor robiti simturilor: de aceasta carte poti sa te indulcesti fara a te lepada de despartirile grosolane ale simturilor. Cugetarea semeata, subtirea patima a dulcetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. Adulmecandu-si dezmatul in forma subtire a lucrarii sale, oamenii trupesti cad in extaz de atata betie, de desfatarea capatata fara de osteneala, fara lepadare de sine, fara pocainta, fara “rastignirea trupului cu patimile si poftele” (1 Galat. 5, 24), prin lingusirea starii de cadere.

Manati de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobitocesti in patul unei iubiri si mai nelegiuite, care domneste in casa de desfranare a duhurilor lepadate. O oarecare persoana, apartinand, dupa starea ei pamanteasca, societatii inalte si cultivate, iar la aratare – Bisericii Ortodoxe, s-a rostit in urmatorul fel despre o luterana raposata, socotita ca sfanta de catre aceasta persoana: “il iubea pe Dumnezeu cu patima; se gandea numai la Dumnezeu; il vedea numai pe Dumnezeu; citea numai Evanghelia si “Urmarea”, care este o a doua Evanghelie”. In aceste cuvinte a fost infatisata tocmai acea stare in care sunt adusi cititorii si cinstitorii “Urmarii”.

Întocmai, în duhul său, cu această fraza este sentinta vestitei scriitoare frantuzoaice, d-na de Sévigné, în legătură cu vestitul poet francez, Racine cel bătrân. “Il iubeşte pe Dumnezeu – şi-a îngăduit să spună d-na de Sévigné – asa cum isi iubea mai inainte amantele”. Vestitul critic La Garpe, fost mai inainte ateu si care a trecut mai apoi, la un crestinism prost inteles si schimonosit de catre el, incuviintand rostirea d-nei de Sévigné, a spus: “Cu aceeaşi inimă este iubit Creatorul cu care este iubită şi creatura, deşi urmările acestor iubiri se deosebesc la fel de mult între ele pe cât se deosebesc şi obiectele lor”.

Racine a trecut de la desfrâu la înşelarea numită părere. Această înşelare se vădeşte cât se poate limpede în cele din urmă două tragedii ale poetului: în “Esthera” şi în “Gotholia”. “Înaltele” cugetări şi simţiri creştine ale lui Racine şi-au găsit un loc larg în templul Muzelor şi al lui Apollo; în teatru – au stârnit entuziasm, aplauze. “Gotholia”, socotită drept cea mai reuşită lucrare a lui Racine, s-a jucat de patruzeci de ori la rând. Duhul acestei tragedii este unul şi acelaşi cu duhul “Urmării”.

Noi credem că în inima omenească se află o poftă dobitocească, semănată în ea de cădere, şi care se afla in legatura cu poftele duhurilor căzute; noi credem ca se afla in inima si o dorire duhovniceasca, dorire cu care am fost ziditi si prin care iubim in chip firesc şi legiuit pe Dumnezeu şi pe aproapele, care se afla in potrivire cu dorirea sfintilor ingeri.

Pentru a-l iubi pe Dumnezeu, si pe aproapele in Dumnezeu, trebuie numaidecat sa ne curatim de pofta dobitoceasca. Aceasta curatire o savarseste Sfantul Duh in omul care arata prin vietuirea sa ca o voieste pe ea. De fapt, in intelesul duhovnicesc, inima se cheama pofta dimpreuna cu celelalte puteri sufletesti, iar nu inima ca parte din trup. Aceste puteri sunt stranse in inima trupeasca, iar numele a trecut, prin intrebuintarea obsteasca, de la partea trupului la suma puterilor sufletesti.

Fata de oamenii trupesti, barbatii duhovnicesti socot cu totul dimpotriva cu privire la aceasta carte: adulmecand miasma raului care se da drept bine, ei sunt cuprinsi, neintarziat de dezgust fata de cartea care raspandeste o asemenea miasma.

Stareţului Isaia monahul, care se linistea in Pustia Nikiforovsk (Eparhia Olonetk ori Petrozavodsk), barbat foarte sporit in rugaciunea mintii si invrednicit de adumbrirea harului, i s-a citit o bucata din “Urmarea lui Hristos”. Staretul a patruns de indata miezul cartii. El a inceput sa rada si a glasuit: “O! Acestea au fost scrise din “parere”. Nu-i nimic adevarat aici! Totul este nascocit! Toma a descris starile duhovnicesti asa cum i s-au nazarit si asa cum i s-au parut lui, nestiindu-le din cercare”, inselarea infatiseaza, ca nefericire, o priveliste dureroasa; iar ca prostie, o priveliste caraghioasa. Arhimandritul manastirii Kirilo-Novoieversk (Eparhia Novgorod), barbat vestit pentru asprimea vietii sale si care se indeletnicea, din simplitatea inimii sale, numai cu nevointa trupeasca, iar despre nevointa sufleteasca stia cat se poate de putin – ei bine, la inceput el ii povatuia pe cei ce se sfatuiau cu el si se aflau sub calauzirea sa sa citeasca “Urmarea”; cu cativa ani, insa inainte de a trece la cele vesnice, a inceput a opri cu strasnicie citirea ei, zicand cu sfanta simplitate: “Mai inainte socoteam ca aceasta carte este folositoare de suflet, insa Dumnezeu mi-a descoperit ca ea este vatamatoare de suflet”.

Ieroschimonahul Leonid, vestit prin cercarea sa in lucrarea monahiceasca, cel ce a pus inceputul infloririi duhovnicesti in Pustia Optinei (Eparhia Kaluga) avea aceeasi parere despre “Urmarea lui Hristos”. Pe toti nevoitorii mai sus-pomeniti i-am cunoscut fata catre fata. Un oarecare mosier, crescut in duhul Ortodoxiei, si care cunoscuse pentru o scurta vreme asa numita “lume mare”, adica lumea din paturile sale inalte, a vazut, odata, in mainile fiicei sale cartea “Urmarea lui Hristos”. El i-a interzis acesteia citirea cartii, zicand: “Nu vreau ca tu sa urmezi modei si sa cochetezi inaintea lui Dumnezeu”. Iata cea mai buna judecata facuta asupra cartii.