marți, 10 iunie 2014

O preafrumoasa Minune a Maicii Domnului
Pentru ceea ce s-a învrednicit să vadă pe Domnul în trup ca pe un copil de trei ani, după cum a cerut

               O oarecare fecioară, îmbunătăţită şi evlavioasă avea mare dorinţă să vadă pe Domnul Prunc mic de trei ani, după cum a fost cu trupul când începea să vorbească. Deci, rugându-se pentru aceasta de multe ori către Domnul, a ascultat-o Cel Preaîndurat şi mult Milostiv. Şi într-o dimineaţă, ducându-se ea la Biserică ca să asculte Sfânta Slujbă, după ce s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi a plecat tot norodul, ea a mai rămas pentru ca să se roage către Preasfânta cu evlavie şi cu umilinţă până la vremea prânzului, după cum îi era obiceiul, zicând închinăciunea îngerului, cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia şi cugetând la Dumnezeieştile Taine, adică la întruparea, Patima şi învierea Domnului.
Deci, stând la Cântarea aceea dumnezeiască şi la privirea cerească, a văzut umblând împrejurul Sfintei Mese un copil ca de trei ani, cu chipul negrăit de frumos şi preaslăvit. Iar ea ca o nepricepută a socotit că ar fi fost al unui oarecare boier, care din nebăgare de seamă l-ar fi lăsat să intre în Sfântul Altar.
Deci chemându-L pe Dânsul la sine L-a mângâiat, şi luându-L şi sărutându-L, L-a ţinut în braţe mai mult timp, pentru că era preafrumos şi se vădea a fi cu dar dăruit mai mult decât toţi copiii.
Şi întrebându-L pe El al cui ar fi, nu i-a răspuns, ci numai se uita lung la ea cu o privire prea dulce şi minunată. Iară ea socotea cum că fiind încă Prunc mic cu vârsta, de aceea nu vorbea.
Şi avea mare dorinţă să-l facă să vorbească vreun cuvânt. Deci i-a zis lui: „Zi, fiul meu: – Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită”. Iar pruncul a zis acele cuvinte vorbind cu un prea dulce şi argintiu glas. Apoi spunându-i mai departe cuvânt cu cuvânt închinăciunea îngerului, Dumnezeiescul Prunc a zis după ea cu un prea dulce şi frumos grai, până ce a ajuns la aceasta: „Binecuvântat este rodul pântecelui Tău”, pe care cuvânt Iisus cel prea blînd şi smerit eu inima n-a voit să-l zică.
Iar fecioara i-a mai zis de vreo două ori îndemnându-l pe Dânsul să zică şi cuvintele acelea, ca unele ce sunt mai cinstite de cât toate altele.
Atunci Pruncul, uitându-se lung la dânsa, i-a zis cu o privire lină şi prea milostivă: „Bucură-te preaiubita Mea fiică, că ceea ce doreai, acum ai văzut”.
Acestea zicând Stăpânul, s-a făcut nevăzut.
Atunci, prea buna fecioară, cunoscând cum că a fost Stăpânul Hristos, s-a rănit cu dragostea Lui şi a mulţumit milostivirii Lui, că a primit cererea ei şi a ascultat-o şi a veselit-o cu Dumnezeiasca Lui venire.
Şi aşa de tare a rămas întipărită în mintea ei amintirea acelei veniri a Stăpânului Hristos, încât totdeauna cugeta şi se gândea la El cu atâta dulceaţă şi desfătare, încât rămânea de multe ori în dumnezeiasca uimire.
Deci, în feciorie şi curăţie petrecând, s-a mutat din viaţa cea vremelnică, ducându-se întru fericirea cea veşnică.
Din cartea, Minunile Maicii Domnului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să comentați decent în limitele bunei cuviințe.