Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul

Cateva intamplari adevarate din paterice

Despre un crestin care si-a judecat duhovnicul
Monahul Panaret Filoteitul
Pururea-pomenitul duhovnic de la Schitul Cavsocalivia, ieromonahul Nicodim, mi-a povestit următoarea istorioară luată din niște manuscrise athonite:
Un creștin credincios vreme de cincisprezece ani mergea la duhovnicul și-și mărturisea neputințele sale omenești. Într-o zi, așa cum obișnuia, a mers la duhovnicul său ca să se mărturisească și, deschizând ușa camerei duhovnicului, l-a găsit desfrânând cu o femeie. A ieșit îndată afară și, plecând spre casă, și-a spus în sinea sa: „Ah, ce am pățit! Vai mie! De atâția ani mă spovedesc la duhovnicul meu și acum nu știu ce să fac. Mă voi osândi, pentru că, de vreme ce este atât de păcătos, toate păcatele pe care le-am mărturisit nu mi s-au iertat”. Și se chinuia mult acel om pentru răul ce l-a ajuns și nu știa ce să facă.
Mergând pe drum, a însetat. Mai mergând puțin a ajuns la un râuleț în care curgea o apă limpede și foarte curată. S-a plecat și a băut. A băut atât de mult, încât s-a săturat și nu mai voia să mai plece de acolo, ci voia să mai bea din acea apă curată. La un moment dat s-a gândit: „Dacă aici jos apa este atât de bună, atunci, cu cât te vei apropia de izvor, cu atât va fi mai bună”. Și odată cu gândul a pornit să caute izvorul acelei ape.
Dar când a ajuns acolo, ce să vadă? Vede cum apa iese din gura unui câine mort. Atunci a suspinat din adânc și a spus: „Vai mie, că m-am spurcat eu, ticălosul, bând din această apă murdară! Se vede că sunt foarte păcătos și necurat, de mi se întâmplă aceste lucruri”.
În marea mâhnire în care se afla, i s-a arătat Îngerul Domnului și i-a spus:
–    Omule, de ce te mâhnești și te întristezi pentru lucrurile care ți se întâmplă? Când ai băut apă din râu, nu te-ai bucurat că ai aflat acea apă și nu te mai săturai de ea, iar acum când ai văzut că ea iese din gura cea necurată a câinelui, spui că te-ai spurcat? Nu te mâhni pentru aceasta, deoarece apa pe care ai băut-o tu și pe care toată lumea o bea, cu toate că iese din gura necurată a câinelui, nu este a câinelui, ci este darul lui Dumnezeu; apa este a lui Dumnezeu.
La fel și cu duhovnicul tău care te mărturisea, iertarea pe care ți-o dădea nu era a lui, ci iertarea este darul lui Dumnezeu. Preasfântul Duh  o dă prin duhovnic celui ce-și mărturisește curat și sincer păcatele și neputințele sale. Să știi că darurile și harismele lui Dumnezeu se dau oamenilor, prin mijlocirea preoției celor hirotoniți și care au binecuvântarea de a mărturisi și de a ierta păcatele, așa cum Însuși Stăpânului Hristos a spus Sfinților Săi Apostoli și Ucenici: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” .
Așadar Sfinții Apostoli au dat această stăpânire episcopilor și urmașilor lor, iar aceia preoților și duhovnicilor hirotoniți după rânduială. Din această pricină și pentru faptul că săvârșesc Sfintele Taine ale lui Dumnezeu, preoții sunt mai presus în vrednicie și decât însuși împăratul și cel mai înalt demnitar al poporului. Preoții sunt mai presus decât toți, deoarece orice ar fi oamenii în această lume, vredniciile lumești, de la preot și de la duhovnic vor lua iertarea păcatelor lor. Căci alt drum nu există, pentru că aceasta este Sfânta Tradiție a Sfintei noastre Biserici.
Apoi Îngerul i-a spus:
–    Acum mergi să pui metanie și să ceri iertare de la duhovnicul tău, pe care l-ai văzut păcătuind, și roagă-l ca să te ierte de păcatul osândirii pe care l-ai făcut împotriva lui. Cât despre păcatul pe care el l-a făcut, Dumnezeu îl va cerceta și numai El îl va judeca. Pentru că tu l-ai văzut pe el săvârșind păcatul, însă nu poți ști dacă el s-a pocăit și cum s-a pocăit. Așadar tu ai rămas cu păcatul osândirii, iar acela, dacă se va pocăi, va culege roadele pocăinței și ale îndreptării sale. De aceea nu avem dreptul să judecăm nici un om”.
După ce Îngerul a spus acestea acelui creștin credincios, s-a făcut nevăzut. Iar creștinul, împlinind porunca Îngerului, s-a întors la duhovnicul său și i-a spus toate cele pe care le-a văzut și le-a auzit de la Îngerul Domnului, după care i-a făcut metanie. În timp ce acel creștin îi spunea duhovnicului său cele petrecute, așa cum i-a poruncit Îngerul, acela a început să se pocăiască, plângând cu amar și cerând iertare de la Preamilostivul, Preaînduratul și Preabunul Dumnezeu. Și în scurtă vreme și-a îndreptat cele ce rău le-a săvârșit, slăvind pe Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său.
După ce duhovnicul meu, Părintele Nicodim, mi-a povestit acestea, a continuat cuvântul și cu multă dragoste mi-a spus:
–    De aceea, fratele meu Haralambie , noi, oamenii, nu avem dreptul să cercetăm viața celorlalți oameni, potrivit celor spuse de Apostolul Pavel: „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?” .
Cu atât mai mult nu trebuie să-i judecăm pe preoți, pe duhovnici și, în general, pe toți clericii, pe care Dumnezeu îi încearcă cu asprime, iar diavolul îi războiește cu multă viclenie și măiestrie. Căci Însuși Dumnezeu spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” . Așadar noi suntem datori să iertăm greșelile celorlalți, să ne pocăim, să ne judecăm și să ne pedepsim numai pe noi înșine. Dacă vrem să ne mântuim, să-i iertăm pe ceilalți și, potrivit cu porunca Sfintei Evanghelii, care spune „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc greșelile voastre” , vi se va ierta, dacă veți ierta.
Așadar, frații mei, osândirea este un mare păcat și nu trebuie niciodată să ne preocupe defectele și căderile celorlalți oameni. Noi nu avem nici o treabă cu acestea. Fiecare ceea ce face, pentru sine o face. Noi suntem datori ca ceea ce vedem și auzim, să iertăm și să-i iubim și să ne străduim să-i ajutăm, pe cât putem, pe ceilalți.
 
Despre Avva Isaac Tebanul

A venit odată avva Isaac tebanul la chinovie, şi a văzut un frate greşind şi l-a osândit. Când a ieşit în pustie, a venit îngerul Domnului, şi a stat în picioare înaintea uşii de la chilia lui, zicându-i:
– Nu te las să intri.
– De ce?
– M-a trimis Dumnezeu să-ţi spun „zi-i aşa: unde porunceşti să-l arunc pe fratele care a greşit, cel pe care l-ai osândit tu?“
El se căi îndată zicând:
– Am păcătuit, iartă-mă.
– Ridică-te, te-a iertat Dumnezeu. Păzeşte-te de acum să nu judeci pe cineva înainte ca să-l judece Dumnezeu.

Despre Avva Moise Etiopianul

Paladie, cel care a consemnat apoftegmele Părinţilor, spune că odată s-au adunat fraţii unei mănăstiri să judece fapta unui monah şi l-au invitat la judecată pe avva Moise Etiopianul. Ce se întâmplase? Un frate greşise odată în pustia Sketis, şi au trimis şi după avva Moise, dar el nu voia să vină. A fost trimis preotul după el, să-i spună: „Vino, că te aşteaptă lumea“. Atunci el s-a ridicat şi a venit. A luat un coş găurit plin cu nisip, pe care îl căra în spate. Ceilalţi, ieşindu-i în întâmpinare, îi spuseră: „Ce s-a întâmplat, avva, cu tine? Şi ce reprezintă sarcina pe care o porţi în spate?“
„Acestea sunt păcatele mele, a răspuns vestitul eremit, pe care eu însumi nu le văd, printre altele, merg să-l osândesc pe fratele meu pentru păcatele lui, pe care le văd foarte bine.“ Mustraţi de acest răspuns, fraţii au anulat judecata lor cu privire la cel vinovat.

Fratele care s-a mântuit fără osteneală deoarece nu judeca niciodată pe nimeni

O dată un mirean a mers la Schitul Kavsokalivia să se facă călugăr. Dar părinţii schitului nu voiau să-l primească deoarece, pe lângă faptul că era trândav şi nepăsător, mai era şi foarte scandalagiu, mereu pricinuind neplăceri.
Deoarece aceluia îi plăcea în schit, a rugat pe părinţi să-i îngăduie să rămână acolo ca mirean şi să mai lucreze din când în când.
Astfel şi-a petrecut viata sa în trândăvie şi nepăsare până în ceasul morţii sale, când a căzut la pat. Cu toate acestea părinţii îl cercetau şi se aflau mereu lângă el. Într-o zi muribundul privea cu insistentă la ceva şi făcea semne. Părinţii nu ştiau ce se întâmplă. Când şi-a venit în sine, le-a povestit acest lucru înfricoşător: “Am văzut pe Arhanghelul Mihail ţinând în mână o hârtie în care erau scrise toate păcatele mele şi spunându-mi:
- Vezi acestea pe care le am scrise aici? Pe toate le-ai făcut. De aceea pregăteşte-te să mergi în iad.
-  Sfinte arhanghele, uită-te printre toate păcatele mele şi vezi dacă există păcatul osândirii, i-am spus eu.
Atunci Arhanghelul a căutat şi mi-a spus:
- Nu, nu există.
- Atunci nici eu nu trebuie să merg în iad, potrivit cu cele spuse de Domnul: „nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” (Luca VI, 37).
Auzind acestea Arhanghelul Mihail a rupt hârtia cu păcatele mele.
Aşadar, părinţilor, voi merge în rai. Când mi-aţi spus că nu sunt bun de monah şi lucram în schit ca mirean, atunci când veneam la biserică în sărbători adeseori auzeam cuvintele Evangheliei: „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei VII, 1) şi mi-am spus: «Sărmane suflete, cel puţin acestea să le împlineşti». Acestea m-au mântuit fără altă osteneală.
Cu aceste cuvinte şi-a dat sufletul în mâinile Arhanghelului Mihail.

 Despre Avva Marcu Egipteanul

Se zice despre avva Marcu egipteanul, că a petrecut treizeci de ani, neieşind din chilia lui. Şi avea obicei preotul de venea şi făcea sfânta Liturghie. Iar diavolul văzând răbdarea bătrânului cea îmbunătăţită a meşteşugit să-l ispitească cu osândirea. Deci a făcut pe oarecare ce era îndrăcit să meargă la bătrânul pentru blagoslovenie iar cel îndrăcit mai înainte de tot cuvântul striga către bătrân: preotul tău are miros de păcat, nu-l mai lăsa să intre la tine. Iar insuflatul de Dumnezeu bătrân, a zis către ei: fiule, toţi leapădă necurăţenia afară, iar tu ai adus-o la mine. Dar scris este: nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Mat. VII, 1.). Însă, deşi este păcătos, Domnul îl va mântui pe el, căci scris este: şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi (Iacob. V, 16.). După cuvântul acesta, făcând rugăciune, a izgonit dracul din om şi l-a slobozit sănătos. Iar după ce a venit preotul, după obicei, l-a primit bătrânul cu bucurie. Bunul Dumnezeu văzând nerăutatea bătrânului, i-a arătat lui semn, căci atunci când vrea preotul să stea înaintea Sfintei Mese, precum bătrânul ne-a povestit, a văzut îngerul lui Dumnezeu pogorându-se din cer şi punând mâna lui pe capul preotului şi preotul s-a făcut ca un stâlp de foc. Iar el, mirându-se pentru vedere, a auzit glas zicând către el: omule, ce te-ai mirat pentru lucrul acesta? Căci dacă împăratul cel pământesc nu va lăsa pe slujbaşii săi să stea înaintea lui întinaţi, decât numai cu slavă multă, cu cât mai mult puterea cea dumnezeiască nu va curăţi pe slujitorii Sfinteior Taine, când stau înaintea slavei celei cereşti? Iar viteazul şi nevoitorul lui Hristos, Marcu egipteanul, mare făcându-se, s-a învrednicit darului acestuia, pentru că n-a osândit pe cleric.

Despre Monahul Pavel

Cel mai apropiat vecin de chilia Sfantului Serafim de Sarov in manastire a fost un monah simplu, pe nume Pavel, care nu s-a remarcat cu multe nevointe, Singura lui virtute a fost aceea ca nu osandea niciodata. Sfantul Serafim, caruia i se descopereau Cerestile Taine, vorbea despre el:

"Cu toate ca fratele Pavel nu e nevoitor, dar pentru faptul ca niciodata nu osandeste, el va mosteni dupa moartea sa nespusa fericire a Imparatiei Ceresti a lui Hristos". 

Despre batranul care a osandit pe un frate oarecare

Stiti ce s-a întâmplat batrânului aceluia, care auzind de oarecare frate ca a cazut în curvie, numai pentru ca a zis: o, ce rautate a facut, nu stiti ce lucru groaznic spune la Pateric pentru dansul? Ca îngerul luând sufletul acelui frate ce pacatuise l-a dus la el, zicându-i: „Iata, a adormit acela pe care l-ai osândit, unde poruncesti sa fie dus sufletul sau: la împaratia cerului sau la iad?”. Oare este alta înfricosare mai mare ca aceasta? Cuvântul îngerului catre batrânul nu însemneaza altceva, decât numai aceasta: de vreme ce tu esti judecatorul pacatosilor si dreptilor, spune ce hotarasti pentru acest ticalos suflet? Îl miluiesti pe el, ori îl osândesti în munci? Deci întru atât s-a înspaimântat acest sfânt batrân, încât în tot restul vietii lui n-a încetat a lacrima si a suspina si cu mii de dureri a se ruga lui Dumnezeu sa i se ierte pacatul acela. si aceasta pocainta o facea dupa ce a cazut la picioarele îngerului si a luat iertare. Ati priceput dar din ceea ce a zis îngerul catre acel batrân cât de grea este rautatea osândirii? A fost iertat batrânul, dar sufletul lui nu s-a mai putut mângâia, nici n-au contenit lacrimile lui pâna a murit.

Despre Avva Amona

  Ce a facut sfântul Amona când au venit catre dansul fratii aceia tulburati si i-au zis: „Vino de vezi parinte, ca în chilia cutarui frate este o muiere” O, câta milostivire a aratat, câta dragoste s-a aflat în sufletul acelui sfânt! Pentru ca dupa ce a simtit ca fratele ascunsese pe muiere sub un butoi, a mers si a sezut deasupra si apoi le-a zis: cercetati de gasiti pe muierea ce ati zis ca este în chilia acestui frate. Si dupa ce au cercetat si nu au gasit, le-a zis: Dumnezeu sa va ierte, si i-a înfruntat. Si povatuindu-i sa se fereasca de grairea de rau, i-a învatat mult sa nu creada îndata la ponosul vecinului lor. Apoi si pe acel frate l-a înteleptit si l-a îndreptat, nu numai prin faptul ca i-a acoperit greseala, ci la vreme potrivita, în taina l-a sfatuit sa paraseasca pacatul, si apucându-l de mâna, i-a zis: „Grijeste-te frate de sufletul tau!” si foarte s-a pocait fratele, umilindu-se mult de iubirea cea de oameni si de blândetea ce a aratat batrânul pentru dânsul.

Nimeni cu adevarat nu uraste asa pacatul, precum Sfintii. Ei insa nu urasc pe cei ce gresesc, nici ii osandesc, nici ii gonesc pe dansii, ci inca si patimesc cu dansii si ii invata si-i mangaie, precum un doctor, vrand sa vindece un madular bolnav, nu arata nebagare de seama si nesarguinta, ci ravna spre cela ce boleste si toate le face ca sa-l tamaduiasca. Asemenea si pescarul, cand arunca undita in rau si prinde un peste mare si-l simte ca se tulbura si se afunda, nu il trage pe el dintr-o data si cu sila, ca sa nu i se rupa sfoara si sa-l piarda cu totul. Ci, slobozind sfoara cu mestesug, pana umbla el unde voieste, dupa ce socoteste ca s-a obosit si a incetat cu miscarile, atunci incepe iarasi a-l trage pe el incetisor. Asa si Sfintii cu indelunga rabdare si cu dragoste invata pe fratele ce greseste si nu se intorc de la dansul, nici nu le este lor urat, nici se scarbesc de el, ci il acopera si-l sprijinesc, ca la vreme sa-l indrepteze pe acesta si nici pe altii nu-i lasa ca sa-l vadeasca pe el, ca si aceia mai mult sa sporeasca in dragostea lui Hristos.