O înfricoşată şi
preaslăvită minune a arătării Domnului nostru Iisus Hristos
Din viaţa celui între sfinţi Părintelui
nostru Grigore (Grichentie/Grighentie) Arhiepiscopul Omiriţilor (Etiopiei)
„Şi i-a zis
Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar
învia cineva dintre morţi” (Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 16,
versetul 31). Aceasta este invatatura de baza a Domnului nostru Iisus Hristos
referitor la cei care cer minuni mai presus de fire pentru a crede. Totusi
pentru intarirea credintei Dumnezeu a facut si ingaduit nenumarate minuni, dar
putine se ridica la masura acesteia intamplate prin mijlocirea Sfantului Arhiepiscop
Grigore. Este o minune putin cunoscuta deoarece aproape mereu este redata
varianta prescurtata a vetii acestui sfant, varianta in care nu este pomenita
aceasta preaslavita aratare a Domnului Iisus Hristos. Consideram extrem de
folositoare cunoasterea acestei intamplari minunate, care este o exceptie inedita
in intreaga istorie a crestinismului. Vom ingrosa episodul respectiv in cadrul
acestui text, pentru a fi mai usor accesibil celor interesati.
Cetatea Mediolanului a avut mai întîi această făclie dumnezească,
pusă în sfeşnicul bisericesc întru rînduiala slujbei diaconeşti, prin
descoperirea lui Dumnezeu. Apoi şi alte cetăţi şi sate l-au avut pe el
propovăduitor al numelui lui Hristos şi dezrădăcinător al înşelăciunii
idoleşti. El era fecior din părinţii binecredincioşi, Agapie şi Teodotia,
crescut în dreaptă credinţă şi în frica lui Dumnezeu. Din tinereţe s-a umplut
de darul lui Dumnezeu şi a fost făcător de minuni şi tămăduitor. Deci, îl
pregătea Dumnezeu pentru treapta arhieriei, de care îi spunea lui prin părinţii
cei mai înainte-văzători şi prin descoperire.
Venind odată Grigore în Mediolan, la un oarecare părinte sihastru,
i-a spus lui toate cele ce aveau să i se întîmple, căci era părinte mai
înainte-văzător, care văzuse şi venirea lui Grigore către el, mai înainte cu
treizeci de stadii şi i-a spus-o ucenicului său.
Un alt părinte, purtător de semne, care vieţuia într-un munte şi,
de care înştiinţîndu-se Grigore, s-a dus la dînsul. Apropiindu-se de muntele
acela şi de locaşul acelui sfînt părinte, a văzut un stîlp de foc în văzduh şi,
fiind cuprins de frică, a căzut la pămînt. Apoi, întărindu-se, se sculă şi
merse ca să vadă ce era cu acea arătare de foc, ce i se arăta lui de departe ca
o văpaie. Apropiindu-se a văzut pe omul lui Dumnezeu venind către dînsul pe
care l-a sărutat şi l-a chemat pe nume, Grigore, deşi nu-l văzuse niciodată.
Grigore a fost găzduit la acel mare stareţ două zile, unde s-a
învrednicit a avea o vedenie preaslăvită. La miezul nopţii a văzut pe acel
bărbat purtător de Dumnezeu, la rugăciune, cu mîinile întinse în sus,
ridicîndu-se de la pămînt şi stînd în văzduh. Mirîndu-se Grigore, cînd se făcu
ziuă, bătrînul l-a chemat la sine şi i-a zis cu glas lin şi blînd: "Vino,
prietene şi frate, să ne împărtăşim din folosul cel de obşte, din mirul lui
Dumnezeu, căci spre aceasta ai venit la mine păcătosul, ca să te înştiinţezi de
cele descoperite mie pentru tine. Deci tu, fiule, ai să vezi cetatea Romei şi
să te rogi în biserica Sfîntului Mucenic Bonifatie şi a Aglaidei. De acolo ţi
se cuvine a pleca în Alexandria; după aceea în Etiopia, spre a propovădui
cuvîntul adevărului. Apoi vei merge în Omiriţi, în cetatea Negran, care s-a
prădat de Dunaan, evreul, căreia îi trebuie învăţătură apostolească. Acolo,
mari şi preaslăvite lucruri, isprăvind, te vei odihni şi vei trece la
locaşurile drepţilor. Însă ai să suferi multe necazuri de la iudeii cei
neplecaţi care vieţuiesc în Omiriţi, dar pe mulţi vei întoarce către Dumnezeu,
Care îţi va fi bun ajutor, înţelepţindu-te şi povăţuindu-te pe tine. Acolo vei
primi treapta arhiepiscopiei, prin punerea mîinilor preacuviosului Asterie,
patriarhul Alexandriei.
Auzind acestea, fericitul Grigore îşi zicea că este nevrednic de
aceasta şi mai degrabă ar fi vrut să petreacă cu bătrînul. Dar acel bărbat
purtător de semne şi mai înainte-văzător i-a spus şi de arătarea aceea, pe care
o văzuse însuşi Grigore. Căci a văzut pe marii apostoli Petru şi Pavel, punînd
omoforul pe umerii lui mai înainte, însemnînd darul arhieriei, care era să i se
dea lui. Şi mai mult se mira fericitul Grigore, de mai înainte-vederea
bătrînului, căci şi aceea nu s-a tăinuit de dînsul, pe care însuşi a văzut-o în
singurătate şi a zis: "Slavă lui Dumnezeu, Celui ce lucrează unele ca
acestea întru cei ce-L iubesc! Fie voia Domnului". După două zile l-a
trimis stareţul de la sine, sărutîndu-l cu dragoste şi Grigore s-a dus
mîhnindu-se că se desparte de un asemenea bărbat dumnezeiesc ca acela, arzînd
cu văpaia dragostei către dînsul de-a pururea pomenindu-l.
De acolo s-a dus mai întîi la Cartagena, unde, petrecînd multă
vreme, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu şi toate bolile vindeca. Apoi, prin rînduiala
lui Dumnezeu, s-a dus la Roma şi locuia în preajma bisericii Sfîntului
Bonifatie şi a Aglaidei. Venind la mormîntul Sfîntului Apostol Petru şi căzînd
cu lacrimi la pămînt, i s-a făcut o vedenie, căci se vedeau uşile cerului
deschise şi o lumină negrăită strălucind. Şi iată, Sfîntul Apostol Petru, care
avea în mîna sa cea dreaptă o cheie, ieşi din uşile cereşti şi venea către
dînsul cu multă slavă, luminînd şi strălucind cu faţa şi a zis către dînsul:
"Acum am venit aici, cu mila Domnului, fiule Grigore, căci mai înainte de
această vreme am fost cu apostolii ceilalţi în Negram, cetatea Omiriţilor,
stînd înaintea celor ce au pătimit pentru Domnul nostru Iisus Hristos, de la
evreul Dunaan, întărind pe fiecare dintr-înşii întru bună credinţă şi, cu ajutorul
Domnului, toţi s-au împotrivit voii evreului, celui călcător de lege.
Iar pentru dreapta credinţă s-au nevoit bine şi au pătimit pentru
adevăr. Şi acum sînt în cer împreună cu părinţii cei din veac, fiind
învredniciţi cinstei celei fără de moarte. Deci, acum am venit aici ca să
cercetez cetatea, iar fratele Pavel, care este ajutătorul bisericilor din toată
lumea, despărţindu-se de mine de la Ierusalim, s-a dus în Persia. Iar tu, o,
fiule, bună cale călătorind, sîrguieşte-te a bine plăcea lui Dumnezeu, călăuzindu-te
totdeauna după legea Lui, ştiind că viaţa acestei lumi şi frumuseţea ei trec ca
visul şi ca umbra şi fericit vei fi dacă vei săvîrşi alegerea ta, aşa precum ai
început. Căci, umblînd în voia Domnului, pe mulţi vei aduce întru frica lui
Dumnezeu. Iată, acum ţi se pregăteşte ţie scaun în cer de Însuşi Stăpînul şi
vei cîştiga cele bune împreună cu noi".
Acestea zicînd, apostolul s-a dus şi s-a sfîrşit vedenia. Iar
Grigore, venindu-şi în fire, iarăşi a căzut la pămînt numindu-se pe sine
ticălos şi păcătos. După multă rugăciune s-a dus la gazda sa şi în acea noapte
a văzut în vis pe Sfîntul Apostol Pavel, care îi dădea un vas plin cu
untdelemn, ce era mai înainte însemnare a darului preoţiei şi a arhieriei.
Grigore, luînd în vis vasul din mîinile sfîntului cu untdelemnul acela, îndată
s-a deşteptat şi, bucurîndu-se cu inima, cînta: "Răspuns-a inima mea
cuvînt bun, căci m-a uns pe mine Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei". După
acestea a ieşit din Roma şi s-a dus în Alexandria, punînd în toate zilele în inima
sa suişul către Dumnezeu şi sporind din putere în putere, umplîndu-se de
înţelepciune dumnezeiască şi de mari daruri cereşti.
În acea vreme împărăţea la greci Iustin, în Etiopia Elezvoi,
dreptcredincioşi împăraţi, iar la Omiriţi împărăţea Dunaan evreul, care a
ridicat prigoană asupra creştinilor şi se sîrguia a pierde numele lui Hristos
din împărăţia lui. El a luat cu vicleşug slăvita cetate Negran, care credea în
Hristos şi a pierdut o mulţime de credincioşi; pe unii cu foc i-a ars, iar pe
alţii i-a tăiat cu sabia şi pe preacinstitul domn Areta l-a omorît împreună cu
cetăţenii cei mai de frunte. De acest lucru auzind dreptcredincioşii împăraţi
Iustin şi Elezvoi, le-a părut rău pentru nevinovata vărsare de sînge. Atunci a
scris Iustin către Elezvoi, îndemnîndu-l spre război împotriva nelegiuitului
Dunaan, ca să facă izbîndă pentru sîngele nevinovat. Iar prealăudatul împărat
Elezvoi, umplîndu-se de rîvnă şi adunînd toată puterea sa, a mers asupra
evreului Dunaan. Făcîndu-se război mare, cu ajutorul lui Hristos l-au biruit pe
Dunaan şi toată puterea lui au sfărîmat-o pînă la sfîrşit, iar pe Dunaan cu
rudeniile sale i-au tăiat cu sabia. Apoi, luîndu-i împărăţia, au curăţit-o de
nelegiuirile idoleşti şi păgîneşti şi slava numelui Domnului nostru Iisus Hristos
o răspîndeau în tot ţinutul, încît mulţi din evrei şi din alte neamuri care
vieţuiau în Omiriţi căutau să se boteze. Însă atunci nu era nici episcop, nici
preot, nici diacon şi nici un fel de cleric, căci toată rînduiala duhovnicească
o prăpădise nelegiuitul Dunaan, din toată împărăţia Omiriţilor. Pentru aceea a
trimis fericitul Elezvoi la Asterie, patriarhul Alexandriei, vestindu-i toate
cum i-a ajutat bunul Dumnezeu şi rugîndu-l să aleagă un bărbat înţelept, cu
trăire şi cu fapte bune, care să cunoască bine legea veche şi cea nouă, apoi,
hirotonindu-l episcop, să-l trimită la dînsul în Omiriţi, cu toate trebuinţele
bisericeşti.
Patriarhul Alexandriei s-a bucurat de o scrisoare ca aceea şi de
ajutorul lui Dumnezeu dat creştinilor împotriva păgînilor şi căuta acel om care
trebuia acolo, pentru a-l face episcop, pe care să-l trimită îndată la Elezvoi.
Atunci mulţi se aduceau la preafericitul Asterie, dar nici unul nu s-a găsit
plăcut înaintea sa. Deci, s-a întors patriarhul spre rugăciune şi spre
priveghere de toată noaptea ca însuşi Domnul să aleagă şi să arate pe cel care
ştie că este vrednic spre o slujbă ca aceea. Acestea făcîndu-se, s-a arătat
patriarhului în vedenie Sfîntul Apostol Marcu, poruncindu-i să caute pe Grigore
diaconul, care nu demult a venit în cetate şi găzduieşte la un oarecare
Leontie. Pe acela să-l sfinţească şi să-l trimită la Elezvoi ca arhiepiscop, că
pentru această trebuinţă l-a adus Dumnezeu de departe în acea cetate.
A doua zi, patriarhul, trimiţînd degrabă, a căutat casa lui Leontie
şi, găsind-o, a chemat la dînsul pe Grigore, pe care l-a întrebat cine şi de
unde este. Apoi descoperindu-i arătarea cea despre dînsul şi spunîndu-i
trebuinţa Bisericii, îl sili să primească treapta arhieriei. Grigore,
aducîndu-şi aminte de proorocia bătrînului purtător de semne de lîngă Mediolan,
că va primi treapta arhieriei prin punerea de mîini a Cuviosului Asterie,
patriarhul Alexandriei, umplîndu-se de lacrimi, a zis: "Voia Domnului să
fie; fă, stăpîne, ceea ce voieşti, după porunca Domnului". Şi îndată a
sfinţit patriarhul pe Grigore în preot, apoi arhiepiscop şi s-a făcut minune
înfricoşată în vremea slujbei şi a sfinţirii, căci s-a schimbat faţa lui
Grigore şi se arăta în chipul luminii, ca focul luminîndu-se cu darul
Preasfîntului Duh. Iar din veşmintele lui ieşea fum de mir de bună mireasmă şi
de aromate de mult preţ, încît toată biserica s-a umplut de bună mireasmă.
Aceasta s-a făcut în toată dumnezeiasca slujbă şi ochii tuturor priveau la
Sfîntul Grigore, minunîndu-se de acea preaslăvită minune. Acea minune o vedeau
şi trimişii împăratului Elezvoi şi se minunau, care lucru l-au spus mai pe urmă
împăratului lor. Iar după sfinţirea şi îndestulata mîngîiere duhovnicească cu
patriarhul, a fost eliberat Sfîntul Grigore cu trimişii lui Elezvoi, avînd cu
sine şi tot clerul ce se cuvenea treptei sale, cum şi toate trebuinţele
bisericeşti.
În puţine zile a ajuns în Etiopia, apoi în părţile Omiriţilor şi a
avut o bucurie foarte mare binecredinciosul împărat Elezvoi de venirea
arhiepiscopului Grigore. Mai vîrtos cînd a aflat că dumnezeiasca arătare l-a
ales la acea treaptă şi că în minunat semn s-a arătat în vremea hirotoniei lui
darul Duhului Sfînt, care vieţuia într-însul. Deci, l-a întîmpinat pe el cu
cinste şi cu dragoste şi toată stăpînirea sa a dat-o lui. Apoi înconjura
împăratul cu dînsul toate cetăţile cele din ţara Omiriţilor, zidind sfinte
biserici şi împodobind mormintele sfinţilor mucenici omorîţi pentru Hristos de
către necuratul Dunaan şi aducînd pe cei necredincioşi către Sfîntul Botez.
În cetatea Negran a pus domn pe fiul Sfîntului Mucenic Areta şi a
zidit o biserică preafrumoasă a Sfintei Învieri a lui Hristos, alta în numele
Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a treia în numele Sfîntului Mucenic Areta
şi al celor împreună cu dînsul, aproape de casa lui. Apoi a zidit şi prin alte
cetăţi biserici, pe care singur Sfîntul Grigore le sfinţea şi le punea preoţi
şi diaconi, încredinţîndu-le păstoria cea deşteptată asupra oilor lui Hristos
celor cuvîntătoare.
Fericitul împărat Elezvoi, după uciderea lui Dunaan, mai zăbovind
în pămîntul Omiriţilor destulă vreme, ca la treizeci şi şase de ani şi, toate
rînduindu-le şi îndreptîndu-le bine, a voit a se întoarce la scaunul său din
Etiopia. Deci, chemînd împreună cu Sfîntul Grigore pe toţi boierii, domnii şi
sfetnicii, se sfătuiră pe cine să aleagă împărat al Omiriţilor, care să fie
bărbat binecredincios şi priceput, blînd şi temător de Dumnezeu. Iar sfetnicii
au zis către împărat: "Pe care îl ştie stăpînirea ta şi pe care îl va
descoperi ţie Dumnezeu, pe acela pune-l, că între noi nu este nici unul care
să-ţi semene ţie întru înţelepciune şi vrednic de cununa împărăţiei".
Împăratul, căutînd la arhiepiscop, a zis: "Acest lucru este
al tău, cinstite părinte şi învăţătorul nostru. Iată, înaintea feţei tale sînt
toţi boierii, căpeteniile şi ostaşii mici şi mari. Pe acela pe care voieşti,
cheamă-l în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi unge-l pentru împărăţie.
Pentru că noi toţi cei din Etiopia, Dumnezeu binevoind, voim a ne duce".
Iar sfîntul arhiepiscop a zis: "Bine ai socotit, binecredinciosule
împărat, că precum inima ta este în mîna lui Dumnezeu, aşa şi cuvîntul tău de
la Dumnezeu s-a dăruit. Pentru că este bine ca totdeauna în tot lucrul, mai
întîi a întreba pe Părintele nostru, Care este în ceruri şi precum El
porunceşte, aşa se cuvine a face". Acestea zicînd fericitul şi sculîndu-se
de la locul său, s-a depărtat de dînşii şi, plecîndu-şi genunchii la rugăciune,
spre răsărit, cu ochii şi mintea înălţîndu-le la cer, s-a rugat cu sîrguinţă şi
în destul ca Însuşi Dumnezeu, Cel ce ştie viaţa şi cugetul fiecăruia, să le
arate pe bărbatul cel vrednic de împărăţie.
Rugîndu-se arhiepiscopul, deodată puterea Domnului nostru Iisus
Hristos cea nevăzută a răpit în văzduh pe un oarecare bărbat cu numele Avramie,
vrednic de acest lucru şi, aducîndu-l, l-a pus înaintea împăratului Elezvoi,
încît toţi strigau cu spaimă: "Doamne miluieşte!" Iar arhiepiscopul a
zis: "Iată, pe care trebuie să-l ungem pentru împărăţie. Pe acesta
lăsaţi-l aici împărat şi voi fi cu dînsul, precum va binevoi pentru noi
Domnul". Şi s-a făcut bucurie mare tuturor pentru o purtare de grijă ca
aceea a lui Dumnezeu.
După aceasta împăratul Elezvoi luînd pe Avramie, bărbatul cel de
Dumnezeu arătat, l-a dus în soborniceasca biserică a Prea-sfintei Treimi, care
era în cetatea cea împărătească a Farului şi l-a îmbrăcat în porfiră
împărătească, i-a pus coroană pe capul lui şi s-a săvîrşit de Sfîntul Grigore,
arhiepiscopul, ungerea cea împărătească. Apoi s-a adus jertfa cea fără de sînge
pentru împăraţi şi pentru tot poporul şi s-au împărtăşit amîndoi împăraţii cu
dumnezeieştile Taine din mîna arhiepiscopului.
După săvîrşirea tuturor acestora, a strigat poporului: "Lui
Elezvoi, sfinţitul împărat al Etiopiei, mulţi ani! Lui Avramie, iubitorul de
Hristos împărat al Omiriţilor, mulţi ani! Şi iarăşi amîndorura împreună, lui
Elezvoi şi lui Avramie binecredincioşilor şi iubitorilor de Dumnezeu împăraţi,
mulţi ani!" Aceasta s-a cîntat de cîte trei ori. Apoi a glăsuit: "Lui
Grigore, sfinţitului arhiepiscop nostru, povăţuitorului şi dascălului, pace şi
sănătate, întru mulţi ani!" După aceasta "tuturor oştilor creştineşti
şi tuturor popoarelor credincioşilor, mulţi ani! Şi aşa a intrat în palatul
împărătesc, dănţuind, ospătîndu-se, benchetuind şi veselindu-se de Domnul Dumnezeu,
Mîntuitorul său şi de binecredincioşii lor împăraţi.
Apoi a petrecut Elezvoi încă treizeci de zile în pămîntul
Omiriţilor, învăţînd şi povăţuind pe împăratul cel tînăr ca să-şi rînduiască
bine şi să-şi îndrepteze împărăţia sa cu cinste, cu dreptate şi să asculte
întru toate pe părintele său duhovnicesc, Grigore. După aceea, alegînd din
oastea Etiopiei cincisprezece mii de bărbaţi viteji, i-a lăsat împăratului cel
nou, spre ajutor şi pază împărăţiei. Apoi s-a întors în Etiopia, unde după
puţine zile, lăsîndu-şi împărăţia cea pămîntească, s-a dus în pustie şi s-a
închis într-o chilie întunecoasă, lîngă oarecare mănăstire şi n-a ieşit
dintr-însa pînă la fericitul său sfîrşit. Iar hrană primea pe o ferestruică de
la monahii care vieţuiau acolo. Aşa, după dulceţile cele împărăteşti, avînd
viaţă aspră vreme îndelungată, a trecut în împărăţia cerurilor.
Un împărat ca acesta, atît de slăvit şi de bogat, acest fel de
smerenie şi de sărăcie de bunăvoie, a lăsat tuturor. După mutarea lui, se
povestea de monahii de acolo, un lucru ca acesta: Un frate oarecare tînăr,
trimiţîndu-se la ascultare, a intrat într-o cîrciumă şi s-a îmbătat de vin,
apoi a căzut în păcatul necurăţiei trupeşti. Şi a fost într-una din zile,
făcînd păcatul cel obişnuit, apoi întorcîndu-se prin pustie la mănăstire, a
intrat într-o pădure şi, iată, un balaur mare s-a repezit asupra lui, vrînd
să-l înghită. Monahul fugea şi se abătea încoace şi încolo, vrînd a scăpa de
balaur, dar acela îl gonea. Deci, strîmtorîndu-se fratele de pretutindeni şi nemaiputînd
să fugă undeva, l-a ajuns balaurul să-l mănînce. Şi, aducîndu-şi aminte de
fericitul Elezvoi, s-a întors şi a zis către balaur: "Te jur cu
rugăciunile preasfinţitului şi dreptului Elezvoi, depărtează-te de la
mine". Iar balaurul, ca şi cum s-ar fi ruşinat de numele celui pomenit, a
stat şi, prin porunca lui Dumnezeu luînd glas omenesc, a zis către monah:
"Cum te voi cruţa pe tine? Pentru că îngerul lui Dumnezeu venind, mi-a
poruncit să te mănînc pentru necurăţiile tale, fiincă te-ai făgăduit a sluji
Domnului întru curăţie, iar acum petreci spurcînd trupul tău şi mîniind pe
Duhul Sfînt".
Monahul, auzind pe balaur grăind omeneşte şi vădindu-i faptele
lui, a rămas fără răspuns şi, tremurînd, ruga cu jurămînt pe balaur ca să-l
cruţe. Iar balaurul i-a zis: "Ce mă juri pe mine aşa? Tu singur mai întîi
te jură mie, că de acum nu vei mai săvîrşi necurata faptă trupească şi atunci
te voi lăsa pe tine". Iar fratele se jura, zicînd: "Mă jur pe
Dumnezeu Cel ce locuieşte în cer şi pe rugăciunile cinstitului împărat Elezvoi,
că de acum nu voi mai mînia pe Domnul meu, pe Care acum rău l-am mîniat cu
necurăţia trupească". Aceasta zicînd monahul, îndată s-a pogorît foc din
cer şi a mistuit pe balaur înaintea monahului. Iar el, fiind cuprins de frică
şi de cutremur, s-a dus în mănăstirea sa şi după aceea n-a mai greşit înaintea
Domnului cu păcatul desfrînării şi s-a săvîrşit întru pocăinţă bună.
Împărăţind în pămîntul Omiriţilor binecredinciosul împărat
Avramie, fericitul arhiepiscop Grigore, punînd prin cetăţi episcopi, bărbaţi
iscusiţi, l-a sfătuit ca să poruncească tuturor celor de sub stăpînirea lui,
iudeilor şi elinilor sau să se boteze sau să fie sub pedeapsă de moarte. Ieşind
o aşa poruncă împărătească, mulţime de iudei şi de păgîni, cu femei şi cu
copii, veneau la baia dumnezeiescului botez, dar nu de voie ci, temîndu-se de
moarte. Iar iudeii cei mai aleşi şi mai învăţaţi în lege, adunîndu-se de prin
toate cetăţile şi făcînd sobor pe ascuns, se sfătuiau ce vor face şi ziceau:
"De nu ne vom boteza, după porunca împăratului, toţi vom fi omorîţi şi
femeile şi copiii".
Unii dintr-înşii ziceau: "Să facem voia împăratului, ca să nu
fim omorîţi fără de vreme, iar în taină să ţinem credinţa noastră". Alţii
se sfătuiau ca nu cu făţărnicie, ci pe faţă să-şi ţină legea evreiască,
"ca nu cumva, scăpînd din mîinile oamenilor, să cădem în mîinile
izbînditorului Dumnezeu, căci mai amar vom pieri". Alţii ziceau:
"Vedem că de acum noi nu mai trebuim Dumnezeului nostru, căci
binecinstitorul nostru împărat Dunaan şi toată oastea lui a dat-o în mîna lui
Elezvoi spre moarte şi ce vom face nu ştim". Iar alţii ziceau: "De
voim să păzim legea noastră şi sănătatea întreagă, apoi să ieşim în taină din
hotarele acestea, unul cîte unul, fiecare luîndu-şi ale sale, pentru ca nu împreună
cu trupurile să ne pierdem şi sufletele noastre". Iar alţii au zis:
"De vom vrea să fugim, se vor înştiinţa creştinii şi cu totul ne vor
pierde pe noi". Deci nu se pricepea nici unul din ei ce vor face.
Unul dintre dînşii, preaînţelept învăţător de lege, cu numele
Ervan, care ştia toată legea veche şi era învăţat bine şi în filosofie, a zis
către dînşii: "Voi toţi grăiţi cele deşarte, care nimic nu folosesc. De
voiţi să mă ascultaţi, apoi veniţi toţi împreună cu mine şi să grăim
împăratului şi lui Grigore episcopul, ca să ne dea dintre dînşii dascăli, care
ar vrea să se întrebe cu noi despre lege şi despre credinţă. Dacă ne vor birui,
atunci cu pricină binecuvîntată, ne vom face creştini. Iar de nu ne vor birui,
apoi singuri vor cunoaşte, că ne silesc cu nedreptate a ne depărta de legea
noastră. Însă să vedem ce va fi, să-i ispitim pe dînşii şi să aflăm ce fel de
credinţă au. De va fi adevărată, să credem, căci poate a venit acum Mesia şi
noi nu am priceput. Iar de se va afla credinţa lor mincinoasă, apoi vom fi adeveriţi,
căci pentru Dumnezeu murim şi cu osîrdie să primim moartea".
Acestea zicînd Ervan, s-au temut toţi şi au zis: "Vedem că
ajuţi creştinilor; au nu ştii că a noastră credinţă este adevărată? Cum o vom
lăsa?" Ervan a zis: "Nici un cuvînt viclean n-am zis înaintea
voastră, fraţilor. Să ştiţi că ori aşa, ori într-alt chip, siliţi vom fi de
dînşii să ne botezăm. Deci, de nu mă veţi asculta, nevinovat sînt faţă de voi,
pentru că, deşi nu veţi cerca credinţa lor însă şi fără de ispitire, o veţi
primi şi veţi face precum poruncesc ei. Iar de nu veţi primi credinţa lor, apoi
desăvîrşit vă vor omorî".
Acestea auzind, toţi s-au supus lui Ervan şi, făcînd scrisoare de
rugăminte, au mers şi au dat-o împăratului. Împăratul citind-o, s-a mîniat
foarte asupra lor, voind să-i dea morţii pe toţi. Dar s-a oprit să nu facă
aceasta fără sfatul arhiepiscopului, căruia dîndu-i acea scrisoare şi citind-o,
fericitul a zis: "Frumos şi bine grăiesc iudeii, pentru că a crede din
bunăvoire, mai mare lucru este, decît de nevoie". Lasă-i, o! împărate, ca
mai întîi să se întrebe cu noi şi după aceea vei face cu dînşii ce vei
voi". Şi s-a învoit împăratul cu sfatul arhiepiscopului. Apoi s-a dat
iudeilor vreme spre a se pregăti de întrebare patruzeci de zile, în care să-şi
caute dascăli pentru dînşii, care ar voi să vină fără temere la întrebare.
După împlinirea acelor zile s-a adunat mulţime de iudei, avînd cu
ei mulţi din rabinii cei mai înţelepţi, care ştiau bine legea şi care erau
pregătiţi spre întrebare. Deci s-a făcut întrebarea cea de obşte în cetatea
Farului, venind împăratul cu toată suita, sfinţitul arhiepiscop cu tot
sfinţitul sobor, mulţime mare de popor creştinesc, ca să audă întrebarea aceea.
Era şi soborul evreiesc, cu cărturarii şi cu învăţătorii lor de lege, cu cei
puternici în cuvinte. Şi au pus pe Ervan înaintea episcopului, ca pe un domn al
ritorilor şi începător al cuvîntului, care ştia bine legea şi cărţile
proorocilor şi era iscusit şi în filosofie. Apoi, poruncind să fie tăcere, s-a
început între arhiepiscop şi Ervan această întrebare, care se află în cartea
Mineiului; însă aici nu s-a scris prea multe de aceasta, pentru mulţimea
cuvintelor.
Făcîndu-se tăcere şi toţi, cu gurile deschise, luînd seama la
vorbe, a început sfîntul arhiepiscop a grăi către Ervan, preaînţeleptul
învăţător al legii evreieşti şi către toată adunarea, zicînd: "Noaptea
trecînd şi soarele dreptăţii răsărind, pentru ce voi staţi împotriva Luminii
Lui şi nu credeţi întru Dînsul?" Ervan a zis: "Dacă Soarele dreptăţii
a răsărit şi noi ne împotrivim precum zici tu, crezînd în Dumnezeul legii, apoi
cu cît mai vîrtos voi, neamuri fiind, care ţineţi cele străine vă împotriviţi
luminii dreptăţii, ocărînd dumnezeiasca lege, cea dată nouă de la
Dumnezeu".
Arhiepiscopul a zis: "Noi, cei ce sîntem din neamuri, a cui
făptură sîntem?" Ervan zise: "Arătat este că a lui Dumnezeu făptură
sînteţi". Arhiepiscopul a zis: "Dacă şi noi ca şi voi sîntem făptură
a lui Dumnezeu, ce cinste mai mare decît noi aţi cîştigat?" Ervan a
răspuns: "Aceea pe care am avut-o mai mult decît egiptenii".
Arhiepiscopul atunci a zis: "Bine ai adus la mijloc pe
egipteni; dar arată-mi cinstea voastră mai mare decît a acelora". Ervan
zise: "Au n-ai citit minunile cele mari pe care le-a făcut Dumnezeu prin
Moise în pămîntul Egiptului, în Marea Roşie şi prin pustie? Cum după ieşirea
lui Israil a înecat pe egipteni, iar pe acela l-a mîntuit?"
Arhiepiscopul a spus: "Nici o deosebire nu este între cinstea
voastră şi cea a egiptenilor. Căci pe aceia i-a înecat Dumnezeu în mare, iar pe
voi, pentru răutatea voastră, v-a pierdut pe uscat şi, trecînd Marea Roşie,
v-aţi înecat la mal, cumplit sfîrşindu-vă în pustie, de vreme ce din şase sute
mii de popor şi mai mult, numai Halev şi Isus a lui Navi s-au învrednicit a
vedea pămîntul făgăduinţei. Vezi dar cum v-au cinstit pe voi Dumnezeu, mai mult
decît pe egipteni?" Ervan zise: "Dar cui a plouat mană în pustie, lui
Israil sau neamului din Egipt?" Arhiepiscopul zise: "Dar ţi se pare
că erau mai cinstite mîncările ce aveaţi în Egipt sau mana cea din
pustie?" Ervan zise: "Arătat este că mana a fost mai cinstită".
Arhiepiscopul zise: "Apoi pentru ce v-aţi întors cu cugetele înapoi,
poftind cărnurile cele de porc din căldări, usturoiul, ceapa şi toată hrana
egipteană, iar mana aţi urît-o?".
După acestea s-a început întrebarea pentru Sfînta Treime. Ervan
zicea: "Creştinii au trei dumnezei, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh.
Dumnezeu însă a grăit în Sinai: Ascultă,
Israile, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul Unul este şi afară de Dînsul alt
Dumnezeu nu este. Deci, împotriva legii lui Dumnezeu fac creştinii,
cinstind trei dumnezei, iar nu Unul. Arhiepiscopul îi răspunse: "Numai un
Dumnezeu avem, Făcătorul tuturor, însă în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfîntul
Duh, într-o dumnezeire". Apoi îi aduse acest grai al lui David: Cu cuvîntul Domnului, cerul s-a
întărit şi cu Duhul gurii Lui, toată puterea lor, a cărui înţelegere este aşa:
Domnul este Dumnezeu Părintele; Cuvîntul Lui este Dumnezeu Fiul; Duhul gurii
Lui, este Dumnezeu Duhul Sfînt. Într-acest chip se arată trei feţe dumnezeieşti,
iar dumnezeirea este una, căci Fiul şi Duhul sînt de o fiinţă cu Părintele,
împreună fără de început, pururea de o fiinţă şi de un scaun".
Despre Cruce şi despre moartea Domnului se aduceau împotriva
evreilor, scrierile Legii vechi, proorociirile şi vorbele cele întunecate ale
umbrei, precum sînt acestea: Şi
va fi viaţa ta spînzurată înaintea ochilor tăi. Apoi acestea: Veniţi să punem lemn în pîinea lui,corabia
lui Noe a fost chipul Crucii zicînd: Copacul
cel din Savec, în care berbecele a schimbat junghierea lui Isaac. Apoi toiagul lui Iosif, la al cărui
vîrf s-a închinat Iacov: Şi
schimbarea mîinilor bătrînului în binecuvîntarea celor doi fii ai lui Iosif. După aceea, toiagul lui Moise, cu care
a despărţit marea: Întinderea
mîinilor la înălţime, spre a birui pe Amalec. Şarpele cel înălţat în pustie
despre care se zice: Lemnul
care a îndulcit apele în Mera. În
fine multe altele care se află în Lege şi cele care cu taină s-au scris mai
înainte.
Deci s-au întins întrebările pînă seara, de amîndouă părţile, tare
împotrivindu-se, însă, în toate cuvintele, arhiepiscopul se arăta biruitor,
căci Duhul Sfînt vorbea într-însul după cele scrise: Căci nu veţi grăi voi, ci Duhul
Părintelui vostru, Care grăieşte întru voi.
Sosind seara şi întrebările încă nesfîrşindu-se, s-a sculat
împăratul de pe scaunul său, asemenea şi arhiepiscopul şi s-a risipit soborul,
amînînd întrebarea pe a doua zi. Iar iudeii au înconjurat pe Ervan al lor,
bucurîndu-se şi sărutîndu-l, îl fericeau ca pe unul care putea sta împotriva
creştinilor. Iar Ervan a zis: "Rugaţi-vă ca să ne ajute Dumnezeul Legii,
de vreme ce vedeţi pe episcop, că este om maestru şi nu este cu putinţă a-l
birui". Iar ei ziceau să îndrăznească şi să nu se teamă.
A doua zi, adunîndu-se iarăşi soborul, împăratul şi arhiepiscopul
şezînd cu iudeii şi cu Ervan, nici în ziua aceea şi nici în următoarea, ci
tocmai în a cincea zi s-a făcut întrebarea aceea. Împăratul, cu toată suita,
stătea cu dulceaţă ascultînd cele ce se vorbeau şi se mîngîia de înţelepciunea
dată de Dumnezeu sfinţitului lor arhiepiscop. Căci cu adevărat asculta multe
cuvinte ale proorocilor, tălmăcindu-le şi arătînd multe taine, precum se scrie
în cartea cea deosebită pentru întrebarea aceasta, care este de folos a o citi
şi a-i lua seama.
Făcîndu-se vorbă despre întruparea lui Hristos şi despre
Preacurata Fecioară, se aduceau de arhiepiscop cuvintele lui Isaia, proorocul:
"Iată fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu". Stînd împotrivă
Ervan, zicea că Maria a născut numai om simplu, iar nu un Dumnezeu. Dar îl
biruia arhiepiscopul cu aceste cuvinte: Şi
numele Lui se va chema Emanuel, care se tîlcuieşte: cu noi este Dumnezeu. Ervan a zis: "Cum a cuprins
pîntecele cel femeiesc pe înfricoşata mărire a dumnezeirii?" Arhiepiscopul
a răspuns: "Aşa precum a încăput cortul lui Avraam pe Dumnezeu, sub
stejarul Mamvri, cînd S-a pogorît să mănînce cu dînsul". Iar Ervan a zis:
"Dar cum n-a ars focul dumnezeirii trupul cel femeiesc?"
Arhiepiscopul zise: "Precum n-a ars focul rugul în Sinai, aşa şi pîntecele
Fecioarei, nu l-a vătămat dumnezeirea. Fecioară a născut şi fecioară a
rămas". Ervan a zis: "Cu nălucire s-a născut dintr-însa, iar nu cu
adevărat, pentru că este cu neputinţă a nu se vătăma pîntecele întru naştere şi
tuturor este cu totul necrezută aceasta". Arhiepiscopul zise: "În
vremea aceea, cînd a intrat Avacum la Daniil în groapa leilor, prin uşa gropii
cea strînsă cu legături şi întărită cu peceţi, spune-mi, cum a intrat el şi cum
a ieşit, nici uşile deschizînd, nici peceţile rupînd?"
După întrebarea din ziua a treia, căuta Ervan să fugă şi nu-l
lăsau ceilalţi iudei, zicînd: "De ne vei lăsa pe noi, apoi toţi vom pieri.
Deci rămîi, în tot chipul luptîndu-te, doar ne va ajuta nouă Dumnezeu. Iar de
vom fi biruiţi în cuvinte, apoi mai avem alte chipuri de împotrivire, întru
care nu pot să ne biruiască". Deci, fiind înduplecat de rugăminţile lor,
se pregătea de a patra întrebare, la care a început a ocărî pe creştini, pentru
sfintele icoane, că se închină lor, numindu-le idoli, iar pe cei ce se închină
lor, îi numea închinători de idoli şi potrivnici legii lui Dumnezeu. Apoi zicea
că a poruncit Dumnezeu a nu face idoli nici orice fel de asemănare. Atunci l-a
întrebat arhiereul: "Cînd a fost potopul în zilele lui Noe, în ce chip s-a
mîntuit el?" Iar Ervan a răspuns: "Cu corabie făcută din lemn".
Arhiepiscopul a zis: "Dar putea Dumnezeu şi fără corabie a-l izbăvi din
potop sau nu putea? Cum ţi se pare?" Ervan a zis: "Socotesc că putea,
pentru că scris este, că toate sînt cu putinţă la Dumnezeu". Arhiepiscopul
zise: "Dacă putea Dumnezeu a face aceea, apoi de ce folos era corabia,
spre a mîntui pe dreptul Noe? De aceea se cuvenea ca Noe să dea mulţumire,
pentru a sa mîntuire, corăbiei, nu lui Dumnezeu". Ervan zise: "Să nu
fie aceasta, ci Domnului se cuvine a-I da laudă, ca unui ziditor, iar nu
materiei celei fără de suflet".
Arhiepiscopul zise: "Iată, mărturiseşti singur, că prin
materia cea fără de suflet - prin corabie - i-a rînduit Dumnezeu mîntuirea. Aşa
ne face şi nouă, prin aceste icoane văzute, care, deşi sînt neînsufleţite,
totuşi sînt puse înainte, spre mîntuirea noastră. Privind la dînsele, ne
ridicăm mintea către chipul cel dintîi, pentru dorire dumnezeiască şi spre
rîvnă plăcută lui Dumnezeu. Şi zugrăvim nu un idol, ci pe Domnul nostru Iisus
Hristos, după a Sa omenire, iar nu după dumnezeire, care este nedescrisă.
Precum Noe a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru corabie şi pentru mîntuirea sa,
ridicînd jertfelnic, aşa şi noi mulţumim lui Hristos Dumnezeu, zugrăvind chipul
Lui. Căci cu trupeasca Lui rînduială, ne-am izbăvit de potopul cel sufletesc.
Şi ca o altă corabie socotim omenirea Lui, prin care a purtat greutăţile
noastre, a ridicat păcatele noastre şi, îndumnezeindu-ne cu a sa dumnezeire,
ne-a înălţat la cer. Pe Hristos, care a fost văzut cu ochii trupeşti, Îl
zugrăvim cu vopsele, închipuind asemănarea cea preacurată a omenirii Lui, şi,
în umbra asemănării celei trupeşti, ne închinăm împreună şi Dumnezeirii Lui şi
cinstim întru El, cu cuviincioasă închinăciune şi pe Tatăl şi pe Sfîntul
Duh".
Ervan a răspuns: "Mă minunez de basmele voastre creştineşti,
de vreme ce ziceţi, că Dumnezeu dă darul Său chipurilor celor zugrăvite pe
pereţi şi pe scînduri, care nici nu umblă, nici nu vorbesc". Atunci l-a
întrebat arhiepiscopul: "Spune-mi, Ervane, pentru ce a dat Dumnezeu darul
Său cojocului lui Ilie, pe care deşi l-a dat lui Elisei, a cinstit mai mult
cojocul cel neînsufleţit, decît pe proorocul cel viu? Căci apele Iordanului, pe
care n-a putut să le treacă proorocul, pe acelea le-a despărţit cu cojocul şi a
trecut ca pe uscat. Iar minunea pe care n-a făcut-o Elisei cel viu, pe aceea a
făcut-o cojocul cel neînsufleţit.
Apoi şi lui Moise, care făcea minuni în pămîntul Egiptului, pentru
ce nu lui, ci toiagului său a dat Dumnezeu puterea facerilor de minuni şi cu
acela a prefăcut apele în sînge, a despărţit Marea Roşie şi a făcut alte
înfricoşate şi slăvite minuni? Încă şi cortul mărturiei, sicriul Legii şi
năstrapa cea de aur, care avea mana, tablele şi toiagul lui Aaron, masa,
cădelniţa şi sfeşnicul, toate acestea oare nu aveau mare dar de la Dumnezeu,
măcar că erau neînsufleţite, făcute de mîini omeneşti, din materiile acelea
văzute şi pipăite? Însă erau strălucite cu mărirea lui Dumnezeu şi pline de
dar. Deci, afară de preoţi şi de leviţi, erau neatinse de altcineva, ca sfinte
şi dumnezeieşti.
Dacă acestea erau aşa în Legea cea veche, pentru ce te minunezi de
darul lui Dumnezeu, care s-a dat în Legea cea nouă sfintelor icoane?"
Ervan răspunse: Se scrie în psalmi: Idolii
păgînilor, aur şi argint, lucruri de mîini omeneşti.
Arhiepiscopul zise: "Nu mă împotrivesc la aceasta, că idolii
păgîneşti, care nu ştiu pe Dumnezeu, sînt asemănări ale celor care au vieţuit
fără Dumnezeu întru toate nelegiuirile, vrăjitori, fermecători şi ucigaşi, care
au pierit din viaţa aceasta şi spre a căror pomenire, unii din oameni le-au
făcut idoli. Apoi neamurile, cele mai de pe urmă, înşelate şi orbite fiind de
satana, au socotit acele chipuri, ca idolii lor, cărora s-au închinat, ceea ce
şi voi aţi făcut, închinîndu-vă celor ciopliţi, jertfind pe fiii şi pe fetele
voastre diavolilor şi aţi vărsat sînge nevinovat, adică sîngele fiilor şi
fiicelor voastre, pe care le-aţi jertfit celor ciopliţi ai lui Hanaan.
Asemănările ce le zugrăvim noi acum, ale sfinţilor lui Dumnezeu, acestea nu
sînt idoli, ci icoane cinstite, pentru că zugrăvim asemănarea acelora care au
cunoscut pe Dumnezeu şi au crezut în El, care au plăcut Lui în cuvioşie şi
dreptate şi au fost cinstiţi ca sfinţi şi plăcuţi lui Dumnezeu. Apoi cu darul
lui Dumnezeu au făcut multe minuni: morţi au înviat, bolnavi au vindecat, ochii
orbilor au luminat, şchiopilor au dat umblare şi surzilor auzire; pe cei
slăbănogi i-au îndreptat, pe leproşi i-au curăţat şi dracii din oameni i-au
izgonit. Aceştia sînt al căror sfîrşit s-a făcut cinstit şi pomenirea lor este
lăudată şi veşnică. Pentru că este
cinstită înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui, iar pomenirea dreptului cu
laude şi întru pomenire veşnică va fi dreptul.
Ervan iarăşi bîrfind sfintele icoane, de parcă n-ar fi auzit nimic
pînă acum, arhiepiscopul a zis: "Haina ta, Ervane şi cortul mărturiei,
amîndouă fiind de lînă şi de in, oare au deopotrivă putere? Toiagul tău şi
toiagul lui Aaron, care a odrăslit, oare au cinste deopotrivă? Ulciorul cel din
casa ta şi năstrapa în care este mana, oare deopotrivă sînt amîndouă? Sicriul
tău, în care îţi pui cele de trebuinţă trupului şi sicriul Legii Domnului au
deopotrivă mărire? Focul şi untdelemnul pe care îl arzi în casa ta pentru
lumină, oare se aseamănă cu sfeşnicul de aur cel cu şapte lumini? Casa în care
petreci şi biserica pe care a zidit-o Solomon, oare deopotrivă sînt? Nicidecum!
Ci fără asemănare le cinsteşti pe acestea mai mult, de vreme ce prin acestea
venea odinioară darul lui Dumnezeu. Deci în acest chip înţelege şi pe ale
noastre: că alta este idolul unui nedrept şi afundat în iad şi alta este chipul
sfîntului şi plăcutului lui Dumnezeu, căci prin acesta ni se dă darul Domnului,
cu rugăciunile celui închipuit pe icoană".
Apoi a zis Ervan şi despre îngeri, că sînt fără trupuri, după cum
se scrie: Cel ce face pe
îngerii săi duhuri, însă creştinii nu se ruşinează a-i zugrăvi pe icoane ca
pe nişte trupuri". La aceasta a răspuns arhiepiscopul: "N-ai ce să
zici, Ervane, pentru că de la voi ne-am învăţat a zugrăvi pe îngerii lui
Dumnezeu". Ervan zise: "Nicidecum de la noi, căci n-a fost acest
lucru niciodată la noi". Iar arhiepiscopul zise: "Toată Legea cea
veche ai învăţat şi aceasta n-ai ştiut". Ervan zise: "Viu este
Domnul, că nu ştiu să fi fost cîndva la noi zugrăvite chipurile
îngereşti".
Arhiepiscopul zise: "Cu adevărat voi aţi început acest lucru.
Căci cînd a zidit Solomon biserică Dumnezeului Celui preaînalt, oare n-a făcut
deasupra scăldătoarei heruvimii slavei, care umbreau altarul?
Asemenea şi deasupra uşilor celor dintîi şi celor de al doilea, au
n-a făcut heruvimii? Încă şi în cortul mărturiei cel făcut de Moise, nu era
asemănare de heruvimi peste chivotul legii? Asemenea şi pe catapeteasmă, oare
nu erau închipuite cu cusătură, chipuri de heruvimi? Şi toate aceste asemănări
îngereşti, nu erau cinstite de voi, împreună cu cortul şi cu biserica? De aceea
şi voi aţi închipuit şi firea cea fără trup aţi cinstit-o. Apoi pentru ce ne
defăimaţi pe noi, care închipuim şi cinstim feţele acelor sfinţi bărbaţi, care
fiind în trup, au bineplăcut lui Dumnezeu?" Unele ca acestea şi altele
asemenea acestora, precum se scrie în cartea cea deosebită, grăind, s-a scurtat
ziua a patra şi s-a făcut seară.
Sculîndu-se împăratul şi arhiepiscopul, s-a risipit şi soborul,
aşteptînd ca dimineaţa să fie sfîrşitul învingerii şi prăznuirea biruitorului.
Deci jidovii, bucurîndu-se pentru Ervan, că era puternic la întrebări şi
răspunsuri împotriva arhiepiscopului, îl numeau îndrăzneţ, zicînd: "Bine
te nevoieşti, nu te teme, ci încă mai tare să stai, pentru că vedem că Dumnezeu
este cu tine. Să nu se înfricoşeze inima ta, căci vedem că şi împăratul vă
ascultă cu plăcere pe voi amîndoi". Iar Ervan a zis către dînşii:
"Fraţilor, bărbatul acesta, precum văd, mult mă covîrşeşte cu înţelegerea
şi cu graiul şi nu este cu putinţă a-l birui. Aţi auzit cum toate graiurile
gurii mele dezlegîndu-le, le-a făcut de nimic". În ziua următoare, foarte
de dimineaţă, iudeii cei mai înţelepţi, venind iarăşi la Ervan, acesta zise
către dînşi: Vă mărturisesc vouă acum, fraţilor, fără minciună, că voi fi
biruit de arhiepiscop; căci am avut vedenie în noaptea aceasta pe proorocul
nostru Moise şi pe Iisus, despre care ne este întrebarea. I-am văzut pe ei
stînd şi vorbind pe aripa unei biserici; apoi am văzut pe Moise, închinîndu-se
lui Iisus, avîndu-şi mîinile sale strînse la piept, ca şi cum ar fi fost legate
şi cu frică stînd înaintea lui Iisus, ca înaintea Domnului Dumnezeului său.
Minunîndu-mă de acest lucru şi deschizînd gura mea, am zis: Domnul meu Moise,
dar oare bune sînt acestea care le faci? El, întorcîndu-se, m-a certat,
zicîndu-mi: Încetează! Eu nu greşesc închinîndu-mă Stăpînului meu, că nu sînt
dintre cei asemenea ţie, pentru că cunosc pe Făcătorul meu şi Domnul! Şi tu,
pentru ce faci atîta osteneală dreptului arhiepiscop, împotrivindu-te
adevărului? Iată, în ziua viitoare vei fi biruit de dînsul şi te vei închina ca
şi mine Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea am văzut, fraţilor şi ce sînt
acestea nu ştiu. Însă nu voi slăbi luptînd pentru legea noastră, pînă cînd va
rîndui Dumnezeu ceea ce va voi".
Acestea auzindu-le, mulţi s-au îndoit şi au fost întru
nepricepere. Făcîndu-se ziuă şi iarăşi adunîndu-se soborul, a venit împăratul
cu suita sa. Apoi arhiepiscopul cu clerul şi tot poporul adunîndu-se, Ervan, cu
mulţi învăţători de lege care îl ajutau, au început din nou întrebările ca şi
în celelalte zile. Un logofăt al arhiepiscopului, pe care îl adusese împreună
cu dînsul din Alexandria, şi care scria foarte iute, stînd acolo, scria toate
graiurile şi ale lui Ervan şi ale arhiepiscopului. Dar cu ajutorul Sfîntului
Duh, care lucra prin gura arhiereului se biruia ceata potrivnicilor, iar a
noastră se împuternicea întru Domnul. Arhiepiscopul se arăta biruitor în toate
cuvintele, iar Ervan slăbea din ce în ce, ca şi mulţi învăţători de lege, care
îi ajutau lui, însă îi orbise răutatea lor; căci cu urechile greu auzeau şi
ochii lor se închiseseră împotriva adevărului. Acum era nevoie, ca la cuvintele
arhiereului să-i urmeze puterea credinţei, cum şi lucrul cel cu minune, prin
care să mustre răutatea celor împietriţi şi să ruşineze necredinţa lor, lucru
care s-a şi făcut într-acest chip.
Slăbind Ervan cu totul, a
strigat: "Pentru ce cheltuim vremea întru lungimea graiului şi a
ghicitorilor? Eu să dezleg aceasta? De voieşti, o! arhiepiscope, ca fără de
vicleşug să cred în Iisus al tău, cum că Acela este Dumnezeu adevărat,
arată-mi-L pe El viu, ca să-L văd şi să vorbesc împreună cu El. "Atunci
voi mărturisi, că voi, creştinii ne-aţi biruit pe noi!" Acestea zicînd Ervan,
adunarea evreiască a strigat asupra lui: "Te rugăm învăţătorule, să nu te
înşeli şi să nu te faci creştin; ci mai vîrtos te îmbărbătează şi te întăreşte
pentru adevăr; pentru că ştii că nimic nu este mai adevărat, decît Însuşi
Dumnezeul părinţilor noştrii". Iar Ervan a zis către dînşii cu mînie:
"Ce bîrfiţi voi? Ascultaţi acum, de mă va încredinţa că Acela este, de
Care mai înainte au vestit proorocii, după aceea ce voiţi a mai aştepta?"
Văzînd arhiepiscopul că
grăieşte cu adevărat, iar nu cu vicleşug, a zis către dînsul: "Mare ispită
faci, o! Ervane şi o cerere mai presus de putere, căci nu oamenilor te
împotriveşti, ci lui Dumnezeu. Dar pentru încredinţarea ta şi a celor ce sînt
cu tine şi pentru ca şi inimile celor ce sînt cu credinţă să se întărească, puternic
este Domnul, ca şi aceasta să o facă. Deci spune-mi clar, cum voieşti să te
încredinţezi?" Ervan a zis: "Roagă pe Stăpînul tău, dacă este în cer,
precum zici tu, să se pogoare aici şi să se arate mie ca să vorbesc cu El. Viu
este Domnul, că îndată voi crede în El şi mă voi boteza".
Acestea zicînd Ervan, au
strigat toţi iudeii: "Cu adevărat, o! arhiepiscope, adevereşte-ne cu fapta
meşteşugul cuvintelor tale; arată-ne pe Hristosul tău, ca neavînd după aceea ce
mai răspunde, cu frică să credem în El". Deci, a strigat Sfîntul Grigore
ca să le arate pe Hristos simţitor, de este viu după răstignire şi după moarte.
După aceea jidovii grăiau deosebit între dînşii: "Dar de ne va arăta nouă
arhiepiscopul pe Hristos, apoi, ce va fi? Vai nouă, căci nevrînd ne vom face
creştini?". Unii ziceau: "De-L va arăta, apoi pentru ce să nu credem
în El?". Alţii ziceau: "Cum este cu putinţă să se arate Acela, Care,
ca un om fiind ucis, a murit şi atîţia ani au trecut pînă astăzi de cînd s-a
săvîrşit? Unde se va afla trupul şi duhul Lui? Căci de mult s-au risipit şi
oasele Lui în mormînt?"
Arhiepiscopul, socotind
mărimea lucrului şi văzînd lupta potrivnicilor, s-a ridicat cu toată mintea la
Domnul şi cugeta în sine că, de nu va ruga pe Mîntuitorul Hristos, ca într-o
împotrivire ca aceasta să împlinească cererea lor, apoi foarte mult se va
bucura partea celor potrivnici şi se vor arăta evreii biruitori, iar creştinii,
biruiţi şi vor batjocori şi vor defăima vrăjmaşii pe creştini. Deci, a zis cu
nădejde către adunarea evreilor: "De va voi Hristosul meu, desăvîrşit Îl
voi arăta vouă. Însă voi cu dinadinsul să ştiţi că, dacă Îl voi arăta şi nu
veţi crede într-Însul, apoi îndată sabia vă va mînca pe voi toţi. Iar dacă,
pentru necredinţa mea, nu voi putea să vi-L arăt pe Domnul meu, apoi mergeţi de
aici după voia voastră".
Auzind acestea, unii s-au
întristat, iar alţii s-au bucurat, unii s-au întristat ca nu cumva să li se
arate Hristos şi atunci vor crede într-Însul chiar nevrînd, iar alţii se
bucurau, nădăjduind că nu le va putea arăta şi vor rămîne întru rătăcirea lor.
Deci au plăcut lui Ervan cuvintele arhiepiscopului şi celorlalţi înţelepţi şi
învăţători de lege care erau acolo, zicînd între dînşii: "Este cu
neputinţă ca după cinci sute şi mai bine de ani să fie viu omul acela, care s-a
omorît de părinţii noştri, s-a îngropat şi s-a pecetluit în mormînt, apoi s-a
furat de ucenicii Săi".
Sfîntul Grigore, părintele
nostru, ştiind cuvintele Domnului cele zise în Evanghelie: Că de veţi avea credinţă cît un
grăunte de muştar, veţi zice muntelui acesta: treci de aici acolo şi va trece
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Aceste
cuvinte ale Domnului avîndu-le în mintea sa şi avînd către Dumnezeu credinţă
nestrămutată şi tare şi nădăjduind spre El, s-a sculat de pe scaunul său şi s-a
depărtat puţin de dînşii la un loc lesnicios, puţin mai departe şi s-a rugat.
Împăratul, cu tot poporul cel credincios, se minuna şi se înspăimînta de
îndrăzneala şi de credinţa lui cea mare către Dumnezeu, căci spre un lucru
înfricoşat ca acela îndrăzneşte.
Deci, cu spaimă luau aminte
să vadă ce va fi, iar arhiereul, mergînd puţin mai departe de sobor şi
însemnîndu-se cu semnul Sfinte Cruci, s-a rugat, plecîndu-şi genunchii cu
smerenie şi cu umilinţă. Apoi, cu totul înălţîndu-şi mintea, s-a rugat mult în
auzul tuturor. Atunci pomenea în rugăciune toate tainele întrupării Cuvîntului
Lui Dumnezeu şi toată viaţa lui Hristos cea împreună cu oamenii, de la naştere
pînă la patima cea de bună voie: crucea, moartea şi învierea cea de a treia zi,
şi înălţarea cu trupul la cer. Iar la sfîrşit a zis: "Arată-Te, Stăpîne,
de faţă acestor împietriţi şi orbiţi cu răutatea; arată-Te pentru slava numelui
Tău celui sfînt şi cu ochii cei trupeşti să vadă omenirea Ta, cea făcătoare de
viaţă, întru care Te-ai îmbrăcat pentru noi smeriţii şi cu care Te-ai înălţat
la ceruri, pentru ca, văzîndu-Te, să creadă întru Tine, Dumnezeul cel adevărat
şi întru Părintele cel adevărat Care Te-a trimis, cum şi întru Duhul Tău cel
Sfînt".
Săvîrşind el rugăciunea şi
toţi căutînd la dînsul cu sîrguinţă, îndată s-a făcut cutremur mare şi fulger
înfricoşat dinspre răsărit, încît şi pămîntul s-a cutremurat şi toţi au căzut
de frică. După puţin timp, sculîndu-se şi ridicîndu-şi ochii spre răsărit, iată
s-a deschis cerul şi un nor luminos, cu văpaie de foc şi cu raze de soare,
cobora de acolo pe pămînt, iar în mijlocul focului se vedea un bărbat cu
podoabă mai frumoasă decît fiii omeneşti. Acela era Domnul nostru Iisus
Hristos, strălucind la faţă şi hainele se luminau ca de fulger, păşind în nor
cu o mişcare preaminunată şi se apropia către cele de jos. Apoi a stat în
dreptul arhiepiscopului, deasupra norului, atrăgînd către sine ochii şi inimile
tuturor, prin podoaba Sa, pe care nu este cu putinţă a o spune limba omenească.
Însă de frica slavei Lui, pe care nu sufereau să o vadă odinioară ucenicii în
Tabor, au căzut toţi cu feţele la pămînt: împăratul, boierii şi tot poporul de
la mare pînă la mic. Iudeii, fiind cuprinşi de mare cutremur se întorceau
într-o parte şi într-alta şi căutau să fugă, pentru că-i ardeau razele
strălucirii celei dumnezeieşti şi slava Domnului, pe care nu puteau să o vadă,
căci mare frică căzuse peste dînşii şi nu le era cu putinţă a fugi, nici a păşi
din loc înapoi, fiindcă erau ţinuţi cu putere nevăzută.
Arhiepiscopul, întărindu-se,
a strigat cu glas mare către Ervan: "Iată, Ervane, Acela de Care multe
cuvinte ai auzit, vezi-L şi te încredinţează: că unul este Sfînt, unul Domn
Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!" Ervan, ca un mort,
nu putea să mai răspundă nimic. Şi a venit glas de la încuviinţata slavă a
Domnului, zicînd: "Pentru rugăciunea episcopului, vă vindecă pe voi Cel ce
S-a răstignit de părinţii voştri". Iar de glasul acela mai vîrtos s-au
cutremurat şi au căzut la pămînt, fiind cuprinşi de frică, precum odată Saul,
mergînd către Damasc, l-a strălucit lumină din ceruri şi glas venind de sus, a
căzut la pămînt, iar cu ochii deschişi nu vedea pe nimeni.
Săvîrşindu-se acestea
astfel, s-a făcut înaintea Domnului un sunet dumnezeiesc şi norul cel mai
luminos care era sub Dînsul, l-a ascuns de la vedere. Şi se strîngea acest nor
din toate părţile în urma Lui, înălţîndu-se cu El în sus, pînă cînd toată slava
Domnului a intrat în cer şi apoi toate cele văzute s-au ascuns de la ochii lor.
Împăratul cu toată mulţimea creştinilor au luat îndrăzneală şi au început a
striga în urma Domnului, multă vreme: Doamne
miluieşte. Iar cinstitul arhiepiscop era cu faţa la pămînt, aducînd
rugăciuni cu lacrimi către Domnul pentru popor.
După aceasta, toţi cei ce
erau în sobor, cu împăratul şi tot poporul, cu multă cucernicie şi cu frică
cinsteau pe Sfinţitul Arhiepiscop Grigore, minunîndu-se de atîta sfinţenie şi
de puterea rugăciunilor lui. Iar iudeii se întrebau unul pe altul: "Oare
vezi, frate?" Şi răspundeau unul către altul, că nu văd deloc. Atunci au
strigat către Ervan: "Amar nouă, învăţătorul nostru, ce vom face?"
Iar Ervan a zis: "Oare numai noi singuri am orbit, văzînd pe Dumnezeul
creştinilor? Ori şi creştinii au pătimit aceasta?" Creştinii, auzind, au
zis: "Noi cu darul Domnului nostru vedem bine şi mai sănătoşi sînt ochii
noştri, decît mai înainte, dar numai voi sînteţi orbi pentru necredinţa
voastră, pentru că Domnul Dumnezeul izbîndirilor a tăiat vederea ochiului
vostru evreiesc, căci fiind nevrednici l-aţi văzut pe El".
Atunci Ervan, cu mulţimea
evreilor, ruga cu lacrimi pe arhiepiscop să deschidă ochii lor cei orbiţi şi să
le dea Sfîntul Botez. Iar arhiepiscopul i-a întrebat dacă cu adevărat cred
întru Domnul nostru Iisus Hristos şi toţi adevereau că cred fără îndoială.
Învăţîndu-i pe ei episcopii care erau împreună cu dînsul, preoţii slujeau taina
Sfîntului Botez. Cînd au intrat evreii în Sfînta baie a Botezului, îndată au
căzut de pe ochii lor ca nişte solzi şi vedeau cu ochii cei trupeşti şi cu cei
sufleteşti, cu inima crezînd întru dreptate, iar cu buzele mărturisind pe
Domnul nostru Iisus Hristos, spre mîntuirea lor.
Deci s-au botezat în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, începînd de la Ervan, căruia însuşi
împăratul i-a fost naş şi i s-a pus numele din Sfîntul Botez, Leon, pe care l-a
unit împăratul cu suita sa şi sfatul său, făcîndu-l patriciu, ca pe un om cu
bună înţelegere şi vrednic de cinste. Atunci se căia Ervan foarte mult de
rătăcirea sa cea mai dinainte şi se minuna cu spaimă, avînd totdeauna în mintea
sa arătarea Domnului, căci zicea: "Viu este în ceruri Domnul nostru Iisus
Hristos, pe Care părinţii noştri L-au răstignit şi L-au îngropat şi L-au
socotit că este mort!" Apoi zicea cu lacrimi: "Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, iartă-mi cîte am greşit Ţie, întru
neştiinţa mea"! Iar pe sfinţitul arhiepiscop îl cinstea ca pe îngerul
Domnului, nevrînd a se despărţi de dînsul.
Astfel s-a luminat toată ţara Omiriţilor cu lumina sfintei
credinţe, botezîndu-se prin toate cetăţile şi satele, nu numai iudeii ci şi
elinii. Şi s-a făcut bucurie mare peste tot pămîntul acela, încît şi îngerii
din cer se bucurau de întoarcerea şi de pocăinţa atîtor suflete şi slăveau pe
Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa
adevărului să vină.
După aceasta, preasfinţitul arhiepiscop Grigore a sfătuit pe
împărat să poruncească să nu fie casele şi locuinţele evreilor împreună, ci să
locuiască printre creştini, pentru ca să nu facă pe ascuns între ei adunări şi
sfaturi. Deci a poruncit să scrie carte împărătească într-acest chip, ca nimeni
dintre evrei să nu dea fetei sale bărbat din neamul evreiesc, ci din fiii
creştinilor să-şi ia soţ. Iar fiului evreiesc să nu i se dea mireasă dintre
fetele evreice, ci din cele creştine să i se caute; şi cine ar îndrăzni a
încălca acea poruncă, să fie tăiat cu sabia. Aceasta a făcut-o arhiepiscopul ca
neamul evreiesc să se amestece cu creştinii, să-şi uite după oarecare vreme
credinţa şi obiceiurile cele de demult ale legii vechi.
Apoi, făcîndu-se linişte şi pace adîncă şi dreaptă credinţă
strălucind pretutindeni, împăratul şi cu preasfinţitul arhiepiscop Grigore
slujeau lui Dumnezeu fără lenevire, înălţînd laude, toată noaptea, Stăpînului
Hristos, îngrijindu-se pentru mîntuirea neamului creştinesc şi îndreptînd
împărăţia cu mila şi cu adevărul.
Acest dreptcredincios împărat, Avramie, a domnit treizeci de ani
în împărăţia Omiriţilor şi a adormit întru Domnul, avînd ziua sfîrşitului său
vestită mai înainte de Sfîntul Grigore şi a fost îngropat cu mare cinste în
împărăteasca cetate a Farului.
După mutarea împăratului, nu după multă vreme, cel întru sfinţi
părintele nostru Grigore, bine păscîndu-şi turma şi întărind credinţa pe
temelia apostolilor şi a proorocilor, făcînd multe semne şi minuni, întru slava
lui Dumnezeu, a trecut din viaţa aceasta, în a nouăsprăzecea zi a lunii
decembrie şi a fost aşezat cu cinste în aceeaşi cetate, în locul de îngropare
al bisericii celei mari. Şi s-a tînguit pentru dînsul tot pămîntul omiriţilor,
dar mai ales iudeii cei botezaţi, pentru că tuturor le era ca un părinte bun şi
milostiv, iubit oamenilor şi bineplăcut lui Dumnezeu. Acum şade înainte în
cetele sfinţilor ierarhi, cu care slăveşte împreună pe Tatăl şi pe Fiul şi pe
Sfîntul Duh, în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să comentați decent în limitele bunei cuviințe.