“Scoală-te,
ia-ţi patul tău şi umblă”. Tămăduirea unui paralizat
Ioan Corfu, în vârstă de 63 de ani, creştin ortodox de stil
nou din localitatea Gârcina, judeţul
Neamţ, a suferit un accident cerebral la
data de 24 ianuarie 2005. Acesta i-a provocat pareză pe partea stângă. În urma accidentului, a fost
imoblilizat la pat, având nevoie de
îngijire specială. Deşi era în imposibilitatea de a se mişca, Ioan Corfu a dezvoltat un comportament violent
faţă de cei din jurul său precum şi
manifestări de autoagresivitate, culminate cu încercarea de a se sinucide.
A fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi şi apoi la Piatra Neamţ. Medicii i-au comunicat
faptul că nu mai există şansa de a fi
recuperat. În timp, deoarece era din ce
în ce mai greu să i se acorde îngrijire
la domiciliu (devenind un pericol pentru cei
apropiaţi din cauza comportamentului agresiv) i s-a recomandat de către medici internarea în Spitalul de
Psihiatrie de la Gâdinţi.
Fiul său, Corfu I. Ioan, a refuzat internarea şi şi-a
asumat responsabilitatea îngrijirii
tatălui său. Astfel, a încercat şi altă
modalitate de vindecare apelând la preoţii bisericii. A mers împreună cu tatăl său la unele mănăstiri
din Moldova (Petru Vodă, Sihăstria) unde
a participat la slujbe de Sf. Maslu dar starea
de sănătate a bolnavului nu s-a ameliorat. În luna septembrie, Corfu Ioan a simţit
dorinţa de a se ruga la Mănăstirea
Brădiţel, loc unde fiul său venea adeseori, participa la Sfânta Liturghie şi ajuta mănăstirea la
nevoie.
În seara zilei de 10
septembrie, Corfu I. Ioan a venit împreună cu tatăl său în
mănăstire. Cu mare dificultate a fost
adus în biserică unde s-a închinat la
sfintele icoane. Maica stareţă, schimonahia Varvara Blaga, încercând să aline suferinţa acestuia,
l-a îndemnat să se roage cu credinţă la
Sfintele Moaşte ale Sfântului Glicherie.
Conştiinţa vinovăţiei începe să-i dea imbold acestui
sufletul cuprins de deznădejde şi bătut
de soartă. Lacrimile de căinţă au
început să curgă din ochii îmbătrâniţi şi crispaţi de durere. Atunci cu voce tare, a început să rostească,
deşi pronunţa greu cuvintele, rugăciune
fierbinte spre Sfântul Glicherie: “Sfinte, roagă- te lui Dumnezeu pentru mine cel păcătos,
iarta-mă că nu l-am cunoscut pe Dumnezeu
până acum şi nu m-am rugat cu credinţă.
Dă-mi sănătate şi fie-ţi milă de mine cel necăjit şi în suferinţă. Alungă-mi gândurile de răutate şi deznădejde
ce mă chinuie şi ajută-mi să fiu mai
bun.”
Astfel, aproape 2 ore a
petrecut plângând în faţa Sfintelor Moaşte. Oare va fi ascultată rugăciunea acestui om ce
şi-a petrecut toată viaţa departe de
Dumnezeu? Oare Sfântul Glicherie va mijloci
pentru a salva această oaie pierdută şi o va primi în turma sa duhovnicească?
Dar o preaslăvitele Tale minuni, Mântuitorule, care proslăveşti pe sfinţii Tăi şi le asculţi şi
rugăciunile! Înainte cu 3 zile de a se
descoperi că icoana Sfântului Glicherie izvora mir, Corfu Ioan primeşte vindecare sufletească şi trupească
doar printr-o simplă dar puternică
rugăciune adusă sfântului. El
povesteşte: “În acea seară m-am culcat liniştit. Dimineaţa m-am trezit şi eram singur în cameră. Eu, cel
ce până atunci nu mă puteam mişca
singur, m-am ridicat la marginea patului şi cineva îmi şoptea “Mergi!”. Atunci, fâcându-mi
curaj, m-am ridicat şi am făcut primii
paşi.
Spre uimirea mea, am reuşit să merg şi mă simţeam ca şi cum nu aş fi avut niciodată
nimic. Am ieşit afară. Soţia mea, care
s-a chinuit atât cu mine, a strigat: “Mari sunt
minunile Tale, Doamne!” Toată familia s-a bucurat de milostivirea lui Dumnezeu arătată şi faţă de mine
păcătosul şi am mulţumit cu lacrimi în
ochi pentru minunea pe care o trăiam.
Atunci mi-am cerut
iertare celor cărora le-am greşit, inclusiv unei surori cu care eram în vrajbă din tinereţe.” Familia Corfu a înţeles că această minune
este o chemare la drepta credinţă. De aceea
a venit mai des la mănăstire şi a adus
mulţumire lui Dumnezeu şi Sfântului Glicherie pentru vindecare.
Văzând aceste binecuvântări cereşti, putem afirma că nu numai în zilele drepslăvitorilor strămoşi
care ardeau cu duhul pentru dreapta
credinţă a înmulţit Domnul minunile Sale, ci şi în timpurile acestea sărace de credinţă
milostivirea şi iubirea de oameni a lui
Dumnezeu nu s-a depărtat de la noi.
Tămăduirea unei tinere creştine în vârstă
de 25 de ani
În
marea Sa milostivire, Dumnezeu a rânduit o nouă minune prin Sf. Ier. Glicherie,
în Mănăstirea Brădiţel: tămăduirea unei tinere creştine în vârstă de 25 de ani.
Aceasta, în ziua de 11 noiembrie 2005, a călcat pe un lemn, a simţit o săgeată
în piciorul drept şi a căzut. De atunci, piciorul “a început să nu o mai
asculte”.
Acesta
se ridica brusc de la pământ, se îndoia singur şi se răsucea la spate, iar
oasele zvâcneau, de parcă ar fi vrut să iasă din încheieturi. În scurt timp,
tânăra, nu mai putea merge. Părinţii nu au crezut-o, spunând că se preface:
“Cum e posibil ca, de la o simplă căzătură, să ajungi să stai în pat ?” Tânăra
a fost dusă la spital. Medicul, în urma consultaţiei şi a radiografiei, nu a
găsit nimic anormal. Cauza, spunea el, “este încăpăţânarea fetei şi refuzul de
a merge”.
Totuşi,
medicul a constatat faptul că tânăra nu avea control asupra piciorului şi
pentru “a i-l linişti”, i l-a pus în ghips. Această măsură nu a ajutat cu nimic
ci dimpotrivă a fost afectat şi piciorul stâng, astfel încât tânăra a fost pusă
în imposibilitatea de a se mai deplasa şi a fost imobilizată la pat timp de 3
luni. În această perioadă, a simţit permanent o durere care creştea în
intensitate în tot sistemul osos. Părinţii s-au convins că fiica lor este
într-adevăr bolnavă, chiar dacă medical nu fusese pus nici un diagnostic.
Astfel, au hotărât să vină la Mănăstirea Brădiţel pentru a se închina şi a se
ruga la Icoana Izvorâtoare de Mir a Sf. Ier. Glicherie şi pentru ca Preotul
slujitor al mănăstirii, Părintele Calistrat Oţel, să-i citească Moliftele Sf.
Vasile cel Mare.
În
perioada 10-16 februarie 2006, tânăra împreună cu mama sa au participat la
toate slujbele obşteşti, s-au rugat deseori cu lacrimi la racla cu Sfinte
Moaşte, citind cu multă evlavie acatistul Sf. Glicherie, iar Părintele
Calistrat i-a citit fetei Moliftele Sf. Vasile cel Mare. Pe 11 şi 12 februarie
2006, Icoana Sf. Glicherie a izvorât iarăşi Sf. Mir în mod vizibil, sub formă
de picături pe omoforul arhieresc. Această minune le-a întărit şi mai mult în
rugăciune şi, parcă prevestea grabnica tămăduire şi alinare a suferinţei
tinerei. Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, a îngăduit o nouă vindecare
minunată prin mijlocirea Sf. Ier. Glicherie.
Astfel,
dacă la început tânăra nu era capabilă nici să urce treptele la intrarea în
biserică, pe parcurs ne-am bucurat să o vedem că îşi poate controla mai bine
mersul, că face închinăciuni şi mai apoi metanii. Pe 16 februarie, când a
plecat acasă, tânăra ne-a lăsat scris câteva rânduri:“ cu lacrimi în ochi vă
scriu aceste rânduri căci nu sunt vrednică să-i mulţumesc Maicii Domnului şi
Sf. Glicherie pentru că într-o săptămână m-au vindecat de toată suferinţa pe
care am îndurat-o timp de 3 luni de zile. Acum nu mai simt nici o durere în
organism, mă simt mai uşoară, merg normal şi aş putea face 100 de metanii fără
întrerupere. Şi când mă gândesc că în cele 3 luni nu am putut să stau dreaptă
nici măcar cât aş fi spus Tatăl nostru …”.
Minunate
sunt lucrurile Tale, Doamne, iar noi nevrednici şi neputincioşi în a mulţumi, a
lăuda şi a slăvi după cuviinţă purtarea Ta de grijă. Dumnezeu este lângă noi şi
ne aşteaptă lupta şi osteneala pentru a ne încununa. Deci să ridicăm de azi
înainte crucea şi să o purtăm cu mai multă răbdare, credinţă şi dragoste şi să
ne facem părtaşi patimilor lui Hristos dar şi Învierii Sale.
O crestina pe nume, EUGENIA DOMINTE, din comuna Târpesti, jud. Neamt, a trait în aceste vremuri dominate de indiferenta si egocentrism, o întâmplare minunata, care parca apartine unor timpuri noi si sfinte. Iata istoria pe care ea însasi o relateaza :
Ť M-am nascut din parinti ortodocsi de stil vechi. Credinta lor am pastrat-o pâna când am devenit majora si a venit vremea sa ma marit. Viitorul meu sot era pe nou, iar tatal sau era un înversunat dusman al credintei noastre. Desi parintii mei au spus, ca nu vor veni la nunta, daca renunt la credinta adevarata, eu nu i-am luat în serios si m-am cununat la preotul Bisericii Oficiale (de stil nou). Pentru început am locuit împreuna cu socrii. Acum tineam credinta lor, mai ales ca socrul meu spunea: Daca vad un stilist la usa mea îl tai cu toporul ! Însa în sufletul meu se dadea o lupta. Stiam ca mi-am tradat credinta si voiam sa o recapat. Treptat anii s-au scurs si i-am spus sotului meu: Stii, eu am fost la biserica ta la preotii tai, ce-ar fi sa vii si tu la noi. El a fost de acord. L- am dus la Slatioara si a fost surprins în mod placut. Dupa un timp i-am zis : Totusi, eu m-am si marturisit la preotii tai, n-ai vrea sa vezi, cum se spovedeste la noi ? Din nou a acceptat.
Atunci harul lui Dumnezeu a lucrat. A simtit ca ceva neciuntit si nealterat vadeste autenticitatea credintei noastre ortodoxe de stil vechi. În timp, cu ochii sufletesti deschisi de Dumnezeu, sotul meu a hotarât sa se dea pe vechi. La început tineam pe vechi în ascuns. La masa, când postul lor se termina, luam mâncare de frupt (de dulce) si o duceam în pod, iar noi mâncam nuci cu pâine. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am început sa ne construim casa noastra. Dupa ce ne-am mutat în ea am redevenit crestini de Rasarit (de stil vechi). Si, deoarece la soacra mea munceam chiar si dupa miezul noptii, sâmbata, promisesem, ca atunci când voi fi la casa mea, sa închei orice treaba pâna la ora sase seara, fiindca de atunci începe ziua Duminicii.
Astfel, în una din sâmbete, pe când ne pregateam de Sf. Duminica, am vrut sa fac niste prajituri în ulei. Desi aveam aragaz, am facut focul într-o soba frumoasa, pentru care toata lumea ne lauda, vazând-o. Dar, pentru ca nu mai era mult pâna la ora sase, am grabit focul, punând mult brad uscat. Nici nu am stiut, când uleiul a început sa arda, din cauza focului puternic. Am încercat sa scot ceaunul din plita, dar se dilatase. Atunci am alergat afara dupa ajutor. Sotul meu si fratele lui, vazând ca flacara se înaltase pâna la tavan, au spus ca, daca vor arunca cu apa, focul se poate împrastia si mai tare. Astfel au hotarât sa scoata plita cu totul. Eu, de frica sa nu se aprinda casa, m-am gândit sa acoper focul cu un tol mare si ud. Am gasit un tol foarte aspru si scortos. Dar, încercând sa sting focul, am nimerit cu mâna tocmai în uleiul clocotit. Durerea a izbucnit din plin doar dupa câteva secunde. Pielea si carnea se jupisera pâna la tendoane. Îmi ramasesera doar o bucata de piele nearsa, pe care puteam sa-mi tin mâna sprijinita, pe timpul noptii. Iar degetele cu care odinioara tineam tigara (dupa ce m-am maritat începusem a fuma împreuna cu sotul), erau afectate cel mai tare. Cineva mi-a spus sa-mi ung mâna cu lut de la fântâna, ceea ce am si facut. Acum mâna mea era un amestec de carne, sânge si lut.
La spital nu m-am dus. Credeam ca sâmbata si duminica este închis. Noaptea nu am mai putut dormi din cauza usturimii. Astfel am început sa citesc acatiste catreSfântul Glicherie, spunând :Sfinte Glicherie, stiu ca poti, te rog, vindeca-mi mâna aceasta. În prima noapte am atipit putin si am visat ceva. Eram lânga racla Sfântului Glicherie, iar el statea drept, în picioare, lânga racla. L-am rugat sa-mi ajute si atunci el m-a încredintat ca îmi va tamadui rana de la mâna. Când m-am trezit, am crezut pentru o clipa ca ma vindecasem, dar totul era la fel, amestec de carne, sânge si lut.
Sotul meu s-a dus la farmacie si a adus un spray si alifii pentru mâna. Desi le foloseam, mâna mea se infecta si mai tare. A patra zi, marti, m-am dus eu însami la farmacie. M-am speriat, când farmacista mi-a zis : Ť Nu poti scapa, fara numai prin amputarea (taierea) mâinii ť. Rana se cangrenase. Desi noaptea citeam în continuare acatiste, îmi pierdusem speranta în ajutorul Sfântului. Cu toate acestea a venit si ziua a cincea, de când îl visasem pe Sfântul. Ma asezasem pe un scaun si voiam sa-mi schimb bandajul. Dar, când m-am uitat la mâna mea, am încremenit de uimire. Mâna mea devenise perfect sanatoasa. Atunci am înteles, ca Sfântul Glicherie nu ma uitase. Am aratat tuturor mâna mea sanatoasa si toti au fost uluiti (mirati), stiind ca o rana de gradul trei, cu greu se poate vindeca abia în câteva luni, lasând în urma ei semne adânci. La mine nu exista decât o pata mica la,încheietura.
Ulterior, socrul meu, vazând dovada incontestabila adusa de Sfântul Glicherie, în sprijinul credintei ortodoxe de stil vechi, a devenit si el aparator al ADEVARULUI si este acum un crestin deosebit. Cât despre cele întâmplate, eu cred, ca Dumnezeu m-a pedepsit cu acea arsura pentru sâmbetele, în care lucram pâna dupa miezul noptii. Dar din marea Sa milostivire, tot El m-a vindecat prin rugaciunile Sfântului Glicherie, caruia îi voi multumi tot restul vietii mele.
Alta minune:
Eu, Ioan din Iasi, str. Cetatuia marturisesc minunea prin care Dumnezeu mi-a aratat dreapta credinta.
În urma cu 12 ani a venit pe lume primul meu copil, un baietel, care pentru pacatele mele suferea de stenoza aortica, boala care tulbura tot organismul. Voma foarte des indiferent cu ce era hranit, fâsâitul de la inima se auzea de la o distanta de doi metri. Când sotia îi facea baie devenea complet vânat, încât credeam ca peste câteva clipe îsi va da duhul. Am asteptat câtiva ani, crezând ca boala se va vindeca, dar nu a fost asa. Singura sansa mai ramasese operatia. Am cercetat marile spitale de specialitate din Bucuresti si Tg. Mures. Aveam nevoie de niste sume enorme pentru a putea face fata situatiei. Doctorii ca doctorii, îti fac orice serviciu, dar . Împreuna cu sotia am început sa strângem banut cu banut, si dupa o vreme i-am depus pe toti la o banca, care, din nefericire, putin timp mai târziu a dat faliment. Nenorocirea vietii noastre ! Când am aflat ca banca respectiva a dat faliment, parca întreg pamântul se desfacea sub picioarele mele. Voiam sa strig catre Dumnezeu sa faca dreptate, dar nu îndrazneam, eram prea necredincios. De fapt, era printre putinele situatii când ma gândeam la Dumnezeu. De obicei, nu agream prea mult ideea despre Dumnezeu, El era în cer, eu pe pamânt. Dar totusi, Dumnezeu m-a cercetat si mi-a aratat puterea lui cea mare. În privinta copilului meu, nu mai ramasese decât o singura sansa-minunea!
Eram pe stilul nou si aveam încredere ca Dumnezeu poate vindeca si sufletul si trupul. Mi-am pus nadejdea în Dumnezeu, am luat copilul si am calatorit cu el pe la multe manastiri. Ne-am închinat la foarte multe sfinte moaste, am sarutat icoane facatoare de minuni, însa nici,o,ameliorare.
Am întâlnit pe cineva care mi-a vorbit despre o anume Biserica pe stil vechi si despre un sfânt pe nume Glicherie. Nu auzisem niciodata despre sfântul acesta, dar suferinta copilului meu m-a determinat sa ajung si pe acolo. Am mers la Slatioara, resedinta Bisericii pe stil vechi, ne-am închinat la racla cu sfintele moaste ale sfântului Glicherie, simtind în inima mea un strop de deznadejde si necredinta. As fi voit ca Dumnezeu sa faca minunea în momentul în care am intrat pe poarta manastirii, dar eram prea necredincios. La Slatioara am stat de vorba cu un parinte, care m-a sfatuit ca ar fi bine sa fac mirungerea copilului si chiar si mie. Era o situatie când as fi facut orice numai sa-l pot vedea sanatos. Am facut mirungerea copilului si dupa ce l-am dus din nou la racla sfântului Glicherie minune copilul respira normal fara nici un zgomot! Lipsea doar dovada medicala. Dupa câteva zile l-am dus la doctor pentru control. La control, doctorul a ramas surprins, caci cunostea starea înrautatita a copilului meu. L-am vazut facând ochii mari spre mine zicând: Ciudat, îl stiam forte bolnav pe copil, acum însa . Ce-ati facut cu copilul? Unde l-ati tratat?
Eu, pe un ton ironic îi raspund: La Slatioara, d-le doctor, la racla cu sfintele moaste! Doctorul surprins de raspunsul meu murmura printre,dinti:La,Slatioara?
M-am întors acasa dorind din tot sufletul ca Dumnezeu sa descopere si sotiei mele adevarul. Se bucura nespus de mult pentru vindecarea copilului, însa nu putea crede ca Dumnezeu a facut minunea prin sfântul de la Slatioara. Mai mult avea unele retineri în privinta sfântului Glicherie, acestea pâna la proba contrarie. Am convins-o sa mergem împreuna la Slatioara si ea a acceptat bucuroasa. Calatoria pâna la Slatioara a fost foarte lesnicioasa si eu ma rugam lui Dumnezeu sa faca minunea si cu sotia mea. Ajunsi la Slatioara în fata noastra erau câteva persoane care se închinau la racla cu sfintele moaste, printre care am observat un barbat cu o privire foarte încruntata. Când i-a venit rândul sa se închine l-am vazut scrâsnind din dinti si zicând: De ce m-ati adus aici. Nu vreau aici, fiindca ma arde Glicherie! Cuprins de frica am înteles ca barbatul era îndracit. Si prin acesta Dumnezeu a lucrat si a doua minune cea cu sotia mea. Când a vazut sotia mea aceasta scena, înspaimântata mi-a soptit la ureche: Ai avut dreptate e sfânt! Si asa Dumnezeu a rezolvat neîntelegerea noastra religioasa. Mai târziu am facut mirungerea, dupa care ni s-a recomandat sa luam legatura cu parintele paroh al Bisericii Sfânta Parascheva din Iasi, si aceasta tot pe stil vechi fiind. Astazi slavim pe Dumnezeu ca ne-a chemat catre adevarata credinta, iar copilul nostru în vârsta de 12 ani se afla sanatos.
Alta minune:
Din mila lui Dumnezeu, pe data de 13 septembrie 2005, când Biserica Ortodoxa de Rasarit praznuia pomenirea Înnoirii Învierii lui Hristos, în Manastirea Braditel s-a descoperit ca icoana Sfântului Ierarh Glicherie Marturisitorul este izvorâtoare de mir.
În timp ce se cânta în miez de noapte slujba Utreniei, rostind cuvintele Ť Cer mult luminos Biserica s-a aratat, pe toti credinciosii luminând, întru care stând strigam aceasta casa întareste-o Doamne ť (condacul Înnoirii Învierii lui Hristos), icoana izvorâtoare de mir a Sfântului Glicherie, aflata pâna atunci în Sfânta Proscomidie, a fost adusa pe iconostasul din biserica. Cuprinse fiind de un sentiment tainic de umilinta si dragoste, ce ne-a strapuns întreaga fiinta, ne-am închinat cu evlavie la icoana. Unele plângeau rugându-se cu smerenie, altele faceau metanii în fata icoanei, toate traiam cu emotie bucuria minunii, coplesite fiind de grija Sfântului Glicherie, fata de una din cele mai vechi manastiri ale Bisericii noastre. Aceasta cercetare dumnezeiasca ne-a scos din ritmul zilnic al vietii noastre, ne-a împrospatat râvna si dragostea pentru Dumnezeu si viata monahala, umplând sufletul nostru neputincios, amortit, parca, de viforul ispitelor, de un val de mireasma cereasca.
Utrenia se terminase de mult, dar maicile, cuprinse de acel simtamânt al nemuririi continuau sa înalte rugaciuni fierbinti, citind acatistul sfântului pâna aproape de zorii zilei. Aceasta noapte de binecuvântare cereasca va ramâne vie în sufletul fiecarei vietuitoare a,acestei,manastiri.
În urmatoarele trei zile s-au facut privegheri în cinstea Sfântului Glicherie, iar pe parcursul a doua saptamâni icoana a revarsat, o mireasma puternica, bineplacuta, ce a inundat toata Biserica. De asemenea, au fost observate de multe ori picaturi de roua cereasca pe sticla icoanei, iar spatele acesteia era îmbibat în partea stânga jos, cu mir frumos mirositor, lipicios la pipait. Cu uimire maicile au constatat, cum pata de mir se extindea vizibil, ajungând în timp scurt (doua saptamâni) sa ocupe un sfert din icoana, precum, în prezent (februarie 2006) jumatate din icoana este îmbibata cu acest mir. Lucrurile asezate sub icoana pentru a fi sfintite au fost impregnate cu mirosul acesteia, maicile si credinciosii luându-le ca blagoslovenie de la Sfântul Glicherie. Numerosi crestini, veniti din diferite regiuni ale tarii, s-au închinat cu evlavie si au dobândit mângâiere duhovniceasca si întarire în credinta.
La data de 3 noiembrie, când se praznuia Înnoirea Bisericii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Lida si, respectiv, pe data de 27 noiembrie, de ziua Sf. Iacov Persul s-a constatat ca icoana a izvorât mai puternic mireasma cereasca.
Preotul slujitor al manastirii noastre, Ieroschimonahul Calistrat Otel ne-a marturisit faptul ca, sfintia sa a simtit aceasta mireasma în Sfânta Proscomidie, înca din luna august. La începutul lunii septembrie aceasta se simtea si în Sfântul Altar, iar parintele nu-si gasise înca o explicatie reala a acestui fapt. Abia în noaptea de 13 septembrie a realizat, ca mireasma provine de la Icoana Sfântului Glicherie, aflata pe Sfânta Masa în Proscomidie.
M-am bucurat cu duhul, când am simtit ca mireasma deosebita venea de la icoana Sfântului Glicherie, ce se afla în fata mea, pe Sfânta Masa din Proscomidie. Dupa ce am înmânat maicii starete icoana Sf. Glicherie pentru a o duce în biserica, mi-a ramas imprimat pe mâna un miros puternic, iar în Proscomidie mireasma a persistat mult timp. Ori de câte ori citeam rânduiala Sfintei Liturghii ma îndulceam duhovniceste de aceasta, simtindu-l pe Sfântul Glicherie în,fata,mea.
Maica stareta, Schimonahia Varvara Blaga, cugetând la grija Sfântului Glicherie manifestata fata de turma sa, ne împartaseste câteva din gândurile sfintiei sale.
Prin aceasta binecuvântare cereasca, Sfântul Glicherie ne întareste în dreapta credinta si, parca vrea sa ne spuna, ca trebuie sa fim cu mai multa râvna pentru Biserica, ascultare, sa nu avem timp pentru ura, razbunare, cearta, graire în desert, clevetire si osândirea aproapelui, ci mai mult sa pretuim orice clipa, urmând poruncile Domnului, pe calea cea îngusta spre mântuire, sa rabdam în tacere orice ispita slobozita pentru cernerea sufletului nostru, sa multumim pentru ceea ce avem si sa fim mai fierbinti în credinta, pentru ca nu stim, ce vremuri vor veni peste Biserica noastra .
Dupa câteva zile, Î.P.S. Mitropolit Vlasie Mogârzan, însotit de P.S. Episcop Pahomie Moraru, au venit în Manastirea Braditel, pentru a cerceta cele întâmplate. Î.P.S. Mitropolit s-a închinat cu evlavie la icoana si, ulterior, a deschis cutiuta, unde se afla o particica din Sfintele Moaste ale Sfântului Glicherie, constatând existenta aceleasi miresme izvorâte din icoana. Î.P.S. Vlasie s-a încredintat astfel ca este o noua minune a Sfântului Glicherie rânduita din iconomia lui Dumnezeu. Prin viata sa înduhovnicita, Înalt Preasfintia Sa cunoaste si traieste profund minunile sfintilor si, în special, cele ale Sfântului Glicherie, de aceea a afirmat : Este sfânt si este normal sa faca minuni !, distrugând prin aceasta orice urma de îndoiala din sufletele celor, care nu cred în minunile Sfântului Glicherie si a Sfintilor, în general.
Privind cu ochii trupesti, întinati de patimi, pipaind cu mâinile spurcate, prin faptele noastre, sarutând icoana cu buzele întinate, prin grairea în desert, cugetul nostru ramâne coplesit în fata iconomiei lui Dumnezeu. Toti sfintii se roaga pentru mântuirea noastra si ne cheama la nevointa pe calea cea îngusta si cu chinuri. Aceasta minune este un strigat, ce trebuie sa ne trezeasca din trândavia duhovniceasca, sa sparga crusta nepasarii, ce ne acopera inima, sa curete mintea de tot ceea ce este trecator si lumesc, sa rupa lanturile, cu care suntem prinsi în hatisul raului, ce ne întuneca sufletul.
Este totodata, manifestarea dragostei si grijii celor ceresti fata de noi, pacatosii. Este o mâna de ajutor întinsa pentru a ne salva sufletul de la,pierzare.
Cautând în suflet, ne gasim tarina stearpa, nevrednica de a primi Darul celui Prea Înalt, neputincioasa în a multumi si a aduce lauda, dupa cum se cuvine lui Dumnezeu si Sfântului Glicherie pentru aceasta cercetare dumnezeiasca. Ramânem astfel, coplesiti de atâta dragoste si datornici în a rodi samânta faptei bune si a raspunde chemarii sfinte.
Alta minune:
Îndraznesc si eu un bot de huma însufletita (I.Creanga), creata dupa chipul Celui din Cer, pe nume Ema Z. sa relatez una dintre multele minuni ale Sfântului de la Slatioara. Desi ne miscam aproape continuu în aceasta lume mica ce se masura cu cotul (Eminescu) rareori ne oprim din mersul vietii pentru a contempla iubirea lui Dumnezeu pe care o raspândeste asupra creatiei. De-aproape un deceniu sufletul meu lupta cu doua lumi, una în care m-am nascut si am crescut, unde sufletul meu se simte ca la el acasa, cum zicem noi românii, si alta a strainatatii în care trebuie sa lupti continuu pentru a-ti câstiga existenta. Desi ma aflu departe de hotarele tarii mele, printre oameni atât de straini de Dumnezeu încât te sfiesti sa le vorbesti despre o zi de post sau o sarbatoare, fiindca te întreaba tu de unde ai mai iesit totusi am cunoscut ca dragostea lui Dumnezeu nu are nici limite si nu este nici partinitoare. Cu cât oferi mai mult, cu atât primesti mai mult din harul care niciodata nu se sfârseste.
Rapita de mrejele acestei lumi mai mult atee decât credincioasa, îmi salta inima de bucurie când mai vad printre trecatorii grabiti ai strazii, oprindu-se si facând semnul sfintei cruci trecând pe lânga vreo Biserica. Am întâlnit români, oameni care de-a lungul vietii s-au hranit cu mireasma Sfintelor Moaste din România. Am întânit însa si alt fel de oameni, care voiau sa adune de unde nu risipise care si doreau totul dar fara Dumnezeu.
Îmi amintesc ziua în care am parasit România pentru a merge în Italia, cu toate ca nu stiam ca voi ramâne aici pentru atâta vreme. Totul este ca o fesca în care personajele sunt vii, se misca, vorbesc sau te avertizeaza. Da, te avertizeaza si aceasta ar fi cel mai important, sa stii ca cineva îti poarta de grija si nu te lasa sa gresesti. Si cel mai frumos e când acel cineva te însoteste si la bucurii si la suferinta. Poate multi când vor citi rândurile mele se vor gândi la Mântuitorul sau la Preasfânta Fecioara. Da, este firesc, au dreptate. Cine în afara de Tatal si Sfântul Duh pot avea aceeasi putere ca si Mântuitorul sau cine în afara de Sfânta Fecioara poate cere orice de la Fiul ei. Dar, pentru mine mai este cineva e Sfântul de la Slatioara, acela care totdeauna ma întâmpina cu dulceata unei binecuvântari precum : Domnul Dumnezeu sa te binecuvânteze. Asa-l aud adesea când din întâmplare ochii mi se opresc asupra icoanei lui, asa l-am auzit si-n noaptea cu pricina când voiam sa mai pot spune cuiva iarta-ma dar parca totul se terminase pentru mine. Era cu doua zile mai târziu dupa ziua Sfântului de la Slatioara si eu departe de acel colt binecuvântat de Dumnezeu îmi ziceam în sine : anul acesta am pierdut binecuvântarea Sfântului poate o fi macar la anul sa ajung pe-acolo uitând ca sfintii lui Dumnezeu sunt pretutindeni. Era dupa-amiaza si parca nu ma simteam prea bine. Abia venita de la serviciu simteam o stare de agitatie, dar mi-am zis : asta-i numai de la oboseala si stresul din ultima vreme. Cu putin timp mai înainte trecusem prin niste necazuri îngrozitoare. M-am gândit ca daca voi lua câteva pastile, cum obisnuiam de obicei, totul va fi în regula. Am luat pastile dar nelinistea parca se întetea si mai mult. N-am stiut cât de repede trecuse timpul era deja seara, posibil sa fi adormit putin pe canapeaua pe care ma asezasem sa ma linistesc. Nelinistea s-a transformat într-o criza de dureri de stomac, desi cu astfel de dureri ma obisnuiseram de multa vreme. De data aceasta erau îngrozitor de cumplite. Am rugat pe sotul meu sa astearna patul, ceea ce a si facut într-o clipa. Ghem de durere, m-am ridicat de pe canapea si m-am asezat pe pat. Nu a durat mult si cred c-am adormit, fiindca de aici s-a rupt filmul pentru un timp. Pentru un timp, adica pâna pe la ora 4.00 dimineata când, desi eram constienta ca traiesc un calvar al vietii, nu puteam nici macar sa deschid buzele sa strig spre ajutor. Simteam înlauntrul meu ceva ca un ghem de foc care pe unde trecea parca îmi ardea maruntaiele. Era o durere pe care n-am trait-o nici în vremea nasterii copiilor mei, mi se parea ca ma framânt în durerile iadului. Fiecare picatura de transpiratie care se cobora de pe frunte parca îmi înneca sufletul. Voiam sa strig din adâncul puterilor mele, poate m-ar auzi sotul meu, gândeam eu, dar la fiecare încercare un nod îmi taia respiratia. Voiam sa pot sa misc macar bratul, sa pot sa ating mâna sotului meu sa-l trezesc, dar eram parca încatusata. Nu puteam face nici o miscare, nu puteam scoate nici un sunet numai mintea îmi era libera. Si stapânita de grozavia mortii ma întrebam : Doamne, oare m-ai trimis în iad pentru pacatele mele, Tu Cel care ai zis noua sa iertam pacatele semenilor nostri de 70 de ori câte 7, oare n-ai putut sa le ierti si pe ale mele? Dar tocmai în acea zi ma certasem cu cineva fara a-mi mai cere iertare. Si ma gândeam : daca eu n-am iertat, Dumnezeu cum îmi va ierta mie? Dar în acel întuneric în care nu puteam zari nimic, desi nu stiu cu care ochi vedeam atunci, cu cei sufletesti sau cu cei trupesti, am putut vedea totusi, departe, departe, un punct luminos. Ma gândeam cum as putea face sa ajung acolo, fiindca ma îngrozea acel întuneric. Si într-o clipa, cineva parca mi-a soptit : ai uitat ca si peste iad stapâneste tot Dumnezeu? Si atunci cu mintea-n chingi am început a zice în sinea mea : Dumnezeule milostiv fii mie, pacatoasa si Sfinte Glicherie ajuta-ma si acum. Si dintr-o data acel punct de lumina se facea din ce în ce si mai mare, iar întunericul se ridica ca un nor de fum. Cu cât acel punct de lumina se apropia si mai mult de mine, parca prindea un contur.Era conturul unui trup uman care radia lumina de care sufletul meu avea atâta nevoie. Si, cititorule, cred ca ai si ghicit cine era acel contur de batrân, senin la fata, cu ochii blânzi si patrunzatori, îmbracat în rasa de calugar cu omofor arhieresc peste grumazii lui si când a ajuns aproape de mine m-a binecuvântat cu amândoua mâinile si s-a facut nevazut. În clipa aceea m-am desteptat ca dintr-un somn, desi nu dormisem. Sotul meu era lânga mine, treaz pipaindu-mi mâinile. Probabil încerca sa vada daca sângele din trupul meu mai pulsa sau nu. Când a vazut ca-mi revin putin a pus mâna pe telefon. Voia sa anunte salvarea. Am priceput într-o clipa intentia lui, pentru care am ridicat mâna si am schitat un gest rugându-l sa n-o faca. Ma gândeam în cugetul meu : la ce vrei sa mai chemi doctorul, daca doctorul meu tocmai a plecat si doctorul de care aveam eu nevoie nu-l poti chema de la aparatul telefonic, ci de la aparatul inimii si a mintii. Speriat si el ma întreba ce se întâmpla cu mine, caci de un sfert de ora privesc tinta în plafonul camerei si nu scot nici o vorba. N-am putut sa-i spun nimic, desi stiam ca ultima data când privisem catre plafonul camerei a fost atunci când m-am trezit în acele dureri cumplite spre ora 4.00 dimineata. De atunci pâna mi-am revenit n-am mai vazut nimic din cele ce erau în camera. Peste câteva minute l-am asigurat pe sotul meu ca totul este în regula. I-am zis : a fost o criza de stomac si cred c-am lesinat pentru câteva momente. Din nou m-am asezat sa ma culc si din nou doctorul meu, Sfântul Glicherie mi s-a aratat ca prin vis spunându-mi : vezi, te-am scapat si de data aceasta, dupa cum m-ai rugat, dar peste câteva zile va veni la voi mitropolitul, spune-i sa faca o carte în care sa scrie toate minunile mele, iar tu sa o scrii si tu pe cea din noaptea aceasta. Peste câteva zile am auzit vestea venirii mitropolitului în Italia si am încercat, pe cât mi-a fost posibil, sa-i transmit mesajul de la Sfântul Glicherie. Si asa împlinind si eu porunca Sfântului de la Slatioara m-am straduit sa astern pe hârtie minunea pe care a facut-o Sfântul cu mine. Poate unii o vor crede, poate altii se vor îndoi. Pentru cei care nu vor crede voi ruga pe Sfântul Glicherie sa-i convinga el, dupa cum va sti.
