Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul

 

O înfricoșată minune a Sfântului Ierarh Spiridon și o pilduitoare întâmplare

 

       Pentru că astăzi Biserica dreptslăvitoare face pomenire a Sfântului Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni episcop al Trimitundei, vom aminti două întâmplări minunate din viața sa. Minunile sfântului sunt multe și este cunoscută marea sa smerenie, bunătate și dragoste arătată din belșug oamenilor. Totuși, pentru a noastră luare aminte, să nu uităm că sfântul era aspru cu cei mândri și măreți în deșert și „foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericești și spre păstrarea neștirbită a dumnezeieștii Scripturi, neschimbând nici un cuvânt din cele scrise în sfintele și cele fără de prihană cărți”.

       Se apropie vremea colindelor și a slujbelor frumos împodobite cu cântări alese și cu această ocazie, mulțumim cântăreților pentru osteneala și efortul lor de a ne bucura sufletele. Totuși, să nu uităm că ispita de a ” citi și cânta cu mândrie mărindu-ne în deșert cu glasurile noastre”, este una foarte reală. Să fim cu luare aminte și să mulțumim Domnului pentru darurile sale cele bogate, înmulțind talantul primit cu smerenie. Minunea ce urmează să ne fie pildă și încredințare a celor spuse mai sus.

Amuțirea mândrului cântăteț

       În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergând marele Spiridon pentru oarecare trebuință, a intrat în biserică și a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfântă rugăciune pe scurt, pentru că sfântul se ostenise de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerișului și era arșiță mare. Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise și cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind și cântând cu mândrie și mărindu-se în deșert cu glasul său.

       Deci fericitul, uitându-se la el, deși era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicându-i: „Taci!”. Și îndată i s-a legat limba, încât nu numai glasul, ci și vorba și-a pierdut și stă mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toți care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul și s-au adunat toți să vadă acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfântului rugându-se în tăcere, ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dânsul și acei prieteni ai lui și rudenii, încât abia l-au îmblânzit, pentru că sfântul era aspru cu cei mândri și măreți în deșert. Deci l-a iertat și, dezlegându-i limba, i-a dat și graiul. Însă a lăsat oarecare semn al cercetării, nelimpezindu-i limba cu totul, pentru că l-a lăsat cu glas mic, zăbavnic la limbă și poticnindu-se la vorbă, ca să nu se mai mândrească cu glasul său, nici să se mai mărească în deșert cu vorbă sa cea limpede.

Pentru păstrarea neștirbită a dumnezeieștii Scripturi și a sfintelor cărți

       Știm fraților că în vremurile cele din urmă, ecumeniștii și alți răi credincioși asemenea lor, vor schimba Scripturile și scrierile sfinților părinți, pentru a ascunde adevărul de credință și a putea înșela pe cât mai mulți. Să avem mare grijă la toate cărțile de cult sau duhovnicești pe care le folosim și să ne străduim să nu schimbăm sau inovăm nimic, socotindu-ne în mod greșit a fi înțelepți sau îndreptățiți să o facem. Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, ne adeverește acestea.

8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!

9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!

       Întămplarea de mai jos, să ne întărească în râvna de a păstra întocmai adevărul dreptei credințe și să ne facă atenți la modul de exprimare a ei.

       Pentru acest sfânt și mare părinte Spiridon, istoricii bisericești Nichifor și Sozomen pomenesc și aceasta: „El era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericești și spre păstrarea neștirbită a dumnezeieștii Scripturi, neschimbând nici un cuvânt din cele scrise în sfintele și cele fără de prihană cărți”. Odată, s-a întâmplat un lucru ca acesta: S-a făcut în Cipru adunarea episcopilor din insula aceia, pentru unele trebuințe bisericești, între care era și Sfântul Spiridon și episcopul Trifilie, cel mai sus pomenit, care era iscusit în înțelepciunea cărții - pentru că multă vreme în vârstă tinereților sale a petrecut la Vârât, învățând scriptură și înțelepciunea; pentru aceasta l-au rugat părinții că să spună cuvânt de învățătură în biserică poporului.

       Învățând el poporul, s-a întâmplat în biserică, a aduce la mijloc cuvintele lui Hristos cele zise către slăbănog, care sunt scrise la Sfântul Evanghelist Marcu, adică: Scoală-te și-ți ia patul tău. Iar Trifilie n-a zis pat, ci în loc de pat a zis culcuș, adică: „Scoală-te și-ți ia culcușul tău”. Acestea auzind Sfântul Spiridon, s-a sculat de la locul său, nesuferind să audă schimbarea cuvintelor lui Hristos și a zis către Trifilie: „Au doară tu ești mai bun decât cel ce a zis pat, de te rușinezi de cuvintele Lui?”. Acestea zicând, a ieșit din biserică înaintea tuturor și n-a făcut un rău cu acestea, deși era prea simplu cu învățătura; căci pe Trifilie, care se îngâmfa cu frumusețea vorbirii sale, rușinându-l puțin, l-a învățat smerita înțelepciune și blândețea. Deci fericitul Spiridon era foarte cinstit de toți, ca cel ce era mai bătrân cu anii, mai slăvit cu viața și mai întâi cu scaunul, cum și făcător de minuni prea ales; pentru aceea fiecare lesne putea să se rușineze de fața și de cuvântul lui.