PS Evloghie Sibianul este noul Mitropolit al BOSVR

Întru Mulți Ani, Înalt Preasfințite Stăpâne!

 

       Cu vrerea Lui Dumnezeu și binecuvântarea Maicii Domnului, de astăzi, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România are, în urma alegerilor desfășurate la Mitropolia Slătioara, un nou mitropolit, Ps. Evloghie Sibianul. Să ne trăiți întru Mulți Ani Preasfințite Stăpâne! Vrednic este!

Știm că Biserica noastră dreptslăvitoare va păstra, ca și până acum în deplină unitate sinodală, adevărul dreptei credințe, evitând provocările serghianiste, ecumeniste, nou calendariste și mai noile rătăciri și teorii ale ramurilor bolnave de tip chiprianit. Știm că va păstra și respecta Mărturisirea de Credință, care condamnă explicit toate aceste rătăciri și nu va accepta provocările biometriei (ale noului lagăr digital și al actelor biometrice) și ale va..inării impuse de agenda globalistă.

Știm toate acestea pentru că faptele vorbesc de la sine, unitatea sinodală întru Adevăr este neprețuită, ea a fost păstrată contrar tuturor provocărilor și este cea care duce mai departe linia mărturisitoare a sfinților părinți.

Contrar tuturor clevetelilor și acuzelor nefondate aruncate constant în spațiul online de către justițiarii și cârcotașii de serviciu ai BOSVR, lucrurile merg înainte ca și până acum pe direcția așezată de Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul. Temelia cea tare a Bisericii noastre rămâne Mărturisirea de Credință adoptată și asumată public. Cine nu știe încă cine suntem și se lasă amăgit de minciunile cu care suntem împroșcați, să fie onest și să cerceteze singur, să citească Mărturisirea de Credință. Va afla acolo toate răspunsurile, limpede și clar expuse și exprimate. Acolo este cuprins Adevărul de Credință, restul sunt vorbe...

Aici puteți citi Mărturisirea de Credință a BOSVR:

https://www.manastireaslatioara.ro/stiri/marturisire-de-credinta

Știm prea bine că noul nostru mitropolit nu a precupețit nici un efort pentru a fi alcătuită, adoptată, asumată și publicată Mărturisirea de Credință. Acestea sunt faptele și ele vorbesc de la sine. Vom face zid în jurul Sfântului Sinod al Bisericii noastre prezidat de noul mitropolit, deoarece se sprijină pe piatra cea tare a Mărturisirii de Credință. Aceasta strălucește ca un far călăuzitor în bezna apostaziei și a ereziilor contemporane.

Întru Mulți Ani, Înalt Preasfințite Stăpâne!

 

 

O MARE MINUNE A SFÂNTULUI IERARH NECTARIE FĂCĂTORUL DE MINUNI

Măturia lui Stavros Kalkandis

Foto - Starețul Filotei Zervakos cu Stavros Kalkandis

în curtea Bisericii Sf. Nectarie din Paros

   “Istoria ce urmează nu este o nuvelă scrisă bine, pe care a născocit-o fantezia unui visător, nici o poveste pentru copii mici şi nici o creaţie artificială care serveşte vreun scop dinainte stabilit. Este adevărată, istoria mea personală, istoria vieţii mele, a unei vieţi care, în decursul ei, a trecut prin multe stadii de suferinţă, prin multe lupte şi zbuciumuri sufleteşti, pînă cînd a ajuns să găsească adevăratul ei sens şi adevărata ei dezvoltare, care au condus-o aproape de Dumnezeu.

   Războiul din 1940-41 m-a găsit tînăr, în vîrstă de 20 de ani, şi l-am servit în aviaţia de război. În aprilie 1941, în timpul misiunii, o schijă de obuz, lovindu-mă la ceafă, mi-a rupt măduva coloanei vertebrale şi mi-a provocat o hemoragie, avînd ca rezultat o uşoară paralizie a membrelor inferioare, adică paraplegie.

   A venit după aceea ocupaţia germană şi, deoarece starea mea începuse să se amelioreze încet, încet, am plecat în Orientul Mijlociu ca ofiţer. Acolo am avut nenorocirea să mă lovesc din nou la ceafă, ceea ce a adus înrăutăţirea situaţiei mele.

   După ce s-a sfîrşit al doilea război mondial, patria m-a trimis în, aprilie 1947, în America. Îndată ce am ajuns acolo, am solicitat o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală. Dar, din salonul de operaţie am ieşit mai rău decît cum intrasem. Diagnosticul a fost: tetraplegie spastică, ceea ce însemnă că atît mîinile cît şi picioarele urmau să paralizeze complet.

   Am rămas în America pînă în 1951, cînd am revenit în Grecia. Aici am avut cîteva simptome de ameliorare, dar fără rezultate concrete. În 1957, sănătatea mea s-a agravat din nou şi am plecat pentru a a doua oară în Statele Unite ale Americii, de unde m-am întors în 1961 cu tetraplegie completă, aşa cum am amintit mai sus.

   Din 1961 pînă în 1970, cînd m-am vindecat, am stat la Aşezămîntul Naţional de Recuperare a Invalizilor, în cartierul „Palaio Psihico”, fiind deja paralizat complet. De asemenea, în 1968 am vizitat din nou America pentru cîteva luni, iar în 1974 m-a invitat doctorul Rask pentru a mă examina şi a constata cu exactitate ce se întîmplase (adică în ce chip mă vindecasem).

 

   Mi-e foarte greu să istorisesc în cîteva rînduri evenimentele ce s-au petrecut în atîţia ani, referitor la evoluţia stării mele şi la tulburarea sufletească care m-a însoţit în toţi aceşti ani. Îmi este greu să descriu în ordine cronologică mulţimea simţămintelor pe care le-am încercat: speranţe care veneau să mă ia pe aripile lor diafane şi deznădejdile care întunecau totul în jurul meu. Asemenea valurilor mării, care vin cu putere şi ne ridică sus pe spuma lor, apoi ne scufundă adînc, jos, tot astfel mă copleşeau diferitele simţăminte, purtîndu-mă încoace şi-ncolo, apoi lăsîndu-mă adînc scufundat în deznădejde.

   Nu este posibil să descriu chinul pe care îl sufeream cînd o muscă mi se aşeza pe frunte şi nu puteam face nici cea mai mică mişcare pentru a o alunga, sau cînd transpiraţia mi se rostogolea atît de supărător pe faţă şi mă aflam în neputinţa de a-mi ridica mîna pentru a o şterge. De aceea, nu scriu pur şi simplu istoria vieţii mele, ci mă mărturisesc, dezvăluind astfel diferitele cute ale sufletului meu, întocmai cum veneau valurile vieţii şi mă băteau, ca să fie prezentate toate rănile pe care durerea le-a lucrat asupra lui şi, mai mult decît atît, pentru a face evidentă schimbarea acestor răni în binecuvîntare, pace şi bucurie, prin lucrarea Dumnezeiescului Har.

   În vremea aceea, după operaţie, am cunoscut un mare om de ştiinţă, umanist, pe doctorul Howard Rask, profesor la Universitatea din New York, la catedra de Medicină-Fizică de recuperare a invalizilor, care, văzîndu-mă decepţionat, pe un ton rugător mi-a zis: „Te rog, Stavros, roagă-te lui Dumnezeu. Roagă-te neîncetat! Fă-o, te rog, pentru mine, chiar dacă tu nu crezi în El…“

   Am plecat tulburat, gîndindu-mă în sinea mea: „Ce ironie… Eu am venit în America pentru a mă vindeca, iar medicul american mă trimite la DUMNEZEU!” Seara, în patul meu, mă gîndeam şi ziceam: „Dar de ce insistă atît de mult acest om să merg să-L găsesc pe Dumnezeu? Cine L-a văzut pe Dumnezeu? Cum voi putea intra în legătură cu El? Oare e uşor acest lucru?” Şi încep să-mi cercetez şi să-mi examinez gîndirea: „Cine este Dumnezeu?” Şi ore în şir îmi chinuiam mintea cu astfel de întrebări, aşteptînd un răspuns care, fireşte, n-a venit. Ceasuri întregi mă chinuiam cu aceste gînduri şi îndoieli, încît, la sfîrşit, am suferit o zăpăceală, o inerţie în gîndire.

   Îndată ce mintea mea începea să cerceteze şi să reflecteze asupra acestei teme, deodată se oprea şi aştepta… Ce aştepta? Nu puteam să înţeleg. Şi în timpul acestei opriri, o voce puternică a izbucnit dinlăuntrul meu: „Doamne Dumnezeul meu, vreau să mă apropii de Tine, dar nu ştiu cum!” Am spus-o atît de tare, încît întreaga mea fiinţă a tresăltat şi toată puterea mi s-a concentrat în acest cuvînt: „VREAU”. Acest „VREAU” este un cuvînt mic, dar cu o semnificaţie foarte mare. Felul în care îl vom pronunţa are valoare: călduţ, cald sau fierbinte?

   Trebuie să ne încredinţăm întreaga noastră voinţă în mîinile Atotputernicului Dumnezeu şi atunci El va acţiona ca Dumnezeu, în chip desăvîrşit, şi ne va dărui pacea Sa care ne va cuprinde întreaga noastră fiinţă. Aceasta aveam s-o înţeleg mult mai tîrziu. Cînd m-am întors din America, m-am internat la Aşezămîntul de Recuperare a Invalizilor, în cartierul „Palaio Psihico”.

   Printre altele, mă chinuia încă întrebarea: „Cum Îl voi găsi pe Dumnezeu?” Începusem deja să cred că acest „VREAU“, pe care I l-am adresat Ziditorului, îmi va aduce rezultatul mult rîvnit şi, pînă la urmă, Îl voi întilni pe Dumnezeu. Şi, într-adevăr, am văzut că Domnul – drept răspuns la rugăciunea mea – a făcut mulţi paşi spre mine, păcătosul şi nevrednicul.

   Trecuseră suficiente zile de cînd venisem din America, cînd, într-o dimineaţă, în ziua de 30 mai 1961, îşi făcu apariţia la Aşezămînt un preot bătrîn, cu barba albă, un trimis al lui Dumnezeu, şi îl aud că întreabă: „Dragii mei, cine a venit în această perioadă din străinătate?” După ce i-au arătat patul meu, se apropie de mine şi mă întrebă: „Fiul meu, tu ai venit din străinătate?” „Da, părinte“, îi răspund. Iar el îmi întinde mîna. „Dar mîinile mele“, îi spun eu, „sunt paralizate. Nu pot să le ridic“. „Şi picioarele?” mă întrebă. „Şi picioarele sunt la fel“, îi zic. „Preamărit fie numele lui Dumnezeu!“, zice. Eu îl priveam cu curiozitate. A început atunci să mă întrebe cum am fost rănit, de unde sînt şi altele. Crezînd că mă întreabă din simplă curiozitate şi, întrucît voiam să înceteze acest interogatoriu, îi zic: „Părinte, pe cine căutaţi? Spuneţi-mi ca să vă pot ajuta.” „Nu caut pe nimeni altcineva, fiule! Pentru tine am venit…” „Pentru mine? Dar, părinte“, îi zic, „dacă aţi venit pentru mine, luaţi loc pe scaun şi spuneţi-mi ce doriţi“.

   Într-adevăr, a luat loc şi mi-a zis: „Fiule, să fii fericit că te afli în acest loc…” L-am privit cu mirare şi i-am răspuns: „Cum să fiu fericit, părinte, cîtă vreme sînt invalid?…” “Da, fiule, însă acum eşti aproape de Dumnezeu. Ai fost departe de El, dar fii încredinţat că El te iubeşte. Şi ia aminte, să nu cîrteşti niciodată împotriva Lui, pentru că nu ştii ce ţi-a rezervat pînă la sfîrşitul vieţii tale. Întotdeauna să-ţi îndrepţi nădejdea către El.” „Eh, cuvinte părinteşti de mîngîiere“, îmi ziceam în sinea mea. Dar au fost cuvinte profetice care s-au adeverit după 10 ani.

 

   Cînd s-a ridicat să plece, l-am întrebat: „Dar, părinte, nu-mi spui cine eşti?” „Da“, răspunse, „mă numesc Filotei Zervakos şi sînt stareţul Mănăstirii Logovardas din Paros.” „Şi cine te-a trimis la mine?” îl întreb. A zîmbit cu modestie şi cu zîmbetul pe buze îmi spuse: „De orice vei avea nevoie, fiul meu, scrie-mi şi eu te voi ajuta“. M-a binecuvîntat, m-a salutat şi s-a întors să plece. „O ultimă întrebare, părinte!” îi strig. „Este greu să se apropie cineva de Dumnezeu?” „Ah, fiul meu, pe cît ţi se pare de greu, pe atît e de uşor. E suficient s-o doreşti, să crezi şi să te rogi pentru asta. Mărturisirea şi Sfînta Împărtăşanie sînt prima treaptă. Sînt grele acestea, fiul meu?” „Dacă sînt numai acestea, este foarte uşor“, îi răspund. I-am mulţumit şi a plecat.

   La cîteva luni după mărturisirea mea sinceră, l-am rugat pe părintele Filotei să mergem împreună la Sfîntul Nectarie să ne rugăm, acesta întărindu-mă în suferinţa mea. Ne-am dus la Eghina şi, întrucît am urcat la biserica Sfîntului, a rostit Paraclisul, pe care l-am ascultat cu adîncă emoţie şi pioşenie. Credeam că mă aflu în cer şi că Dumnezeu se apropie de mine, iar acesta m-a făcut să simt o uşurare, ca ceva care a plecat şi care, pînă atunci, îmi îngreunase sufletul.

   După ce s-a terminat Paraclisul, aflîndu-mă încă în biserică, s-a apropiat de mine o doamnă şi m-a întrebat: „Cine era celălalt preot din biserică care a făcut paraclisul?“ „Cine altul, părintele Filotei a fost“, îi răspund. „Nu despre părintele Filotei vă întreb, ci despre celălalt“, îmi spuse iarăşi. Şi, întrucît eu susţineam că am văzut doar pe părintele Filotei, iar doamna aceea insista că a luat parte la Paraclis şi alt preot, l-am întrebat pe părintele Filotei dacă, într-adevăr, a mai fost şi un alt preot. Iar el, adresîndu-se femeii, o întrebă: „L-ai văzut?” „Sigur că l-am văzut, părinte“. „Ce făcea?“, continuă părintele. „Binecuvînta“, răspunse aceasta. „Sfîntul Nectarie a fost, fiul meu!” Ascultînd acestea cu uimire, îl întreb şi eu, la rîndul meu, pe părintele Filotei: „Sfinţia voastră l-aţi văzut, părinte?” „Sigur că l-am văzut!” îmi răspunse, „Şi mi-a vorbit despre tine“.

O nouă tulburare în sufletul meu, o nouă zguduire. Sufletul mi s-a umplut de o fericire deosebită, de o bucurie tainică pe care nu pot s-o explic în cuvinte. Cînd m-am întors la Aşezămînt, nu mă mai preocupa invaliditatea mea, ci minunea. Omul, de cele mai multe ori, cere restabilirea sănătăţii trupeşti, în timp ce Dumnezeu, ca Atotştiutor, îi dăruieşte mîntuirea sufletului care este infinit mai preţioasă decît sănătatea trupului. Ca să ajungem la însănătoşirea trupească, este necesar ca, mai întîi, minunea să se întîmple înlăuntrul nostru. Adică, mai întîi trebuie să ne lepădăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou.

   Din ziua aceea am început să mă simt ca şi ceilalţi oameni care sînt sănătoşi trupeşte. Simţeam că înlăuntrul meu se află o mare putere. Însă cînd am revenit la sanatoriu (Aşezămînt) şi am văzut din nou pe acei invalizi disperaţi, pe chipul cărora se putea citi sentimentul părăsirii şi uitării, cum îşi tîrau nefericirea unul lîngă celălalt, m-a cuprins o mîhnire inimaginabilă. Ah! Cît aş mai vrea ca şi aceşti semeni ai mei îndureraţi să încerce acea emoţie şi tulburare pe care am simţit-o eu acolo, în Eghina, în biserica Sfîntului Nectarie!

   După aceea, vizitele mele la Sfîntul Nectarie, la Eghina, au fost mai dese. Cînd cu părintele Filotei, cînd cu rudele mele. Devenise deja o necesitate vitală să vizitez mănăstirea şi să mă rog Sfîntului. De fiecare dată cînd îl vizitam, îi ceream să mijlocească la Domnul să-mi dăruiască nu sănătatea întreagă, ci doar o mînă, ca să pot alunga muştele şi ţînţarii de pe frunte, care mă torturau atît de mult şi trebuia să-i rabd. După aceea, cînd reveneam la sanatoriu, mă simţeam foarte întărit sufleteşte. Însă, în timp ce sănătatea mea sufletească o ducea tot mai bine, cea trupească mi se tot înrăutăţea. În 1969, am suferit o tromboflebită

   Am făcut o mică operaţie la călcîiul piciorului drept şi am stat un timp în ghips. Atunci a venit un telefon de la părintele duhovnic, întrebîndu-mă dacă voiam să mergem împreună la Eghina să ne rugăm Sfîntului. Cu toate că mă aflam în această situaţie, n-am pregetat o clipă să merg împreună cu el ca să mă rog. Credinţa în puterea rugăciunii prinsese deja rădăcini înlăuntrul fiinţei mele şi nimic nu mă putea împiedica să exploatez fiecare prilej.

   Am mers împreună cu părintele Filotei, cu părintele Leontie, cu mama, cu fratele meu şi cu cei doi militari care mă ajutau. Era sărbătoarea Sfinţilor Părinţi. După ce ne-am împărtăşit cu toţii în timpul Sfintei Liturghii, deodată mi-a venit o dorinţă puternică să mă închin la moaştele Sfîntului şi am rugat pe părintele Filotei să ceară stareţei să sprijine sfintele moaşte pe picioarele mele paralizate. Ceream acest lucru pentru că niciodată nu m-am putut ridica de jos ca să mă închin la moaştele Sfîntului, din cauza unei fracturi în trupul meu (inflexibilitate)…

   Atunci m-au ajutat băieţii şi mi-am înălţat mîinile deasupra moaştelor. M-am zguduit. Tremuram tot. Am simţit că îmbrăţişam Sfîntul întreg, iar nu o bucăţică de moaşte… Şi, deodată, au ieşit dinlăuntrul meu aceste cuvinte spontane: „Sfinte, n-am venit să-ţi cer nimic astăzi, ci am venit să mă ofer pe mine însumi, întreg, lui Hristos. Tu ştii ce trebuie să-mi dai. Dacă nu trebuie să-mi dai nimic, învredniceşte-mă să devin un ostaş al lui Hristos, încît să fiu un motiv ca numele Lui să fie preamărit în orice loc m-aş afla, drept sau invalid, şi arată-mi, Sfinte, că asculţi rugăciunea mea, ca să mă întăresc în suferinţa mea.“

   Aceasta a fost toată rugăciunea. Am plecat mulţumit şi foarte liniştit. O pace imensă mi-a umplut sufletul. Eram sigur deja că minunea va veni, pot să spun că am aşteptat-o. Am aşteptat în fiecare clipă o mînă nevăzută care să mă ridice… Şi după 10 zile de la ultima mea închinare la Eghina, pe cînd mă pregăteam, ca în fiecare dimineaţă, ca să îmi fac exerciţiile mele obişnuite, deodată am simţit că ceva s-a desprins inlăuntrul meu, ca şi cum eram legat şi fusesem eliberat de legături; şi, nu numai asta, dar am simţit nevoia să mă ridic eu singur. Am strigat atunci pe băieţi, pe infirmierul Dimitrie Shortsanitis şi şoferul Ioan Hatzakis, şi le-am spus: „Băieţi, ajutaţi-mă să încerc să mă ridic singur, fără proteze“. (În fiecare dimineaţă îmi puneau proteze mecanice speciale, ca să-mi întărească picioarele).

   „Dar vei cădea!” îmi spun băieţii. „Nu!“, le răspund, „Mă voi ridica singur. Vreau doar să mă ajutaţi puţin.” Ezitau, dar pentru că vedeau că insist, m-au ridicat… Şi… O, MINUNE!!!… Văd că stau drept şi genunchii mei nu se mai îndoaie ca altădată…Vreau după aceea să-mi deschid picioarele ca să umblu, însă, credeţi-mă, uitasem cum păşeşte omul. Cei de faţă mă priveau uluiţi şi-mi spun să-mi duc mai întîi un picior în faţă, apoi pe celălalt. Încerc şi văd că merge. Cu nici un chip nu pot să vă transpun în postura mea psihologică din acel moment şi să vă transmit zbuciumul meu sau să vă explic dorinţa şi puterea care mă împingeau să-mi mişc picioarele odată cu primii paşi, fără să mă tem că voi cădea şi mi le voi frînge.

   Dar cine poate să descrie bucuria mea atunci cînd am văzut că m-am ridicat şi am şi păşit fără ajutor?! Aceasta vă las pe dumneavoastră să vi-o imaginaţi. Cel dintîi gînd care mi-a venit în minte în clipa aceea a fost să-mi îndrept primii mei paşi spre bisericuţa Aşezămîntului şi să-i dedic Multmilostivului nostru Dumnezeu, în semn de recunoştinţă. Nu aveam nimic altceva ca să-I ofer. În continuare, am chemat pe medicii Aşezămîntului, Dimitrie Mouroulis şi Ioan Konstandakis, pe surorile infirmiere şi pe cei de la secţia de fizioterapie, Hrístos Hristopoulos, Dimitrie Tsinganos, Gheorghe Anagnostakis, Panagiotis Bakouros etc, şi le-am pus întrebarea: „Credeţi că este posobil să umblu cîndva? Ştiu că am paralizie completă, atrofierea muşchilor şi mai multe afecţiuni. Dar, în pofida tuturor acestora, aş vrea să-mi spuneţi dacă voi putea să mă ridic vreodată.”

   Luă cuvîntul doctorul Mouroulis, ortopedist, şi-mi spuse: „Noi ştim că eşti invalid trupeşte, nu şi intelectual. Prin urmare, întrucît îţi cunoşti situaţia, pentru ce ne întrebi? Nu, domnule Kalkandis, nu vei putea merge!” Atunci îi întreb şi pe ceilalţi: „Dumneavoastră, domnule Kostandakis?” „Din nefericire, nu!” „Dvs, domnilor de la fizioterapie, doamnelor şi domnilor?” Toţi au răspuns în sens negativ. „Însă eu, domnilor, vă spun sincer că pot să mă ridic, să stau drept şi să umblu.” Unul dintre ei mă întrebă: „Pe ce te bizui de spui toate acestea?” „Pe Dumnezeu şi numai pe El“, le răspund, „mă bizui pe dragostea lui Dumnezeu” „Te vei ridica acum?“am fost din nou întrebat. „Pentru dumneavoastră mă voi ridica mîine. Doresc să dedic primii mei paşi lui Dumnezeu“: Cu aceste cuvinte am plecat. Am spus băieţilor să nu spună nimănui nimic.

   După prînz, am chemat pe toţi bolnavii în biserică să vadă minunea şi acolo le-am comunicat că a venit timpul să umblu şi că trebuie să aibă credinţă fierbinte şi încredere totală în Dumnezeu, iar într-o zi anume, mai devreme sau mai tîrziu, va veni şi rîndul lor, deoarece Dumnezeu nu este asemenea oamenilor, să facă discriminare. „Nu sunt eu cel mai bun dintre dumneavoastră“, am continuat, „dar judecăţile lui Dumnezeu sunt necercetate“.

   Printre cei de faţă, soseşte la un moment dat părintele Thiseus, parohul Aşezămîntului, şi ne întreabă: „Ce se întîmplă fiilor, ce aşteptaţi?” „Părinte“, îi spun, „a sosit ceasul să umblu.” „Slavă Domnului!” îmi spuse el. „Astăzi este ajunul praznicului Sfinţilor doctori fără de arginţi.” „Cu atît mai bine“, îi răspund. Apoi îmi dă şi sărut icoana Sfinţilor doctori fără de arginţi. Mă apucă de braţe, mă ridic şi încep să umblu drept prin bisericuţă, cîntînd cu lacrimi în ochi: „Cine este DUMNEZEU mare ca Dumnezeul nostru…?” Ce clipă a fost aceasta…! Toţi invalizii au început să plîngă şi să strige cu putere: „Şi noi, Doamne, vrem să umblăm astfel, ajută-ne!” A fost ceva cutremurător, care nu poate fi descris. Cu cîtă putere sufletească, toţi împreună, plîngînd, am făcut paraclis şi am preamărit pe Domnul cerului şi al pămîntului…

   După cum vă daţi seama, după aceea, cei care m-au văzut, au rămas fără glas. Şi acum, cei care stau încă departe de Dumnezeu, bizuindu-se doar pe opiniile lor ştiinţifice, cînd mă văd cum umblu, cum mişc mîinile, cum conduc maşina şi cum fac canotaj, toţi aceştia rămîn uluiţi, ridicînd din umeri. Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă factorii care m-au ajutat să mă ridic: credinţa mea în Dumnezeu – tovarăşul plin de afecţiune al omului, durerea, iubirea lucrătoare prin fapte şi rugăciunile duhovnicului meu, părintele Filotei, şi ale mamei mele.

   Mare este slava Ta, Doamne, că ne trimiţi durerea şi suferinţa pentru a ne călăuzi pe drumul cel bun… Ce mare binefacere mi-a adus durerea în toţi aceşti ani cît am avut-o tovarăşă. Dacă nu aveam această durere, nu m-aş fi întors la Dumnezeu.Omul cel vechi îmi copleşise sufletul, cu tot ce aveam în mine. Dar, Atotbunul Dumnezeu, cu iubirea Sa nemărginită, a trimis această mare suferinţă care m-a ajutat să găsesc adevăratul sens al vieţii, sens pe care în uitasem cu desăvîrşire. Iată marea semnificaţie a durerii. Fericiţi cei ce o suportă cu răbdare, căci vor afla LUMINA care este HRISTOS.

   Hristos se află totdeauna aproape de noi, lîngă noi, gata să ne ajute. Este suficient să-L chemăm. Numai Hristos este Lumina lumii, Adevărul şi Viaţa. Domnul ne avertizează: „În lume necazuri veţi avea, dar, îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“.

   Sursa:

https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/06/02/vindecarea-minunata-a-unui-paralizat-de-catre-sfantul-ierarh-nectarie-si-marturia-duhovnicului-sau-fericitul-filotei-zervakos/

 

O mare și foarte importantă Minune a Maicii Domnului ”Mângâietoarea” și grabnic ajutătorul ei Acatist

   Publicam (poate în premieră pentru spațiul online) aici traducerea Acatistului Maicii Domnului, al icoanei făcătoare de minuni „Paramythia" (Mângâietoarea) de la Mn. Vatopedi Sfântul Munte Athos,  varianta diferită de traducerea rusească. Aceasta din urmă, care circulă pe internet, are un limbaj nu tocmai fericit și este departe de dulceața graiului, de simplitatea și frumusețea traducerii actuale care are ca sursă Editura Agapis 2022, ”Al doilea Buchet de Acatiste ale Maicii Domnului”.

   Așteptam de multă vreme o traducere bună, deoarece minunea care a inspirat acest Acatist, este una extraordinară ca mesaj și de o covârșitoare importanță pentru orice suflet de creștin bântuit de ispitele îndoielii sau chiar ale deznădejdii (să nu fie!). Această minune uluitoare, dăruiește nădejde, bucurie și credință celor mai încercate suflete creștinești care o iubesc pe Maica Domnului, fie ele și mult păcătoase sau căzute în mrejele slăbiciunilor și neputințelor omenești. Prin mijlocirea Maicii Domnului oricând există speranță și nădejde de îndreptare, vindecare și mântuire, întotdeauna!

   Frați creștini care aveți necazuri, boli și dureri, voi cei cu sufletele îndurerate care treceți prin încercări, alergați la Preasfânta Stăpână, Doamnă și Împărăteasă, Maica Luminii și nădejdea noastră, rugați-vă ei și citiți cu dragoste acest Acatist minunat dacă puteți. Ajutorul ei nu se va lăsa așteptat, Ea este Mângâietoarea și Grabnic Ajutătoarea. Lucrați ori de câte ori puteți și cea mai veche și puternică rugăciune din lume adresată Maicii Domnului, adică cea supranumită și ”Închinăciunea Arhanghelului” (Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre.) și tristețea va cădea ca un val de solzi grei de pe sufletul vostru. Mai multe despre această tainică rugăciune scurtă a bucuriei și minunile ei, puteți citi în materialul anterior urcat în patru părți.

   Mai jos relatăm minunea icoanei Maicii Domnului Paramythia urmată de preafrumosul ei Acatist. Mulțumim preasfintei, preacuratei, preabinecuvântatei, slăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, pentru marea purtare de grijă și multele ei faceri de bine, milostiviri și minuni.

 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Paramythia” de la Vatopedi

   Această icoană preafrumoasă este o frescă din secolul al XIV-lea care s-a aflat în pridvorul bisericii mari (katoliconului) mânăstirii Vatopedi, iar după săvârşirea minunii a fost strămutată într-un paraclis închinat Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia).

   Exista în trecut obiceiul ca, ieşind monahii din katolicon dupa săvârşirea slujbei utreniei, să se închine la icoana Maicii Domnului în privdor şi acolo egumenul să înmâneze portarului cheile de la poarta închisă decuseară a mânăstirii spre a o descuia.

   Tradiţia spune că la 21 ianuarie 1320, când egumenul dădu portarului cheile, icoana s-a însufleţit deodată, Maica Domnului strigându-le: „Nu deschideţi astăzi porţile mânăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi piraţii!” Atunci – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! – Pruncul Iisus ce şedea în braţele Născătoarei de Dumnezeu, mişcându-şi mânuţa, acoperi gura Preacuratei Maicii Sale şi îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiţi după cum merită, căci şi-au lăsat datoriile lor călugăreşti!”. Atunci, Născatoarea de Dumnezeu, cu multă îndrăzneală a Maicii către Fiul şi Dumnezeul său, luă mânuţa lui Hristos, coborând-o de la gura sa şi, îndreptându-şi capul spre dreapta, se slobozi de mâna lui Iisus, strigându-i egumenului pentru a doua oară: „Nu deschideţi astăzi porţile mânăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi piraţii!” Iar apoi: „Luaţi aminte şi pocăiţi-vă, căci Fiul meu s-a mâniat pe voi!” Şi repetă şi a treia oară: „Astăzi nu deschideţi porţile mânăstirii…”.

   După terminarea glăsuirii, Născătoarea de Dumnezeu şi Preasfântul său Prunc căpătară iaraşi înfăţişare de icoană, rămânând însă în pozitia care se vede astazi, adică Preacurata ţinând mânuţa lui Hristos sub gura sa, având capul îndreptat către dreapta pentru a fi slobodă, iar expresia chipului său fiind plină de neţărmurită îngăduinţă, dragoste şi îngrijorare de Mamă, în timp ce Hristos, deşi Prunc, are o faţă aspră de Judecător.

   Această icoană este cu adevărat nefăcută de mână omenească, deoarece s-a săvârşit în forma de astăzi prin Harul lui Dumnezeu, după intervenţia minunată a Maicii lui Dumnezeu pentru ocrotirea mânăstirii, de aceea se şi numeşte Maica Domnului Mângâietoarea (Paramythia). După cum spun pelerinii veniţi la mânăstire, care nu se mai satură privind-o, dumnezeiasca dulceaţă a chipului Preacuratei Fecioare odihneşte şi mângâie sufletul omenesc.

   Prin această minune se face încă o dată vădit faptul – în deplin acord cu credinţa Bisericii – că Îndrăzneala de Maică a Născătoarei de Dumnezeu către „Fiul şi Dumnezeul său” mijloceşte pentru păcatele neamului omenesc, mântuindu-l prin rugăciunile sale din grozăviile pe care le merită pentru mulţimea păcatelor lui.

   De la săvârşirea minunii, călugării păstrează nestinsă candela din faţa icoanei. Sfânta Liturghie se ţine în fiecare vineri în bisericuţa Paramythiei, iar Paraclisul Maicii Domnului se cântă zilnic. Există obiceiul ca tunderile în monahism să se facă în acest paraclis.

   De această icoană este legată şi viaţa cuviosului Neofit Vatopedinul, care pe atunci se îngrijea de paraclisul acestei icoane făcătoare de minuni. Odată, cuviosul fu trimis de mânăstire pentru a sluji o bucată de vreme la un metoc din Evvia. Acolo căzu greu bolnav şi se ruga Maicii Domnului să-l învrednicească a muri la mânăstirea de metanie. Auzi atunci îndată, lăuntric, vocea Preacuratei spunându-i: „Neofite, mergi la mânăstirea ta şi după un an să fii gata”.

   Mulţumind cuviosul Maicii Domnului pentru păsuirea dăruită, îi zise ucenicului său să se pregătească pentru întoarcerea la mânăstire. Cu adevărat, după trecerea vremii, într-o zi, după ce se cuminecă cu Preacinstitele Taine, urcând cuviosul scările din faţa paraclisului Paramythiei, auzi iarăşi glasul Preacuratei: „Neofite, vremea ieşirii tale a sosit”. Mergând aşadar cuviosul la chilia sa, îşi pierdu puterea şi, cerându-şi iertare de la întreaga obşte, îşi încredinţă duhul în braţele Născătoarei de Dumnezeu.

Acatistul Maicii Domnului „Paramythia" (Mângâietoarea) de la Mn. Vatopedi Athos

 

   După obișnuitul început se zic:

 

Condacele şi Icoasele

Condacul 1

   Pe cea care ne-a adus bucurie în locul întristării, pe izbăvitoarea noastră, care a născut în chip tainic pe Fiul lui Dumnezeu, unind fecioria cu naşterea, să o lăudăm noi credincioşii şi văzând cât de grabnic ne ascultă rugăciunile şi ne ajută în nevoile noastre, să îi cântăm: Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Icosul 1

   Ai venit ca o stea luminoasă în negura vremurilor pline de păcat, să ne aduci Lumina lumii, întrupată din trupul tău cel fecioresc şi luminându-ne să ne suim la cer. Pentru aceasta, te rugăm să ne ajuți să urcăm spre Înviere, ca ajungând în Raiul cel dorit, să-ți cântăm cu îngerii aşa:

   Bucură-te, rază sfântă de lumină;

   Bucură-te, că eşti a cerului Împărăteasǎ;

   Bucură-te, că toți în lume azi te preamăresc;

   Bucură-te, că eşti Maica Fiului ceresc;

   Bucură-te, că Lumina lumii dintru tine s-a întrupat;

   Bucură-te, că de la sânul tău cel fecioresc S-a alăptat;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 2-lea

   Ai fost din veci aleasă să fii Maica Dumnezeului nostru, pentru că în marea Sa bunătate, voia să ne izbăvească sufletele din pierzare, prin În- truparea şi Jertfa Sa, de aceea Îi cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 2-lea

   Prin smerenia ta, te-ai înălţat, pentru că primind să fii Născătoare de Dumnezeu ai fost ridicată şi cinstită mai presus de îngeri, dar tu nu ai uitat rudenia ta de pe pământ, pe noi oamenii supuşi ispitelor, mijlocind pentru noi la tronul sfânt, de aceea îți cântăm:

   Bucură-te, că îngerul Gavriil ție cu vestea bună ţi s-a arătat;

   Bucură-te, că Împăratului slavei te-ai făcut sfinţit palat;

   Bucură-te, că ai primit cu smerenie crucea cea cerească;

   Bucură-te, că prin tine, Domnul a luat fire omenească;

   Bucură-te, îți strigăm şi te rugăm, fii mereu cu noi;

   Bucură-te şi nu ne lăsa să pierim în necazuri şi nevoi;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 3-lea

   Pe tine, Stăpână preacurată, te lăudăm, pentru că tu ai fost şi ai rămas fecioară, binecuvântata eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 3-lea

 

   Tot neamul omenesc aduce laudă celeia ce prin naştere feciorească a adus mântuire la toată lumea. Ei i s-au închinat magii şi păstorii, la icoana sa îngenunchează bogaţii şi săracii, drepții şi păcătoşii, iar ea ascultă rugăciunile tuturor şi trimite mulțime de binecuvântări, pentru care îi grăim: Bucură-te, că tu ai născut pe Dumnezeu;

   Bucură-te, că ai purtat, ca un nor sfânt, pe Fiul tău;

   Bucură-te, că spre Egipt, lung drum ai străbătut;

   Bucură-te, că la venirea ta, capiştile idolilor au căzut;

   Bucură-te, că te-ai întors la Nazaret, Copilul Sfânt să-L creşti;

   Bucură-te, că tu pe toți cu rugăciunea ta ne miluieşti;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 4-lea

   Ai străbătut lung drum în Egipt, la îndemnul îngerului, pentru ca să fereşti Pruncul Sfânt de mânia lui Irod, dar murind acesta, te-ai întors la Nazaret, iar acolo cu multă grijă şi iubire I-ai călăuzit paşii, uimindu-te de înţelepciunea şi minunile pe care le săvârşea de mic, pentru care noi Îi cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 4-lea

   Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din tine, preacurată Fecioară, iar noi minunându-ne de această taină îți grăim:

   Bucură-te, tu, care în lume multe lipsuri ai răbdat;    

   Bucură-te, tu, care prigoniri nedrepte cu Fiul tău ai îndurat;

   Bucură-te, că tu, cu multă dragoste şi dăruire L-ai crescut;

   Bucură-te, că văzând minunile Lui, ca Dumnezeu L-ai cunoscut;

   Bucură-te, că la inima de mamă vorbele şi faptele Lui le-ai pus;

   Bucură-te, că şi tu ai chemat în rugăciune ajutorul cel de Sus;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 5-lea

   Cât de mult s-a întristat inima ta de Maică, atunci când ai simțit lipsa Fiului tău cel dumnezeiesc, pe când avea 12 ani, crezându-l pierdut, iar dacă l-ai găsit, vorbind învăţătorilor templului din Ierusalim, te-ai mirat, iar noi Îi cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 5-lea

   Întreaga ta viață a fost o jertfă adusă lui Dumnezeu, ai suferit lipsuri, necazuri, umilinţe, ai plâns mult când L-ai văzut judecat, bătut şi osândit la moarte pe Cruce, dar acum te bucuri în Împărăţia cea cerească, iar noi îți aducem aceste laude:

   Bucură-te, tu, cea atât de bună, care mult ai suferit;

   Bucură-te, cea prin care Legea nouă s-a împlinit;

   Bucură-te, tu, care mult ai îndurat, văzând pe Fiul tău bătut şi chinuit;

   Bucură-te, că prin suflet ți-a trecut sabia durerii, când era răstignit;

   Bucură-te, că suferind, te-ai lăsat în voia lui Dumnezeu;

   Bucură-te, tu, care mult ai plâns pe Cel dorit al tău;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 6-lea

   „Iată, mama ta!", i-ai spus Apostolului Ioan, atunci când erai pe Cruce, încredințându-ne odată cu el şi pe noi toți, ocrotirii Maicii Tale, pentru care Ţie, Mântuitorul nostru, Îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

   Prin păcatele noastre am mâniat pe Tatăl ceresc, am nesocotit poruncile Lui şi am umblat după voile noastre, dar tu, Stăpâna lumii, fii pururi mijlocitoare şi roagă-L să ne ierte, iar noi având nădejde întru tine, îți cântăm:

   Bucură-te, că tu, la tronul sfânt, pentru noi ai îngenunchiat;

   Bucură-te, că pentru lume rugându-te lui Dumnezeu, ai lăcrimat;

   Bucură-te, că mijloceşti neîncetat la Fiul tău;

   Bucură-te, că milă ai de noi, poporul Său;

   Bucură-te, că doar tu poți îndupleca pe Domnul să ne ierte;

   Bucură-te, că eşti chezăşuitoare pentru creştini şi-L rogi să ne îndrepte;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 7-lea

   Cine poate spune că a înălţat rugăciune către tine, Fecioară preacurată, şi a rămas neajutat, pentru că eşti grabnică ajutătoare şi aduci bucurie în locul întristării, fiind puternică mijlocitoare la Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm cu cei de Sus: Aliluia!

Icosul al 7-lea

   Cine poate mărturisi slava ta în cer, îngerii îți slujesc, sfinţii te preamăresc, Fiul tău se bucură de vederea feței tale, iar noi pământenii, închinându-ne ție, îți aducem aceste laude:

   Bucură-te, tu, cea mai cinstită între fecioare;

   Bucură-te, a smereniei, dulce şi preasfântă floare;

   Bucură-te, slăvită de toți, cerească Împărăteasă;

   Bucură-te, a Soarelui Hristos, Maică, din veci aleasă;

   Bucură-te, că prin prorocii, venirea ta a fost vestită;

   Bucură-te, că eşti comoară sfântă şi nepreţuită;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 8-lea

   Deşi cu trupul ai plecat în locaşurile cereşti, să locuieşti cu Fiul tău, nu ne laşi singuri, Maica noastră cea preabună, că vii printre oameni să-i întăreşti, să le dăruieşti sănătate şi ajutor în necazuri, iar noi, mulțumind Domnului Iisus Hristos, că ne-a încredinţat în grija ta, Îi cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 8-lea

   Ai venit în lume ca o ploaie înmiresmată să uzi pământul însetat de Dumnezeu, ai venit ca un nor apărător să acoperi lumea ce mergea din rău în mai rău, pentru aceea îți cântăm:

   Bucură-te, căci ca zorii dimineții tu ai răsărit;

   Bucură-te, că reverşi peste lume mila Domnului şi har;

   Bucură-te, că în toată vremea spre bine ne călăuzeşti;

   Bucură-te, că prin sfânt Acoperământul tău, de tot răul ne păzeşti;

   Bucură-te, că începutul mântuirii noastre eşti;

   Bucură-te, că pe tine te laudă oştile cereşti;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 9-lea

   Ne-am născut în această vale a plângerii, în păcat, şi greşim mereu Ziditorului nostru, de aceea, văzând neputinţele sufleteşti şi trupeşti care ne împresoară, alergăm la tine, care ne vii grabnic în ajutor, rugându-te pentru noi Fiului tău, Căruia cutezăm să-I cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 9-lea

   Vremurile sunt tulburi, căile vieții sunt întortocheate, dar noi întru tine ne punem nădejdea, că nu ne vei lăsa, împărăteasă cerească, ci mijlocind la Dumnezeu ne vei scăpa din tot necazul, de aceea îţi aducem această laudă:

   Bucură-te, ceea ce pentru noi mijloceşti neîncetat;

   Bucură-te, ceea ce te rogi pentru cei robiti de mult păcat;

   Bucură-te, şi nu ne lăsa departe de Fiul tău;

   Bucură-te, şi ne ajută când te chemăm şi ne e greu;

   Bucură-te, şi roagă-L să ne mai lase pe pământ şi să ne ierte;

   Bucură-te, şi ne ajută să mergem pe căile ce-s drepte;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 10-lea

   Păcătuim cu bună ştiinţă şi supărăm pe Cel ce ne-a zidit după chipul şi asemănarea Sa, dar te rugăm pe tine Maică şi Fecioară, înduplecă pe Domnul ca să nu îşi întoarcă fața de la noi, ci să ne primească iarăşi, ca un Păstor, între oile Sale cuvântătoare, pentru ca şi noi să îi aducem cân- tarea aceasta: Aliluia!

 

Icosul al 10-lea

   Cât poate Dumnezeu cu puterea, atât poți tu cu rugăciunea, preaslăvită Fecioară, pentru iertarea păcatelor şi mântuirea noastră, de aceea, simțind ajutorul tău şi îndeplinirea cererilor noastre celor bune, îți aducem acestea:

   Bucură-te, și ca pe o tămâie ruga ne primeşte;

   Bucură-te, şi pe robii tăi îi miluieşte;

   Bucură-te, strigăm, că suntem fii tăi;

   Bucură-te, și nu ne lăsa în mâna celor răi;

   Bucură-te, îți cântăm, Măicuța Stăpânului ceresc;

   Bucură-te, şi apară poporul creştinesc;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 11-lea

   Dacă nu ai fi fost tu, să mijloceşti pentru noi la Fiul lui Dumnezeu, am fi pierit pentru păcatele noastre, dar ca un Milostiv, ascultă rugăciunile Preacuratei sale Maici pentru poporul Său, de aceea Îi aducem cântarea: Aliluia!

 

Icosul al 11-lea

   Nu ne pricepem să lăudăm minunile tale pe care le-ai făcut cu oamenii în toată vremea, câte boli nu ai vindecat, pe câți nu i-ai scăpat din primejdii, necazuri şi nevoi, pentru această a ta purtare de grijă, îți cântăm aşa:

   Bucură-te, şi de patimi şi ispite ne fereşte;

   Bucură-te, şi de toată primejdia şi necazul ne păzeşte;

   Bucură-te, şi nu ne uita în rugăciune;

   Bucură-te, că tu pe toți ne ştii pe nume;

   Bucură-te, că vezi nevoia şi dorința tu ne-o ştii;

   Bucură-te, şi nu ne lăsa, că noi suntem ai tăi copii;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 12-lea

   Scară către cer eşti, preacurată Fecioară, pentru că tu ne călăuzeşti paşii în întunericul lumii, ca să putem urca spre Lumina cerească, Împăratul slavei, căruia Îi cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 12-lea

   Greşim în toată vremea, zilele vieții ni se scurg în păcate, timpul mântuirii îl risipim, facem voia trupului, a lumii şi a celui rău, dar tu nu ne lăsa, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ci ajută-ne să punem început bun vieții noastre, ca având nădejde de mântuire, să te lăudăm aşa:

   Bucură-te, preascumpă, a lumii mijlocitoare;

   Bucură-te, că eşti a omenirii nădejde tare;

   Bucură-te, că binecuvântată eşti între femei;

   Bucură-te, că eşti al mântuirii preasfânt temei;

   Bucură-te, că ruga ta nu rămâne neascultată;

   Bucură-te, că umpli de bucurie lumea toată;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Condacul al 13-lea

   O, preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, primeşte aceste puține laude care se cuvin numai ție, care eşti Maica Împăratului ceresc, şi te rugăm, fii pururea mijlocitoare către Fiul tău, pentru ca să ne dăruiască izbăvire de boli şi de necazuri, iertare de păcate şi viaţa veşnică în Împărăţia sa, unde cu îngerii bucurându-ne, să-i cântăm neîncetat: Aliluia!

     O, preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, primeşte aceste puține laude care se cuvin numai ție, care eşti Maica Împăratului ceresc, şi te rugăm, fii pururea mijlocitoare către Fiul tău, pentru ca să ne dăruiască izbăvire de boli şi de necazuri, iertare de păcate şi viaţa veşnică în Împărăţia sa, unde cu îngerii bucurându-ne, să-i cântăm neîncetat: Aliluia!

      O preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, primeşte aceste puține laude care se cuvin numai ție, care eşti Maica Împăratului ceresc, şi te rugăm, fii pururea mijlocitoare către Fiul tău, pentru ca să ne dăruiască izbăvire de boli şi de necazuri, iertare de păcate şi viaţa veşnică în Împărăţia sa, unde cu îngerii bucurându-ne, să-i cântăm neîncetat: Aliluia!

 

   Icosul 1

   Ai venit ca o stea luminoasă în negura vremurilor pline de păcat, să ne aduci Lumina lumii, întrupată din trupul tău cel fecioresc şi luminându-ne să ne suim la cer. Pentru aceasta, te rugăm să ne ajuți să urcăm spre Înviere, ca ajungând în Raiul cel dorit, să-ți cântăm cu îngerii aşa:

   Bucură-te, rază sfântă de lumină;

   Bucură-te, că eşti a cerului Împărăteasǎ;

   Bucură-te, că toți în lume azi te preamăresc;

   Bucură-te, că eşti Maica Fiului ceresc;

   Bucură-te, că Lumina lumii dintru tine s-a întrupat;

   Bucură-te, că de la sânul tău cel fecioresc S-a alăptat;

   Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

   Condacul 1

   Pe cea care ne-a adus bucurie în locul întristării, pe izbăvitoarea noastră, care a născut în chip tainic pe Fiul lui Dumnezeu, unind fecioria cu naşterea, să o lăudăm noi credincioşii şi văzând cât de grabnic ne ascultă rugăciunile şi ne ajută în nevoile noastre, să îi cântăm: Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

 

Rugăciune

   Preasfântă Fecioară, Împărăteasa cerului şi a pământului, care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, priveşte cu milă spre noi care ne aflăm pururea în scârbe, în boli, în necazuri şi în nevoi. Prin păcatele noastre cele multe şi grele am mâniat pe împăratul slavei și sufletul ne este tulburat. Unde să alergăm şi la cine ne vom duce? Doar la tine avem nădejde, că tu ești mijlocitoarea neamului omenesc. Ştim că rugăciunea ta de Maică mult poate spre milostivirea Fiului şi nimeni dintre cei ce te-au chemat în ajutor nu a rămas fără răspuns.

   De aceea, ne plecăm genunchii rugându-te, să nu ne părăseşti pentru păcatele noastre cele multe şi grele, ci ajută-ne să ne îndreptăm viața, acoperă-ne cu sfântul tău Acoperământ, dă-ne putere ca să putem birui uneltirile vrăjmaşilor văzuți şi nevăzuți. Dă-ne sănătate, să putem lucra cele de folos spre mântuire. Mijloceşte la Stăpânul cerului şi al pământului să ne dăruiască timp de pocăinţă şi virtuţile creştineşti, pentru ca să umplem candelele sufletelor noastre cu untdelemnul faptelor bune, asemeni fecioarelor celor înțelepte și să putem intra înăuntrul cămării Mirelui ceresc, iar acolo, bucurându-ne cu aleşii Săi, să slăvim pe Dumnezeul nostru în vecii vecilor. Amin.